Cui i-e frică de Gândacul-Lup de mare?

Aproape 4 dimineața, mă trezesc să merg la baie. Şi deşi de obicei mă mulțumesc cu semi-întunericul, acum aprind lumina. Norocul secolului, pentru că fac un semi-infarct. Pe jos, un gândac din acela cum numai blocurile din Bucureşti poate găzdui, stând pe spate. Zic “noroc” pentru că dacă prin întuneric l-aş fi simțit sub picioare, aş fi făcut direct infarct. Nu pot nici să mă uit la el darămite să-l ating şi să-l ucid precum pe-o bestie sângeroasă (nu, nu e un călugăr budist reîncarnat, n-am să pot gândi aşa niciodată, chit că sunt yoghin consacrat şi mănânc aproape doar iarbă) aşa că dau buzna în sufragerie şi-mi trezesc soțul. Vino repede, am o problemă, îi zic, nu ştiu dacă în şoaptă sau țipând isteric, sunt în stare de panico-transă. Se ridică pe jumătate şi mă întreabă ce e, probabil pentru a-şi da seama dacă se înarmează cu un kalaşnicov, cu un cuțit, cu o fumigenă sau dacă a apărea pe jumătate dezbrăcat va produce suficientă impresie. Un gândac, haide!!!! Eu sunt în pragul unei crize de apoplexie, el, şi aşa adormit, dă să se relaxeze. Mă întreabă, complet lipsit de solidaritate cu starea mea de matelot pe cale de a fi aruncat peste bord în gura unui rechin înfometat (rechinii sunt mereu înfometați, ştiu eu de pe Discovery!), unde este. Şi-şi trece adormit palma peste mâneca mea. Mă trece un frison de parcă ar fi mişunat pe mine vietatea şi ştiu că îmi face asta ca să mă sperie dar nu-i timp să-l muştruluiesc, deci complet strivită de imaginea infernală, reuşesc să articulez că în baie. Se ridică şi porneşte spre baie. Îl urmez terifiată dar foarte hotărâtă, trebuie să văd cu ochii mei cum creatura e exterminată. Ne apropiem, el ia calm o bucățică de hârtie igienică (ia toată rola, să nu ne împroaşte!!!), iar  eu întreb cu glas mic, ca nu care cumva monstrul să se sperie, să se rostogolească pe burtă şi să ne scape: Ce face aici? Şi mă trezesc cu replica: Doarme pe spate. Şi nu numai cu replica, ci şi cu un zâmbet de parcă lumea toată ar fi a noastră. Cedez zâmbetului, e reconfortant, văzând atât de multă stăpânire de sine mă simt de parcă aş fi prins colacul de salvare (şi nici rechinul nu mai e aşa înfometat, ba chiar a zis că poate sări o masă). Mă las aproape încântată pe colacul cu capac ce mi-e la îndemână, merit un pic de relaxare, dar nici nu apuc să iau contact cu suprafața că gândacul a cărui prezență nu-mi mai părea atât de stingheritoare începe să dea din picioare. Țip alarmată, apare şi copilul cel mare, timp în care însă ambuscada ia sfârşit şi sunt somată să mă ridic, pentru ca lichidarea intrusului să se facă în apă. Cum în apă?! Dacă se întâmplă aşa cum am văzut eu în acel film de groază în care un pui de crocodil e aruncat în toaletă iar el creşte şi tot creşte prin gurile de canalizare şi, hrănit cu detergenți poluanți (să-mi amintesc să verific dacă au adus iar la Mega detergent din acela eco!) se transformă într-un mutant şi omoară un oraş întreg, ba cred că era chiar o țară?… Dar până să apuc să-mi duc eu dilemele la final, apa e trasă. O mai trag şi eu o dată, pentru siguranță. Şi pornim în grup spre bucătărie, copilul pentru că-i e foame (adică să cotrobăie prin congelator ca să vadă dacă mai e înghețată), salvatorul ca să iasă pentru a fuma o țigară (nici să nu te gândeşti că mă laşi singură acum, dacă gândacul a venit pe la noi însoțit de vreun frate?!) şi, dacă se nimereşte să mai fie şi înghețată, să profite şi el iar eu, precum polițiştii care se pregătesc să dea buzna într-o locație cu posibili atacatori, mergând mai pe lângă pereți şi cu ochii cât cepele, şi nu numai cât cepele, ci şi în patru. Sute.

Gândac n-am mai găsit, dar nici somn nu mai am. Deci scriu povestea cu aproape toate luminile din casă aprinse, cu un pantof lângă mine şi, cum spuneam, cu ochii în patru. Mii, de-acum. Şi stă şi salvatorul treaz, din solidaritate. Şi pentru că rulează şi nu ştiu ce meci, în reluare.

7 thoughts on “Cui i-e frică de Gândacul-Lup de mare?

  1. Oho,recunosc scenariu,numai ca eu după pățanie,o luna de zile umblu cu papuci prin casa,deschid ușă larg la baie aștept treizeci de secunde apoi intru. DA,mi-e frica tare de insecte,cu excepția furnicilor,si toți din jur îmi spun”tu așa mare ti-e frica de o vietate așa mica”.

  2. Si sotului meu ii e foarte frica de gandaci….intr-o zi ma striga din baie (racnea la mine) …cand intru…..era cocotat cu un picior pe vana si unul pe chiuveta :))))) si urla “omoar-o..omoar-o…vezi ca fugeee” . Am fugarit goanga cu slapul…..cu racnete si indicatii pe fundal :D . …

      • pe mine m-a amuzat teribil imaginea…ditamai omul cocotat si cracanat pe vana…..el era in panica si eu muream de ras :))) chiar ca arata ca spiderman.

  3. Cu cat avanseaza civilizatia ,cu atat devenim mai putin toleranti cu coplanetarii nostri.Gandacul de bucatarie este o ramura pasnica a speciei gandacus nocturnus,care in timp s-a adaptat la un mod de trai mai confortabil raportat la streamosii lui care luptau pentru hrana.La fel ca si ursul carpatin care prefera sa caute hrana la ghena de gunoi,decat sa culeaga fragi si mure,hibridul de gandac se hraneste d in ceea ce ramane dupa activitatile domestice.Este o insecta discreta,nezgomotoasa,cu un colorit armonios asortat cu parchetul ,se deplaseaza silentios pe suprafete diferite ca textura,nu are un comportament agresiv cu colocatarii.Desi este un sufletel pasnic,simpla lui aparitie declanseaza adevarate valuri de panica.Se declanseaza atacuti exterminatoare ,se recurge la atacuri tip comando,din rastel sar arme de diverse calibre cum ar fi: mopul lansator de grenade,MIG 27 papuc,Lansatorul de gaze paralizante Raid,asociat cu emisiile sonore ale combatantilor.Lupta este inegala.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>