Liliac. Alb

Ne-a prins azi ploaia în parc la Construcții, habar n-am când a venit, acum era soare, acum s-a pornit de nu mai știam cum s-ajungem mai repede în stația de autobuz. Ne-am urcat uzi, am nimerit într-o aglomerație de nedescris dar care ne-a ajutat cu prisosință în timp ce șoferul care era într-o pasă proastă cred, de la facultate și până la Domino a pus trei frâne de-a fost de fiecare dată cât pe-aci să risipim tot popcorn-ul la care rodeam cu sârg. Și odată debarcați la Mega-Image-ul-nostru-Carrefour-Express, dau peste doamna care vinde verdeață, prietena noastră de ani buni, zgribulită toată și legând buchete de liliac. Alb. Împing copiii sub streașina magazinului de haine la 15 lei și încep să aleg cu ea verdeață pentru ciorba de azi, de mai târziu (și pe care aș fi putut s-o pun la foc în loc să stau să scriu). Și în timp ce puneam în pungi mărar și lobodă și ștevie și ceapă verde și usturoi, mă tot uitam la liliac. Măi și mirosea liliacul acela într-un fel înnebunitor deși turna cu cofa și florile când plouă eu știam că nu miros și deși era cu siguranță cules de-aici, de undeva din București, iar eu de aproape cincisprezece ani de când m-am mutat din dulcea Bucovină, n-am găsit liliac care să miroasă așa de intens cum știam eu, mică fiind. Și când le-am făcut alor mei o surpriză cât casa bunicii, care-i mare cât un conac sau, pentru cei care n-o știu, cât o lună, ba chiar un an de post. Iar povestea pe scurt a fost că, în zi de sfântă sărbătoare, în timp ce creștinii ciocneau ouă și se închinau, eu, cuminte și liniștită precum Smărăndiţa popii, m-am dus să fur liliac. Și tot la furat m-au găsit ai mei, cu bluza plină de sânge și agățată precum floarea la butonieră, floarea fiind eu iar butoniera gardul care mă despărțea de liliac. Și dă-i și luptă cu copila la urgențe, coase-o și ține-o mai mult nemișcată, apoi pe la Înălțarea domnului scoate-i firele, acasă, cu asistenta venită și sub ochii celor mai rezistenți din familie, tata, bunica și mama din câte îmi amintesc, plus Irinuca din vecini, prietena mea nedespărțită și pentru impresionarea căreia am găsit de cuviință să guiț precum godacul la tăiere, căci altfel aș fi tăcut mâlc. Așa deci cu mine și cu amintirile mele legate de liliac. Iar mai jos o poză cu liliacul din curtea bunicii, care a luat locul vișinului din copilărie și care, când l-am văzut eu ultima dată duminică, înainte să venim, era abia înmugurit. Cum ar veni, am și eu unul al meu. Anul viitor sper să-l prind înflorind.

DSC_0733__1429715134_89.39.40.202

6 thoughts on “Liliac. Alb

  1. Plimbandu-ma pe malul Humorului spre Poiana Micului,am gasit cativa copacei de liliac salbatic.Nu este asa spectaculos ca si liliacul pe care-l stii,dar are un parfum deosebit.Chestia cu agatatul in gard este doar o secventa dintr-un lung sir de cumintenii dianesti care au tinut atentia adultilor treaza .

  2. “Cumintenii dianesti care au tinut atentia adultilor treaza”, zici? Pe langa faptul ca mi s-a parut haioasa tare formularea, sa-ti mai spun ca sunteti cu totii razbunati, cu cele doua “impecabile-realuzari-ale-vietii-mele” (stii tu) am atentia treaza 24 din 24 si mai fac si ore suplimentare! Inca pe-atat!

  3. Copii cuminti si babe frumoase nu exista.IMpecabilelerealizari ale vietii tale care seamana comportamental cu impecabilile realizari ale vietii mele,sunt copii normali.Anormali sunt cuminteii lipiti de tableta,rupti de societaate,viitori inadaptati relational,comportamental,etc,copii intr-un permanent dialog cu vrajitori si monstri,intr-o interminabila lupta cu arme taietoare,scuipatoare de diverse incarcaturi.Mai bine cumintenii dianesti decat extensii carnoase ale tabletei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>