Nocturne

Aveam cu totul altceva în plan după Alive dar cum n-aveam starea pentru proza de oameni cinici și dărâmați (invers de fapt, întâi dărâmați și apoi cinici) m-am îndreptat spre ceva ce promitea a fi (tot) suav și trist. Nocturne, de Kazuo Ishiguro, teoretic “cinci povești despre muzică și amurg”. Dar, surpriză-surpriză, ce promitea a fi suav și trist și numai bun de citit la lumina lanternei se dovedește a fi exact genul de scriere de savurat dimineața pe stomacul gol, e o întreagă dramă în spatele cuvintelor dar tonul de observator detașat și umorul impecabil al omului congenital trist, iată o combinație care pentru mine este energizantul perfect.

Citesc, citesc și râd. Una dintre cele cinci povești e așa: el, ea, fiecare la aproape 50 de ani, încă iubindu-se pătimaș dar fiecare retras într-o lume a lui. Scenarii mentale, dacă, dacă, dacă. Apoi e al treilea personaj, povestitorul, prietenul din studenție, acea studenție marcată de Julie London, Peggy Lee, Harold Arlen. Iar povestitorului i se desemnează rolul de a reface relația celor doi. Și urmează pagini întregi de situații hilare, discuții absurde, fiecare are o înțelegere a lui iar rezultatul e cam ca-ntro povestioară pe care o citisem cândva și în care unul încerca să vândă o rulotă unui altuia care credea că va cumpăra o păpușă gonflabilă…

Genial. Voi mai povesti. Și mi-am trecut pe listă și restul scrierilor lui Ishiguro, plus de văzut ce-a rezultat (sau a mai rămas…) din ecranizarea rămășițelor zilei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>