Visul cu salata & mama Ninsun

Ia uite ce visez eu în ajun de Crăciun. Se făcea că mergeam pe stradă cu cei mici și era o zi splendidă de primăvară, întâmplător intrăm în vorbă cu o doamnă ce se nimerise să meargă în paralel cu noi, ne minunam împreună de cât de frumos e, eu trăgeam cu ochiul la costumașul ei, era genul acela de învățătoare de altădată, coafată frumos, cu taior, pantofior cu toc și guleraș apretat. Și cum mergeam noi așa pe stradă celui mic i se face somn și într-un firesc al lucrurilor, ne culcăm la prima scară de bloc, pe piatra de la intrare, piatră care nu era nici rece și nici incomodă ci primitoare precum o pernă mare cu puf și numai bună pentru un pui de somn. Și dormim așa, la grămadă, doi copii, eu și pseudo-învățătoarea care era cu noi, așa, în văzul trecătorilor, neînveliți și fericiți.

De trezit (nu din somnul meu, ci din puișorul de somn visat) ne-am trezit cumva cu un mușchetar în minus. Învățătoarea. Probabil se odihnise mai repede și pornise în drumul ei. Și-am plecat trei în loc de patru în curtea din spatele blocului pe scara căruia ne făcusem siesta. Am dat peste un grup de copii care jucau ceva la o masă. I-am spus copilului cel mare să se joace și el cu ei, că-s apropiați de vârstă, mi-a zis să cer eu voie în numele lui. Le strig întrebarea și mă pomenesc cu vreo șase vrăbii gureșe care țipă laolaltă că da, sigur că da, să vină. Totul e un mare entuziasm. Dar înainte de-a-l lansa printre ei, îi zic să facă un pipi. Și numai ce mă trezesc cu toți țâncii veniți acolo peste noi, să facă și ei, dacă tot am pomenit de așa ceva, dar nu în vreun loc mai retras ci acolo, pe loc. Locul fiind un frumos strat cu salate verzi. Verzi și firave. Atât de firave încât cât ai zice pește le culcă la pământ cu … rezultatul ideii mele. Timp în care cel mic se uita, eu mă uitam și tot eu mă rugam să nu mă vadă nimeni că în loc să-i disciplinez stau și nu reacționez în vreun fel.

Și pe când scriam și mă gândeam că voi încheia fără să închei de fapt, zicând că interpretarea, dansul și cadourile vin abia la sărbători, realizez că simbolistica e una mare și lată. Și simplă. Eu trebuia să fiu vocea rațiunii! Dar nu știu cum se face că (nici în vis!) nu-mi reușea deloc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>