Vineri. Sensuri

Azi, în zi de vineri (e vineri, nu-i așa?) vorbim despre esența vieții. Dar înainte să ajung la esență și chintesență, să povestesc un episod de la grădi care are legătură cu zilele săptămânii. Ajung într-o zi să-l iau pe Bogdan și-mi spune educatoarea că a fost în plină formă (a se înțelege că și-a închis colegi în toaletă, s-a fugărit cu ei printre scaune, mese, pe scaune și peste mese) iar eu îi spun că na, e odihnit, ca după weekend. Îmi zâmbește oarecum încurcată, mai povestim despre niște rechizite care trebuie cumpărate, apoi plecăm. Eu, cu gândul la zâmbetul ei de Monalisă și neînțelegând de ce s-o fi uitat atât de lung. Bogdan îmi povestește ceva ce a făcut cu un băiețel, ceva ce făcuse și cu o zi înainte tot cu același băiețel, l-ascult doar cu o ureche, cealaltă fiind ciulită la simfonia ipotezelor din capul meu. Mergem alandala, ne urcăm în taxi, taximetristul se conversează cu cei mici și povestește un episod cu fetița lui, ceva ce făcuse și ea la grădiniță ieri. IERI. Ieri! Îmi pică fisa, e marți azi, de aceea educatoarea se uita la mine de parcă aș fi fost picată din cer. Îmi vine să râd, ei, asta e acum, sunt o mamă cu capul în nori. Nu-i tocmai bai. Ajungem acasă și pun mâna pe telefon să-i povestesc lui tati ce impresie bună știu să fac eu. Și până s-apuc să-i fac rezumatul, îmi zice că diseară va merge totuși la fotbal, se strâng suficienți băieți. DISEARĂ?! Diseară însemnând că ziua pe care eu o credeam luni și care era de fapt marți e chiar miercuri de-a binelea, miercuri fiind, ca regulă de ani buni, seara de fotbal. Încremenesc. Acum privirea educatoarei îmi reapare în întreaga ei splendoare și nu-mi mai arată a nelămurire ci a ceva mult mai rău…

Și revenind la ziua de azi – e vineri, am verificat între timp – și la esența vieții, mi-am amintit de o povestioară spusă de Paler când venise el odată la Humor. Și povestea el cum a mers el la Roma și când a coborât din tren, plin de bagaje, a avut surpriza să nu-i sară zece hamali să-l ajute, mai mult chiar, îi pică ochii pe unul care stătea liniștit pe o bancă și fuma de parcă n-ar fi fost un tren tocmai venit și enșpe mii de călători. Și, curios cum era din fire, intră în vorbă cu el. Ca omul să îi spună că el nu mai duce în ziua aceea bagaje, că și-a făcut deja banii pentru mâncare și nu mai are nevoie de alții momentan. Stupoare, nu-i așa? Omul dintr-o țară fostă comunistă – comunistă în toată puterea cuvântului – , deprins cu ideea că a sta cu mâinile în sân e rușinos, nu pricepea. Cum adică, ți-ai strâns bani pentru un strict necesar și nu mai muncești azi, deși ai putea? Păi poți avea mai mulți mâine, de exemplu. Dar nu, filosofia omului era simplă și clară, cam ca a ursului Balloo. Am muncit azi, mi-am asigurat cele necesare, acum stau. Stau și privesc, stau și mă liniștesc, stau pentru că îmi permit să stau. E asta o lecție de viață sau nu? E. Iar eu, îmbrăcată în pijamalele mele de damă (asta e pentru poveste, de fapt n-am o bluză de pijama ci un tricou larg de-al lui tati și în loc de clasicii pantaloni de pijama un șort  la fel de larg și caraghios, cum ar veni haine numai bune pentru a NU face muncă în folosul comunității ci pur și simplu a mă relaxa) îmi fac bilanțul activităților aducătoare de bani. Și cum bilanțul e satisfăcător, mă voi opri acum să-mi cultiv și fericirea mea. E esențial.

tumblr_nfx8urnUzb1rd4558o1_500

2 thoughts on “Vineri. Sensuri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>