Potrivit. Nepotrivit. Moralitate.

Dacă e să trag linie și concluzii, cele mai spectaculoase lucruri le-am învățat de la copiii mei. De la viața trăită moment cu moment și curajul absolut până la sensul din afara regulilor. Zi de zi, cu ei trăgându-mă de mână și făcându-mă atentă, așa le-am învățat.

Citeam despre moralitatea care există cu adevărat doar în afara principiilor, despre faptele care se împart în potrivite și nepotrivite în funcție de felul în care au fost făcute, conștient sau inconștient (automat).

Mai jos, copilul de doi ani jumate și un exemplu de gest potrivit. “Potrivit” pentru simplul motiv că a fost făcut conștient. Conștient că locurile desemnate pentru pipilic sunt toaleta sau olița și conștient că încălcând principiile de coabitare civilizată va găsi răspunsul la o întrebare care îl chinuia. Se cheamă însușirea moralității și nu învățarea ei. Prelucrare și nu preluare.

image

beeeeeeeeeeeeep

De-acum o sută de ani: dictatoare în toată puterea cuvântului. Ori era cum ziceam eu ori nu era deloc, dacă eu respiram, se respira iar dacă eu dormeam, se respira după cum indicasem eu înainte de culcare.  Mă asiguram de fiecare dată că s-a și notat. Orice comentariu, cât de mărunt, și pac, ieșea la iveală bizarul purceluș albastru din reclama la ficat.

De-acum … mai puțin de o sută de ani: cu foarte rare împotriviri și accese de căpățânoșenie (nu e în dex, da), toleranță, echilibru, acceptare. M-am dumirit între timp că nu e chiar totul după comanda, chipul și asemănarea mea.

Acum. Ei bine acum… funcționez pe bază de priză. Rigor mortis mental constat, opresc aparatul de ventilație a creierului, urmează un beeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeep mai prelung decât “e”-urile din cuvântul abia tastat, apoi odată parcursă sincopa iau iar ștecherul și repornesc mașinăria de parcă nu aș fi clacat. De fapt sunt în perfectă stare de funcționare. Susul în jos e doar o festă din mintea mea.

Blown buds of barren flowers

“From too much love of living / From hope and fear set free / We thank with brief thanksgiving / Whatever gods may be / That no life lives for ever / That dead men rise up never / That even the weariest river / Winds somewhere safe to sea.”

Versurile preferate ale mamei. Nu le înțelegeam cuvintele, nu înțelegeam sensul, dar sunau liniștitor. Acum înțeleg doar cuvintele și sensul.

De pe Facebook citire. Keep calm.

Facebook. Concluziile zilei de azi:

– cu excepția a doi prieteni din lista mea, care postează după cum le tună, fulgeră și răsare soarele, cu bune, cu triste, inteligent, stupid, normal, anormal, enervant, înălțător, banal, în rest, totul e o apă și-un pământ. Nimeni nu iese în afara unei imagini croite cu zgârcenie, sunt pagini cu poze cu pisici, pagini cu vorbe de duh, pagini cu selfies, pagini cu poze fără mesaj, pagini care au doar texte de-ale altora share-uite sau, mai grav, doar pe-ale proprietarului. Spontaneitate, zero, inedit, zero. Din când în când câte un mix din cele de mai sus. Keep calm.

– sunt oameni care au talent la scris dar care nu publică unde trebuie. “Unde trebuie” publică în general cei care nu au talent.

– preocupări. Hmmm…. Dacă există o pagină care să aparțină aceluiași om și pe care să găsesc și artă fotografică și ecologie și cultură și umor și dramă și sport și stil de viață detox (!) și călătorie și nimicuri zilnice și film și poze cu mâncare și bungee jumping și poze decente și poze indecente și pasiuni și preocupări și opinii politice și ghicit în stele și …. toate și-urile din lume, sper să nu-l ratez. De omul total, de cele 64 de arte, a auzit cineva? Cam nu… Fiecare cu cochilia sa.

– oamenii nu stau online pentru că au ceva de spus ci pentru că-i așteaptă pe ceilalți să spună ceva.

Semnez o petiție pentru statul online în scop creativ, o distribui semnată anonim și închei aici pledoaria mea.

image

Neascultarea. De la Pinocchio & co la Osho

Neascultarea copiilor se pedepsește. Iată mesajul cu care crește fiecare generație. Subtil inserat în poveștile de adormit copii (și la propriu și la figurat) sau mai puțin subtil atunci când se materializează în ești pedepsit, treci în camera ta.

Din literatura pentru copii, îmi vin acum în minte trei exemple. Dar sunt multe. Unul, din Pinocchio: avertizarea greierului uriaș pentru păpușa de lemn plecată hai-hui pe coclauri, spre disperarea lui Geppetto, este următoarea: “Am venit să-ți spun că băieții care nu ascultă de părinții lor se transformă în măgari”. Apoi, avem morala poveștii Capra cu trei iezi, în care din trei iezi, rămâne unul singur. Cel ascultător. Iar al treilea exemplu ar fi cel din Tinerețe fără de bătrânețe și viață fără de moarte, unde Gheonoaia și Scorpia au fost și ele “femei ca toate femeile, dar blestemul părinților pe care nu îi ascultau, ci-i tot necăjeau, le-a ajuns și le-a făcut să fie lighioane“…

Cum ar veni, copiii trebuie să asculte. TREBUIE. Găina, cu creierul ei minuscul, știe mereu mai bine decât oul. Și știe și când oul e ou și știe și mai târziu, când oul e ditamai orătania. Și-am vrut să scriu “devenit”, dar “devenirea” presupune cu totul altceva.

Trecând mai departe la Osho, pur și simplu voi copia câteva fragmente din discursurile lui. A căror idee ar fi că adevăratul parenting încurajează nesupunerea. Revolta.

Societății îi este frică de faptul că, dacă inteligența copilului rămâne intactă, el nu va deveni niciodată sclav. Nu va intra niciodată într-o structură bazată pe dominare. Nu va domnia și nu va fi dominat. Nu va poseda și nu va fi posedat. Va fi revoltă pură. 

Inocența lui trebuie coruptă imediat. Aripile lui trebuie tăiate, trebuie să primească niște cârje de sprijin, pentru ca niciodată să nu mai învețe să meargă pe picioarele lui, ci să rămână permanent într-o stare de dependență. 

Mai întâi sunt dependenți de părinți, iar părinților le place foarte mult asta. Ori de câte ori părinții sunt dependenți, părinții se simt foarte bine. Și cu cât sunt mai dependenți de ei copiii, cu-atât sunt mai fericiți. Deși la suprafață continuă să spună că le-ar plăcea ca aceștia să fie independenți, asta este doar la suprafață. Un copil cu adevărat independent își rănește părinții. Copiii independenți nu plac, ei nu au nevoie de părinți. 

Părinții distrug inteligența copiilor pentru că este singura cale de-ai înrobi. Apoi vin profesorii, școala, colegiul, universitatea. Nimeni nu vrea rebeli iar inteligența este rebeliune. Nimeni nu vrea să fie pus sub semnul întrebării, iar inteligența este interogatorie. Inteligența este îndoială pură. Dar, într-o zi, din această îndoială pură apare încrederea. Încrederea nu apare ÎMPOTRIVA îndoielii, ci apare PRIN îndoială. Îndoiala este mama încrederii. Adevărata încredere vine doar prin îndoială, punere sub semnul întrebării, investigație. 

Copiii se nasc cu inteligență pură și încă nu suntem capabili să respectăm asta. Nimeni nu-i privește pe copii. De fapt, toți consideră că sunt o bătaie de cap. Nu trebuie să-i asculți, trebuie doar să stai cu ochii pe ei, așa umblă vorba de mii de ani. Cui îi pasă ce cer? Cui îi pasă ce spun? Cine-i ascultă?

Trebuie să creăm un nou fel de educație, în care nimic să nu le fie impus copiilor noștri, dar în care să fie ajutați să-și întărească inteligența naturală. Nu trebuie îndopați cu informația care este, de fapt, aproape inutilă. 98% din informația pe care o băgăm în mințile copiilor este doar prostie, nebunie. Balast. 

Copiii trebuie ajutați să fie mai inventivi, nu repetitivi. Întregul nostru sistem educațional este orientat către repetiție. Dacă un copil repetă mai bine decât altul, este considerat a fi mai inteligent. 

***

Ceea ce mi-a amintit de Merida și de dorința mea de-acum mai bine de-un an. Iar dincolo de partea cu sfidarea aș putea spune că unele dintre poveștile zilei de azi sunt în mod cert mai inteligente decât cele de pe vremea mea.

2, 3, galben, magic

Acum vreo două luni copilul cel mic zicea doi pentru orice putea fi numărat, deși avea și noțiunea de unu și pe cea de trei. El avea doi ani, fratele mai mare tot doi, un măr era două mere și o râmă tot două râme. Acum a trecut la trei. Are trei ani. Caracatița are trei picioare, chiar și cele din cărțile de colorat pentru copii, care sfidând concluziile anatomiei au doar patru în loc de opt, apoi dacă îi dau două nuci de cocos el îmi spune că sunt trei și tot așa. Îl las. Nu simt nevoia să-l corectez. Nu simt că dacă aș insista că sunt DOUĂ nuci și nu TREI l-aș învăța ceva. Nu l-aș învăța nimic de fapt. Poate doar aș pune bazele acceptării pe negândite și a înghițitului informației pe nemestecate. Deci, copile, dacă ție acum ți se pare că orice e “3”, dacă trei rezonează cu imaginația ta mare și cu candoarea ta, atunci trei să fie.

Magic.

Pe de altă parte, copilul cel mare desenează soarele dungat. Nu galben și eventual cu raze, ca-n cărțile cu prinți și prințese, ci colorat intens și mai ales nu cu galben. Sunt de acord cu el, îl încurajez chiar. Cu enciclopedia în față, el nu desenează soarele “rotund și galben / se prevede printre nori etc” ci face un melanj folosind toate culorile sistemului solar. Încântător. Îl ador. Nu vreau o mașină de reprodus imagini, prefer un suprarealist.

Magic.

image image image image

Dostoievski. Osho

Citesc, în paralel, Dostoievski și Osho. Impresionantă diferența de vocabular.

Dostoievski: boală, răutate, deșirat, ocolea, neliniștitor, ticălos, nerăbdare, rușine, asprime, canalie, filfizon, mormăie, ocară, ironie, ipohondru, surescitat, ceartă, îngrozit, aiureli, prost, stupid, banal, greșeală, zgârcenie, grijă, pleavă, rău, mormânt, bănuieli, delir, ursuz, dușman, lacrimi, bani, renume, nerușinare, frică, groază, suferință, nărav, rușine, îndurerat, posomorât, iritat, bodogănind, copleșit, fleacuri, stoicism, mizerie, necaz, încăpățânare, primejdios, neplăcut, de neîndurat, încordat, zdruncinat, nebun, rânjet, fanfaron, scuipă de necaz, fețe supte și bolnăvicioase, dispreț, insultă, fricos, plâns, speriat, spaimă, răutate, mânie, mințit, tremurând, întunecat, josnic, smulse, frânt, șovăind, amar, absurd, ecou trist, vedenie, neliniște, învinuire, etc.

Osho: uimire, valoros, mister, poezie, inocență, viu, bucurie, imaginație, răsărit, colosal, curaj, respirație, răspuns, limpezime, sincer, iluminare, senin, mister, energie, conștient, beatitudine, joacă, vast, extaz, inepuizabil, aripi, lumină, curcubeu, înțelepciune, cunoaștere, mirare, zâmbet, cucerire, oaspete, zori, disponibil, dans, început, punți, poartă, identitate, proaspăt, adânc, vise, dorințe, atemporal, eternitate, copleșit, privește, nemărginire, puritate, benefic, umanitate, explorează, portic, autentic, crești, accepți, celebrare, rebel, pur, absurd de frumos, transcendență, hilar, chicoteală, surpriză, etc.

Și totuși, mesajul este același:

Din lumea întreagă se puteau salva doar oamenii curați la suflet, oamenii aleși, destinați să dea naștere unei noi omeniri, să reînnoiască viața, să purifice pământul. (Dostoievski)

Până acum, omul simplu nu a fost scopul societății umane. (Osho)

(Par inversate formulările? Nu sunt.)

OK, Da, Nu, Depinde

Magic Jinn știe 350 de animale. Noi patru, împreună, vreo 50. Hai, 100, dacă scoatem și enciclopedia pentru preșcolari.

Jinn te întreabă dacă are pene, câte picioare, dacă-i mare sau dacă-i mic, ce mănâncă, unde trăiește, ce culoare are, are pene, are păr? Și apoi intră în detalii. Are tentacule? Trăiește în ape curgătoare sau stătătoare? Numele animalului e format din două sau mai multe cuvinte? Numele animalului începe cu litera… ? Apoi, dacă e mare, cât de mare? Cât o motocicletă? Cât o minge de fotbal?

Tu răspunzi. Da, nu, depinde… Și tot așa, din aproape în aproape, tachinându-te (Eram convins! Eram sigur! Stai, nu-mi spune! Îmi plac concursurile de ghicitori, mai ales când știu sigur că le câștig! Cred că m-am prins, dar îți mai pun câteva întrebări, de distracție! Puterile mele magice îmi spun că te gândeai la un…) îți spune animalul pe care ți-l imaginai. Chit că te gândeai la narval sau la cocoșul de munte sau la armadillo sau la tapir, lemur sau la muflonul asiatic, chit că încerci să-l păcălești sau să-l încurci, nu merge, el știe ce e în mintea ta. Enervant.

Două ore de când l-am desfăcut am stat non-stop și ne-am jucat. Copiii la început s-au amuzat, apoi s-au amuzat de noi care nu ne mai opream, apoi s-au plictisit și de jucărie și de noi. Dar noi, mari și abili, ne-am încăpățânat. Inutil să spun că… în mod inutil.

P.S. E o jucărie precum puzzle-urile pentru blonde. 4+. Deci ne auzim peste 4 ani. După ce vom fi învățat 350 de animale și ne vom fi asigurat că Magic Jinn nu este de neînvins.

image image image image image image image image

Zidul. Sistemul.

O glumă, dar nu neapărat. Tot din discursurile lui Osho.

La școală, profesorul punea întrebări clasei. S-a întors către Jenkins: “Cine a dărâmat zidurile Ierihonului?” “Vă rog, domnule, nu am fost eu!”

Profesorul s-a amuzat. Mai târziu, când l-a întâlnit pe director, i-a spus: “L-am întrebat pe Jenkins cine a dărâmat zidurile Ierihonului și mi-a spus că n-a fost el. Ce spuneți de asta?” Directorul a spus: “Cunosc de foarte mulți ani familia lui Jenkins și dacă spune că nu a fost el, atunci nu a fost el.”

Profesorului nu i-a venit să creadă și a început să se întrebe dacă directorul este chiar atât de prost. L-a sunat pe ministrul educației și i-a spus: “Am întrebat un băiat din clasă cine a dărâmat zidurile Ierihonului și mi-a spus că nu a fost el. Când i-am spus directorului povestea, mi-a spus că el cunoaște de mulți ani familia băiatului și, dacă băiatul spune că nu a fost el, atunci nu a fost. Ce spuneți de asta?” Ministrul a tăcut o clipă apoi a spus: “Ascultă! Primesc mereu plângeri de la școala voastră. Repară zidul și, dacă mai primesc plângeri, o să închid școala!” 

Ce văd eu:

– găsirea soluțiilor nu ține de sine. Escaladează.

– ideea împământenită și încrederea nestrămutată că soluțiile vin de sus. (Profesorul e și el un idiot. Nu-i cu nimic mai prejos decât directorul și ministrul. O fi știind el cine a dărâmat zidurile Ierihonului – chiar, cine le-a dărâmat?! eu sigur nu. – dar nu e bun decât la predat. Și la a se amuza de neștiința altora. Și la escaladat probleme – altele decât cele reale! – , cum deja spuneam.)

– același sistem prostesc în care se transmit cunoștințe dar nu se formează oameni. De vorbele lui D.H. Lawrence, cum că dacă ar fi închise pentru un secol toate școlile, colegiile și universitățile ar fi un beneficiu enorm pentru umanitate, își amintește cineva?

– soluțiile luate pe negândite au o valoare inestimabilă.

– și, mai ales, copilul abuzat. “Nu am făcut-o eu!” – spune multe… foarte multe. Spune acel ceva care se întâmplă mai ales în familiile “respectabile”.

Cuvintele care tac

Există întâlniri dintre discipoli și inițiatori unde oamenii tac. Nu e o revărsare de cuvinte, de idei, de teorii, de înțelepciune și nici un flux de neobosite întrebări. Totul e tăcere. Orice cuvânt, orice sens, orice împingere a lucrurilor chiar și în cel mai mărunt tâlc e de prisos.

Sunt cuvintele care tac. E curgerea tăcerii de la unul la celălalt, e perfecta înțelegere în care orice sunet articulat ar fi prea sărac. E un preaplin ce nu poate fi ciopârțit în cuvinte. În cuvinte care nu sunt niciodată aceleași pentru doi oameni, oricât ar fi de școliți sau de apropiați.

E echilibru. Nu e așteptarea ce se vrea umplută cu ceva, nu e difuzul ce-și cere o formă pentru a exista. E liniștea tăcerii în care înveți să îl simți pe celălalt, fără a fi ghidat și fără a te ghida.

Învață-ți cuvintele care tac.