Lupul zilelor noastre

Abia azi povestesc că sâmbătă am fost din nou la teatru. De data asta, la Scufița Roșie. Dar tot la Țăndărică.

Din nou, o abordare inedită. Ca să nu spun altceva…

Lucrurile s-au prezentat așa: Scufița are telefon mobil. Nu IPhone 6 sau Nokia Lumia, ci unul cu butoane. Dar tot  e ceva! La care vorbește cu bunicuța. Răcită, săraca, de la aerul condiționat. Și doritoare nu de un ceai cald, ci de vișinată. Pentru a-și face comprese. Comprese cu vișinată. (De încercat. Dar nu neapărat.)

Pornește așadar Scufița. Prin pădure, apare desigur lupul. Lupul care e … pizzer. Are o pizzerie. Și face tot felul de pizza. Mai ales din cea cu cârnați. Problema e că Scufița e vegetariană. Și nu vrea pizza cu cârnați. Nici cu curcan măcar. Ea vrea cu… parmezan. Urmează tot felul de peripeții prin pădure, nimic însă de menționat ca fiind ieșit din tipar.

Mai departe, episodul bunica. Cu lupul care vrea să intre pentru a o mânca. Sub pretextul că e poștașul. Și a adus pensia. Pensia a venit însă ieri, deci e nevoie de altceva. Lumina. Nu e ziua din calendar. Plugușorul! Funcționează cu plugușorul. Și-ncepe lupul a ur(l)a. Urlă cât ură și-apoi e primit în casă, unde, așa cum știam și ne așteptam, mănâncă bunica.

Vine Scufița. Intră în casa bunicii, unde discuția e așa:

– Vai dar ce ai încărunțit, bunicuțo…

– Păi dacă mi-ai scos peri albi!

– Dar ce urechi lungi ai…

– Mi s-au lungit de foame, în așteptarea ta.

– Dar ce unghii lungi ai… Să ți le tai! (urmează un episod de lupte greco-romane soldate cu un căzut la grămadă din pat)

– Dar ce peri ai pe față! (și ia Scufița penseta pentru a o (îl) cosmetiza)

Finalul apoteotic, cel cu “Vai, dar ce gură mare ai”, se rezolvă cu replica “Nici cu a ta nu mi-e rușine, drăguța mea!”. Și cu mâncatul. Proba de deschidere. Și de negru ca noaptea în cerul gurii, nu altceva!

În rest, vânătorul, copoii, mama Scufiței, chestii în standard. Nimic ieșit din comun, deci sar direct la poza de rigoare. Și de final.

image

One thought on “Lupul zilelor noastre

  1. S-au dus vremurile romantice cand Scufita Rosie tropotea prin padure cu cosuletul de papica pentru bunicuta bolnavioara .Superman l-a inlocuit pe Harap-Alb,Barbie pe Ileana Cosanzeana,iar pizza face parte alaturi de Big mac din registrul dorintelor zilnice.Nu mai rasfoim zilnic cartea de basme ,ptr ca a aprut tableta din care se revarsa tot felul de supereroi,monstruleti si cate alte chestii.
    Cineva imi povestea despre propriul copil care de catva timp refuza sa mai stea singur in camera,nu agreeaza usile inchise,refuza spatiile mari,largi sau contactul cu persoane necunoscute.Pe strada merge doar pe langa pereti si nu se mai plimba prin parc sau padure.Cine este vinovatul pentru comportamentul bizar al unui copil de doar 8 ani???? in conditiile in care parintii il iubesc .
    Discutand mai pe larg ,am aflat ca micutul se lupta cu maxim curaj cu adversarii din tableta,cucerea ,construia si era bun prieten cu personaje virtuale.Pentru el ,lumea reala este plina de capcane.
    Scufita vorbeste la telefon mobil cu o bunica racita de la aerul conditionat,lupul vinde pizza…este o evolutie cumva fireasca dar ,important este sa pastram un echilibru.Nu putem rupe micutul de realitatea tehnologica in care traim,dar putem sa-l ajutam sa inteleaga si sa foloseasca minunile tehnicii in mod creator si util.
    Si cred ca uneori o doza de romantism da mai multa savoare cotidianului .

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>