Se poate

Deci (încep cu “deci”) eu, care în urmă cu nu mulți ani nu eram în stare să gătesc nici măcar un pilaf decent, mi-am transformat acum casa într-o fabrică de făcut mâncare și, mai mult de atât, m-am apucat și de agricultură. Agricultură biologică, organică, ecologică la mine pe… balcon. Mergând pe principiul “încercarea moarte n-are!”.

Și-am “încercat” așa:

– două etajere metalice din IKEA. Bifat.

– cutii de plastic, de depozitare, tot din IKEA. Bifat.

– pământ curat, frumos, negru, perfect, mustind de viață și plin de râme, adus de pe dealurile Prahovei, din zonă cu aer curat și cu foarte puțini locuitori pe metrul pătrat. Bifat.

– lopețele de plastic și stropitoare din arsenalul pentru joaca în parc a copiilor. Bifat.

– semințe de tot felul, luate așa: în primul rând, seminte de tomate. Multe. Seminte de tomate mici, de tomate mari, cărnoase, prunișoare, am luat de toate. Chit că toată lumea mi-a spus să iau răsaduri. Apoi seminte de marar, leuștean, pătrunjel, măcriș, ridichi, morcov și bonus, un mic arbore goji. Și arpagic. Bifat.

Și-având toate ingredientele pentru succes, m-am apucat de pus pământ, făcut șănțulețe, presărat semințe, udat, apoi verificat, zi de zi și cel mai mult dintre toate, m-am apucat de sperat.

Au ieșit ridichile, măcrișul, încântare maximă, mărarul, numai leușteanul și pătrunjelul nu ieșeau. Dezamăgire. Apoi am aflat că ies mai târziu. Pentru că eu întâi fac și apoi mă informez. :-D Au ieșit și roșiile, bucuria mea. Mici, firave, greu de imaginat că ar putea purta roșii mari cât palma mea. Sau de fapt mici, dar nici măcar așa. Am primit atunci cel mai frumos buchet de flori, sub forma unui mănunchi de răsaduri. Am adus alt pământ, cutii mai mari și le-am plantat.

Și am purtat tot felul de discuții pe seama lor. Drenajul, unde-i drenajul? Le-am scos, am pus făcut găuri în cutii c-o șurubelniță încălzită la flacără de aragaz, am pus pietriș, iar pământ, răsadurile, bețe de susținere și-am așteptat. Au făcut flori. Poze multe, bucurie maximă. Alte întrebări. Cum se vor poleniza? Poftim?! Dezorientare la fel de maximă însă ideile au venit și au sunat așa: să le polenizez eu, artificial, cu o pensulă din aceea de pictură. Sau mai bine, să le scutur. Le-am scuturat. Sau, ideal, să-mi țin degetele încrucișate și să aștept albinuțe rătăcite pe la etajul zece. Al unui bloc dintr-un oraș absurd de poluat… Mi-am ținut degetele încrucișate, au venit și albinuțele. Mult spus “au venit”, de fapt a venit una singură. Care a și murit la datorie. Răpusă mai precis de cei mici, într-un incontrolabil extaz.

Apoi a venit vremea recoltei. Pătrunjel cât de-o ciorbă, la fel și leuștean. Mărar de-o salată. Morcovi minusculi – să țin minte că au nevoie de pământ nisipos, la anu’ când iar m-oi apuca! Ridichi, deși răsăriseră primele, deloc. Dar cel mai important, am avut roșii. Și am încă, deși e septembrie. Mai am una singură, de fapt, dar ce contează, spun că “mai am”!

Morala poveștii ar fi că se poate. N-a ieșit totul perfect dar încercând, am văzut că se poate. Și că acolo unde teoria pare să spună nu, practica spune da. Da-da. :-)

***

Mai jos, ultima roșie. Iar aici, în albumul dedicat de pe Integraalia, pozele întregii povești. Și-am încălecat pe-o șa…

image

2 thoughts on “Se poate

  1. o idee Diana daca-mi permiti,eu am cultivat anul asta ridichi in ladite de plastic,din alea in care sunt puse rosiile sau diverse legume la tarabe,si au fost destul de marisoare

    • Cornelia, multumesc frumos, voi incerca din nou anul viitor, poate am pus prea multe seminte si nu au avut loc… Nu stiu ce sa spun, dar abia astept primavara viitoare! ;)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>