Eu, timpul, bijuteriile

Copilărie: n-am făcut parte din categoria copiilor care primesc încă de la naștere brățări miniaturale gravate cu numele lor sau lănțișoare cu tot felul de pandantive, însă pentru că mama și bunica purtau cu plăcere aur și făceau drumuri dese la bijutier sau primeau în casă vecina ce făcea mai mereu drumuri în Turcia, am prins și eu drag de bijuterii. Purtam însă flori prinse între degete, brățări și coronițe din tulpini sau margarete potrivite la încheietorile nasturilor, pe post de broșe…

Adolescență: vremea muzicii rock. Le-am spus bine-ați venit brățărilor din piele, inelelor supradimensionate din argint și pandantivelor cu cap de mort, cu cât mai înspăimântătoare, cu-atât mai bine! Blugi rupți, tricouri negre, bocanci purtați și pe zăpadă și pe asfalt topit de căldură, iată cum a arătat frumusețea perioadei celei mai neliniștite. Perioadă ce s-a prelungit până prin facultate…

Căsătoria, primul serviciu… : am început să cochetez, timid, cu aurul. Probabil din pricina verighetei. Și uite-așa, ușor-ușor, cutia de bijuterii a început să capete culoare și finețe, inelele altădată mari și cel puțin ciudate au devenit minuscule și delicate, bucățile late din piele ce-mi acopereau complet încheieturile s-au transformat în bratari subțiri și diafane și, pe deasupra, m-am îndrăgostit de cercei

Primul copil, al doilea copil: adio coliere și tot ce era ușor de rupt. Adio brățări, adio cercei, acel tot ce odată era zilnic purtat, schimbat, asortat și-a făcut frumos loc într-o cutie mare și vișinie, plină cândva cu plicuri de ceai.

2014, anul de grație: înapoi la cercei. Doar la cercei. Și nu la orice fel de cercei, ci aproape doar la cei din sidef. Și nici măcar mereu, ci doar așa, uneori, poate mai mult în dorul vremurilor vechi. Cred că, acum, bijuteria… sunt eu.

2 thoughts on “Eu, timpul, bijuteriile

  1. Simti-mi-as urechile grele de cercei, pieptul apasat de pandative, degetele dirijate caligrafic de inele, simti-m-as toata, frumoasa, simti-m-as toata , bijuterie!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>