Tu ce vei fi când vei crește mare?

Copilul nostru cel mic a învățat să sară. Și sare. Spre încântarea lui și bucuria noastră, sare precum un ied. Pe parcursul unei zile, are mai multe cicluri de sărit, punctele culminante fiind înainte de somnul de prânz și înainte de somnul de noapte. Dacă la ora 22 se joacă liniștit pe covor, ei bine la ora 22,30 simte nevoia de activitate fizică susținută. Și începe. Țop, țop, apoi pentru un plus de adrenalină sare de pe canapea, mai lipește și un scăunel și sare de pe scaun pe canapea și apoi pe parchet, moment în care cel mare i se alătură într-un elan de solidaritate.

Eu, ca o mamă care încurajează voia bună și libera exprimare, particip activ la episod, râzând și minunându-mă de inventivitatea asocierii obiectelor care servesc unui scop unic – propulsarea.

Bun. În această seară însă, probabil exasperat de activitatea susținută care are loc de-o săptămână la etajul superior, vecinul de dedesubt s-a prezentat la noi la ușă, dar nu c-o năframă-n vârf de băț și cu un îndemn pacifist de a potoli micuțul turbulent, ci pus pe scandal. Soțul, față în față cu reacțiunea, a contracarat provocând vecinul la duel. Nu a fost cea mai înțeleaptă mișcare dar l-a pus pe fugă pe vecinul-înfricoșat-de-ipoteza-prăbușirii-tavanului. Dar n-a apucat vecinul să-și închidă ușa când eu, aflând care este mărul discordiei, am pornit val-vârtej pe urmele lui, pe principiul nu sunt un taur dar dacă tu îmi vorbești copiii de rău, ei bine tocmai ai fluturat batista roșie!

Pledoaria mi-a fost simplă, i-am reamintit de cele două nepoțele care țipă, aleargă, sar, se gâdila atunci când sunt în vizită precum și de episoadele când la ora prânzului, în timp ce eu mă chinuiam să-i adorm pe cei mici, muzica se auzea de la el mai rău decât de la clubul cu piscină din apropiere sau, ca variațiune, se găsea câte ceva de reparat în atelierul lui improvizat pe balcon și atunci începea să găurească ceva cu bormașina. Sau să bată vreun cui. Sau să taie vreo bucată de lemn cu fierăstrăul electric. Omul însă se pierduse de tot cu firea și mi-a strigat că nepoțelele vin o singură dată pe an în vizită și că stau doar două zile, nu o săptămână întreagă! Departe de el gândul că dacă micuțele diavolițe nu mă deranjează direct pe mine, ca vecină a lui, cu siguranță deranjează și ele pe cineva acolo unde vor fi locuind… Desigur, departe de casa lui. Departe de casa lui unde ușa este deschisă o singură dată pe an. Pentru doar două zile.

Văzându-mă în fața unui auditoriu complet irațional, am dat să urc. Când colo ce să văd, cavalerul meu era gata să preia ostilitățile, în același stil însă – pentru că cea mai bună apărarea este atacul, nu-i așa?! – somându-l pe vecin să spună câți bani a furat în calitate de președinte al blocului… (?!)

Concluzii:

– pentru fiecare copil zglobiu există o sută de oameni nemulțumiți.

– pentru fiecare situație există o sumedenie de reacții. Unul va apela la poliție. Altul la supremația masculului alfa – forța fie cu noi! Smile Și la cazierul încărcat – deci tot la poliție! Dar se poate apela și la acceptarea firescului lucrurilor. Firesc al lucrurilor care s-a pierdut undeva pe drum. Pe drumul de la a fi un copil la… a nu mai fi copil.

Hmmmmmm…. Temă pentru acasă: tu ce vei fi când vei crește mare?

spring-1112674-m

One thought on “Tu ce vei fi când vei crește mare?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>