Strictul necesar. În loc de aspirator, Veliko Tarnovo, cascada Hotnitsa și Arbanasi

Weekendul trecut am fost la Veliko Tarnovo. Nu pentru că am fi tributari sfântului Valentin ci pentru simplul motiv că alegem să trăim… fără anumite lucruri. Povestea a început așa: joi seara, în timp ce dădeam canapele la o parte, adunam jucării și manevram cu dexteritate mătura, Valentin – altul decât vedeta zilei de 14 februarie – îmi spune, pentru a mia oară, că poate un aspirator ne-ar ușura munca. Pentru a mia oară, pledez pentru strictul necesar: într-o casă cu covoare ce pot fi rapid scuturate, o mătură este mai mult decât suficientă în lupta cu firimiturile și cocoloașele de praf! Și-mi închei apologia cu cuvintele: în loc să dăm banii pe aspirator, mai bine mergem un weekend la Brașov! Moment în care Valentin se întoarce brusc la mine și-mi spune… păi hai!

Atât mi-a trebuit! Devenită subit mai sprintenă decât un titirez, am terminat ce era de terminat și am luat internetul la puricat. Cazare în Brașov. Valentin propune Bran. Bun, cazare Bran. Puține oferte pentru că, na, este ziua – transformată în weekendul – îndrăgostiților… Ne gândim la drum și la probabilitatea de a sta mult în coloană pe Valea Prahovei. Și uite așa, din două vorbe, am tăiat de pe listă Brașovul/Branul și am optat, încă o dată, pentru Bulgaria. Și bine am făcut!

Bine am făcut, pentru că Veliko Tarnovo este o încântare! La pas, răsfățați de un soare dulce, ne-am bucurat de fiecare piatră, de fiecare cotitură. Ne-am oprit în fiecare mic atelier artizanal și ne-am minunat de fiecare perete pictat. Pentru că în Veliko Tarnovo, chiar și grafitti-ul are o cu totul altă dimensiune…

 photo 1 (6) photo 2 (5) photo 2 (6) photo 1 (3)

photo 1 (4) photo 2 (4) photo 4 (3) photo 5 (3)

photo 3 photo 2 photo 3 (5) photo 4 (5)

photo 2 (3) photo 4 (2) photo 4 photo 5 (5)

Dimineața celei de-a doua zi ne-am petrecut-o la cascada Hotnitsa. Cascada pare un colț rupt din rai. Nu lipsesc sticlele aruncate și resturile de la grătare, însă priveliștea, priveliștea este splendidă! Nu este vorba despre o uriașă cădere de apă, este însă vorba de un loc care arată precum… o îmbrățișare. Un semicerc de piatră cuprinde în el o apă în care îți vine să te scalzi și să uiți în ea tot ceea ce are legătură cu ce ești, ai fost sau vei fi. Este un loc care te golește de gânduri și te încarcă de bine. Ne-am spus că vom reveni, în vară, pentru scăldat – dar dacă printre zeci sa poate sute de mașini parcate, miros de mici și turiști pe jumătate goi vom mai regăsi senzația de împlinire, rămâne de văzut…

photo 1 (7) photo 3 (6) photo 4 (6) photo 5 (6)

Apoi am pornit în Arbanasi. Unde ne-am plimbat, doritori de colb curat și de frumosul de care dai la fiecare pas. Am intrat și la muzeu și-am petrecut acolo două ore, bucurându-ne de liniștea celor câteva încăperi ce-ți dau gustul traiului de altădată, dar și de curtea plină de nuci cu miezul dulce, de ghiocei și tot felul de vase așezate prin iarbă, pe lângă ziduri și arătând, încă o dată, care-i felul de-a fi al bulgarului: gospodar și cu un simț acut al frumosului.

photo 4 (8) photo 1 (9) photo 2 (9) photo 5 (8)

photo 1 (10) photo 1 (11) photo 2 (10) photo 2 (11)

photo 3 (9) photo 3 (10) photo 3 (11) photo 4 (10)

photo 4 (9) photo 4 (11) photo 5 (9) photo 5 (11)

Au fost două zile perfecte. Două zile care ne-au reconfirmat faptul că “a avea” nu se aseamănă nici pe departe cu “a face”.

Tu ce vei fi când vei crește mare?

Copilul nostru cel mic a învățat să sară. Și sare. Spre încântarea lui și bucuria noastră, sare precum un ied. Pe parcursul unei zile, are mai multe cicluri de sărit, punctele culminante fiind înainte de somnul de prânz și înainte de somnul de noapte. Dacă la ora 22 se joacă liniștit pe covor, ei bine la ora 22,30 simte nevoia de activitate fizică susținută. Și începe. Țop, țop, apoi pentru un plus de adrenalină sare de pe canapea, mai lipește și un scăunel și sare de pe scaun pe canapea și apoi pe parchet, moment în care cel mare i se alătură într-un elan de solidaritate.

Eu, ca o mamă care încurajează voia bună și libera exprimare, particip activ la episod, râzând și minunându-mă de inventivitatea asocierii obiectelor care servesc unui scop unic – propulsarea.

Bun. În această seară însă, probabil exasperat de activitatea susținută care are loc de-o săptămână la etajul superior, vecinul de dedesubt s-a prezentat la noi la ușă, dar nu c-o năframă-n vârf de băț și cu un îndemn pacifist de a potoli micuțul turbulent, ci pus pe scandal. Soțul, față în față cu reacțiunea, a contracarat provocând vecinul la duel. Nu a fost cea mai înțeleaptă mișcare dar l-a pus pe fugă pe vecinul-înfricoșat-de-ipoteza-prăbușirii-tavanului. Dar n-a apucat vecinul să-și închidă ușa când eu, aflând care este mărul discordiei, am pornit val-vârtej pe urmele lui, pe principiul nu sunt un taur dar dacă tu îmi vorbești copiii de rău, ei bine tocmai ai fluturat batista roșie!

Pledoaria mi-a fost simplă, i-am reamintit de cele două nepoțele care țipă, aleargă, sar, se gâdila atunci când sunt în vizită precum și de episoadele când la ora prânzului, în timp ce eu mă chinuiam să-i adorm pe cei mici, muzica se auzea de la el mai rău decât de la clubul cu piscină din apropiere sau, ca variațiune, se găsea câte ceva de reparat în atelierul lui improvizat pe balcon și atunci începea să găurească ceva cu bormașina. Sau să bată vreun cui. Sau să taie vreo bucată de lemn cu fierăstrăul electric. Omul însă se pierduse de tot cu firea și mi-a strigat că nepoțelele vin o singură dată pe an în vizită și că stau doar două zile, nu o săptămână întreagă! Departe de el gândul că dacă micuțele diavolițe nu mă deranjează direct pe mine, ca vecină a lui, cu siguranță deranjează și ele pe cineva acolo unde vor fi locuind… Desigur, departe de casa lui. Departe de casa lui unde ușa este deschisă o singură dată pe an. Pentru doar două zile.

Văzându-mă în fața unui auditoriu complet irațional, am dat să urc. Când colo ce să văd, cavalerul meu era gata să preia ostilitățile, în același stil însă – pentru că cea mai bună apărarea este atacul, nu-i așa?! – somându-l pe vecin să spună câți bani a furat în calitate de președinte al blocului… (?!)

Concluzii:

– pentru fiecare copil zglobiu există o sută de oameni nemulțumiți.

– pentru fiecare situație există o sumedenie de reacții. Unul va apela la poliție. Altul la supremația masculului alfa – forța fie cu noi! Smile Și la cazierul încărcat – deci tot la poliție! Dar se poate apela și la acceptarea firescului lucrurilor. Firesc al lucrurilor care s-a pierdut undeva pe drum. Pe drumul de la a fi un copil la… a nu mai fi copil.

Hmmmmmm…. Temă pentru acasă: tu ce vei fi când vei crește mare?

spring-1112674-m