Poveste bazată pe un fapt real

Au fost odată ca niciodată, căci de n-ar fi fost nici nu s-ar fi povestit, un rege și o regină ce aveau doi prinți, frumoși și veseli precum răsăritul soarelui, zglobii și minunați precum ziua la amiaz, cu plete aurii precum cerul la apus și iubitori de afine negre precum noaptea cea blândă… Și viața la castel curgea plină de culoare până ce într-o zi, regele și regina aduseră pe lume o fetiță ce-avea un gângurit precum zumzăitul de albină, fetiță ce le umplu viața de și mai multă culoare! Și se gândiră ei ce se gândiră și, după o vreme, căzură de acord ca numele fetiței să fie… Integraalia.

Și Integraalia creștea și de la o zi la alta mai frumoasă se făcea, minunând pe toată lumea cu puritatea ei, vrăjindu-și frații și părinții cu tandrețea și bunătatea ei… Și uite așa timpul trecu și veni vremea ca Integraalia să aibă de partea ei un prinț, prinț la fel de bun și de minunat ca și ea… Un prinț ce, prin căldura lui, să-i încălzească sufletul și să-i vegheze devenirea.

Și cine să-i fie Integraaliei mai buni sfătuitori decât însăși regina și însuși regele? Și astfel se porniră ei să caute în regatele vecine, să întrebe, să afle… Unde, unde oare o fi prințul care să-i fie Integraaliei la înălțime?! Iar căutarea lor, și așa anevoioasă, era de la o zi la alta mai mult îngreuiată de pretendenții care, aflând de gândurile lor, se prezentară la castel toți într-un suflet, toți animați de dorința de a o cuceri pe mândra prințesă și de a-i deveni pe veci ales…

Armuri albe, armuri negre, armuri oțelite, toate se perindară pe la castel… prinți mai mari și prinți mai mici, mai puternici și mai slabi, mai bogați și mai săraci, mai frumoși și mai urâți… Toți purtați de-un aer cald, toți venind pentr a-i împlini Integraaliei dorința de-a fi regină peste un regat mustind de fructe pline de savoare, suav alintat de parfum izvorât din tinerețe și esențe care dintre mai de care mai rare, având gust de praline și culoare de șofran…

Toți se doreau demni de-a fi rege lângă de preafrumoasa viitoare regină, toți păreau potriviți, fiecare în felul lui avea noblețea faptei iar regele-tată și regina-mamă deveneau copleșiți de misiunea lor de-a face, pentru fiica lor preaiubită, cea mai bună alegere… Așa că dormiră nopți la rând în așteptarea gândului cel bun iar acesta într-un final veni, șoptind ca trei probe de foc fiecare pretendent să treacă, de s-o pricepe și potrivi!

Și-așa fiecare prinț se văzu nevoit să-și încordeze suflarea pentru ca fructe de pădure să încălzească, dar… la culoarea celosiei să se oprească! Iar din doar patru magice ingrediente, esența pralinei să o găsească!

Mulți veniră să-și încerce norocul, dar puțini rămaseră… Cum oare să-și împace ei suflarea cu culoarea, cum oare din aproape nimic, minune să scoată…?

Până ce într-un final, un prinț pe nume Excalibur poposi la poarta castelului, purtând cu sine armură de-un negru cum nu s-a mai văzut și suflarea caldă a nouă vieți… O noapte întreagă prințul la probe se gândi, iar dimineața…. ei bine dimineața, el regelui, reginei și Integraaliei le dovedi că nimeni ca el nu poate fi!

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea mea, poveste ce însă fără o legendă… nu se poate însă termina!

  • Prințesa Integraalia este în realitate un proiect ce promovează un stil de viașă sănătos și face primii pași aici
  • Armurile albe, armurile negre, armurile oțelite, prinții mai mari și prinții mai mici, mai puternici și mai slabi, mai bogați și mai săraci, mai frumoși și mai urâți sunt diversele tipuri de aparate de deshidratat existente pe piață…
  • Aerul cald ce-i purta pe toți acei prinți se traduce prin curentul de aer cald ce deshidratează alimente fără ca enzimele, vitaminele, etc să fie distruse…
  • Proba numărul unu, de încălzire a fructelor de pădure, este de fapt posibilitatea aparatului de a deshidrata nu numai fructe de pădure ci orice tip de fructe și de legume…
  • Culoarea celosiei este legată de culorile display-ului termostatului de la aparat…
  • Esența pralinei din doar patru ingrediente se concretizează într-o rețetă de ciocolată raw-vegan, în care din unt de cacao încălzit în deshidrator, cacao, miere și alune se poate prepara o delicioasă bomboană de ciocolată!
  • Cele nouă vieți ale lui Excalibur sunt cele nouă tăvi pentru deshidratare…
  • Excalibur este apreciat ca fiind cel mai bun deshidrator existent pe piața, motiv pentru care Integraalia l-a ales dintre foarte mulți alți pretendenți! Smile

excalibur

(Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2013 )

Sarmale, restaurantul Rawdia și un deshidrator, adică gustul copilăriei, gustul hranei vii și viitorul tehnologiei!

Gustul copilăriei mele este legat de sarmale. În primul rând de sarmale. Sarmale făcute de bunica mea, din carne adusă de la măcelarul care ne era prieten de familie, din orez pe care îl alegea ea cu mâna ei și din foi de varză desprinse din verzele murate, tot de ea, în fiecare toamnă. Noi le acopeream cu multă smântână și le mâncam împreună cu ceva ce se chema “hrean”, hreanul acesta fiind de fapt sfeclă roșie din belșug, amestecată cu foarte puțin hrean, astfel încât dulcele sfeclei să nu prindă decât un strop din iuțeala hreanului…

Având așadar gustul sarmalelor bucovinene adânc întipărit în minte, mă întrebam, anticipat deziluzionată, cu ce l-aș putea înlocui într-o alimentație raw-vegan, alimentație pentru care am optat de câteva luni bune. Vara a trecut, iată vine frigul, vin sărbătorile, așa că pe lângă torturi raw din fructe și bomboane la fel de raw, salate și fructe de tot felul, parcă s-ar impune și ceva de… MÂNCARE! Și uite așa, ieri, cu cățel și cu purcel, am pornit la restaurantul Rawdia, ca să vedem totuși ce putem mânca până… să ajungem la desert!

Bun, și așa cum spuneam, ieri am fost la Rawdia. Am ajuns, am debarcat, am intrat, ne-am uitat de jur împrejur și… am comandat! Chiftele, sarmale cu smântână, pâine cu semințe, ciocolată, lapte și suc. Da, nu este nicio greșeală! Am comandat chifteluțe – făcute din quinoa germinată! -, sărmăluțe din migdale, hrișcă, nucă, ciuperci, morcov, ceapa, mărar, pătrunjel, caju și usturoi, îmbrăcate în foi de viță, asortate cu smântână de caju, apoi pâine raw, ciocolată raw, cacao din lapte de migdale și suc din… spirulina! Și după ce am mâncat până la ultima firimitură tot ceea ce aveam în farfurie, am zis – exact așa cum o făcusem cu nu mult timp în urmă, la cofetăria Ostraw Vegan – DAAAAAA, SE POATE!!!

Da, se poate, iată că am făcut testul suprem și am ajuns la concluzia că sarmalele și hrana vie nu se exclud reciproc, dimpotrivă, pot merge mână în mână astfel încât să satisfacă gusturile și să șteargă toate rezervele oricărui aprig susținător al bucătăriei tradiționale și, foarte important, să încânte până și un mic mofturos de nici 5 ani!

rawdia

Și-acum c-am fost, am văzut și ne-a plăcut, am început, pe de o parte, vânătoarea de rețete, iar pe de altă parte pe cea de oferte de aparatură pentru bucătărie. Căutăm sarmaua ideală și deshidratorul cel mai bun, deshidrator care ne va ajuta să facem și noi, la rândul nostru, și pâine și clătite și multe alte bunătăți ce nu necesită nici plită și nici cuptor, ci doar inspirație și… un pic din tehnologia viitorului raw!

Pentru că, orice s-ar spune, într-o lume în care cântarul le este multora dușman iar statisicile ce vorbesc despre sănătatea populației sunt cutremurătoare, viitorul este cel al hranei vii!

Iar în lupta ce se va da între din ce în ce mai futuristele cuptoare incorporabile și deshidratoare, deshidratoare aliate cu singurele incorporabile ce vor rezista, în timp, pe piața cererii – frigiderele! – vor câștiga, oricât de sceptici am fi acum, cele din urmă!

hotpoint-ariston-fk-1041l-p20-x excalibur

(Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2013)

Apetit pentru fericire

Am 14 ani. Mâine voi pleca, împreună cu un grup de copii, în Franța. Pentru două săptămâni. Emoții și… ditamai coșul ce se profilează pe unul dintre pomeți. Prin comparație, celelalte sunt ca și inexistente. Nu intru în panică, dau cu puțină pastă de dinți și mă culc. Dimineața, stupoare. Probabil de la mentolul din pasta de dinți, ochiul abia mi se deschide din pliul pielii umflate și roșii. Sunt distrusă.

Am 15 ani. Merg spre casă împreună cu un coleg de școală. Îmi spune ceva ce a zis mama lui, doctor, că ar trebui să folosesc pentru tenul meu acneic. “Acneic”?! Îi spun că nu am tenul acneic ci că am doar niște coșuri care în curând îmi vor trece. Mult mai târziu am aflat că se numește “faza de negare”.

Am 17 ani. Fratele meu mă întrebă, timid, când mi se vor vindeca toate coșurile de pe față. Îmi dau seama că, prin comparație cu celelalte fete pe care le cunoaște, sunt de departe rățușca cea urâtă.

Am 21 de ani. Am coșuri dar manevrez cu dexteritate flaconul de fond de ten și pămătuful încărcat cu pudră.

Am 23 de ani. Îmi cunosc viitorul soț. Într-un club pentru studenți. După câteva vorbe schimbate îi spun “știi, eu am coșuri…” adică un fel de “nu sunt zâna zorilor, dar vreau să mă iubești așa!” Mă privește stupefiat. Apoi râde și-mi spune “ba nu ai coșuri!”…

Am 33 de ani și nemachiată arăt așa:

935380_10200661323828849_549522867_n

Nu e nevoie de zoom pentu a se vedea “detaliile”.

Se împlinesc așadar aproape 20 de ani de când mă lupt cu aceeași problemă. Dar după aproape două decenii în care nu de puține ori am plâns, nu de puține ori m-am întrebat de ce eu, am ajuns la faza acceptării.

Acceptare care vine firesc în continuarea celorlalte patru – pe care le-am trăit din plin! – dar însoțită de trei lucruri: un apetit teribil pentru fericire, un farmec pe care abia acum mi l-am descoperit și, mai important decât orice, maturitatea de a ști că, pentru orice problemă, există o soluție…

***

Ah, dar cât pe ce să uit! Soluția pentru coșuri? Gerovital Plant Stop Acnee, de exemplu! Smile

(Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2013 )

E timp pentru toate!

18 grade afară. Soare. Niciun nor și nicio adiere de vânt. Eveniment cu mulți invitați.

B&V- Dar nu le e frig așa?

– Nu… e cald tare azi!

– Dar măcar o gecuță…

– Păi nu… sunt învățați așa…

– Dar trebuie o căciuliță!

– (râd) Nu, chiar le e bine așa!

– Să nu răcească, poate prind vreun curent…

– Stați liniștită, nu răcesc ei așa ușor!

Ora prânzului. Masa la restaurant. Unul la dreapta, unul la stânga. În față alte două doamne. Același registru însă.

– Pune și smântână în ciorbiță!

– Păi le place și așa…

– Dar, dar e bună tare pentru copii!

– Noi nu prea mâncăm lactate….

– Pune, pune, e bună! Se mai răcește și ciorbița așa!

Pun un vârf de linguriță, ca să scap. Sperând că scap… Nu însă, îndrumările își urmează neobosite făgașul.

– Dar dă-le și pâiniță!

– Știți, noi nu prea mâncăm făină de grâu…

Stupefacție.

– Cum nu mâncați? Păi și ce le dai?!

Încerc să rezum în două vorbe sute de pagini citite despre consumul de grâu și jumătate de an de constatări personale.

– A, nu, dă-le, sunt mici, copiii trebuie să mănânce pâine, cresc bine cu pâine!

Îmi vine să spun că cel mult se umflă, nu cresc, dar văd cu bucurie că se aduce la masă felul doi.

Piure, friptură și salată de varză.

Încep să le dau câte un pic de piure, fiecare ia după chef și poftă, lucrurile merg bine, doamnele se uită dar nu par să fie nemulțumite de ceva. Mănânc și eu. Două guri.

– Și, în ce zonă stați în București?

– Lacul Tei.

– A, băiatul meu stă pe la hala Traian, ……, ……, …… (și povestește ceva interminabil despre băiatul ei, dar eu am scăpat, vecina de masă are și ea un băiat, care stă tot la Traian și care a crescut și cu smântânică și cu pâiniță și cu gecuță și cu fulăraș… cu de toate! Ce fericire pentru ele iar pentru mine, extaz!)

Masa se termină fără alte hopuri, ne pregătim de plecare. Copiii ies pe afară.

Aud în spatele meu:

– Dar nu le pui un pulovăraș?!

Altă doamnă, dar… aceeași temere!

….

Concluzia? Ce mamă bună voi fi și eu… în 40 de ani de-acum! Gură deschisă

(Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2013 pentru proba cu numărul 14, probă sponsorizată de Reeija.ro)