Femeia de care m-aș îndrăgosti locuiește într-o casă de turtă dulce…

Dac-aș fi bărbat, femeia de care m-aș îndrăgosti ar fi femeia ce locuiește într-o casă de turtă dulce…

M-ar ademeni cu parfum de scorțișoară iar eu m-aș lăsa purtat de val și dus până la ușa casei ei, m-ar întâmpina cu-un obraz pudrat cu făină aromată, și-ar pleca râzând genele încărcate de praf maroniu de vanilie și ar întinde brațele-i fine, suav mirosind a căldură și miere… Apoi m-ar invita înăuntru dar, copleșită, s-ar împiedica de covorul pufos și parfumat precum casa-i e toată și ar cădea, deloc senzual, dar râsu-i sublim m-ar face să-mi doresc s-o văd rostogolindu-se iar… și iar… și iar…

I-aș trece pragul casei și aș privi-o învârtindu-se tandră printre lucrurile ei, înlăturând șuvițe din părul de culoarea nucilor de pe fruntea-i micuță, luând recipiente viu colorate din dulapuri cu rafturi niciodată de praf pomădate, mângâind etichete cu cuvinte necunoscute-mi, șoptindu-mi vorbe ce nu au legătură cu seducția ci doar cu liniștea și împăcarea… apoi m-aș pierde în miros de cuișoare, hipnotizat de vraja turtei parfumate pe care mi-o întinde mereu râzând, mereu caldă, mereu dulce… M-ar întreba dacă îmi place și-aș spune că da, deși gustul necunoscut mi-ar zăpăci papilele ce-mi știu doar de crusta cea crispy și uleioșii French fries…

M-ar vrăji cu super-puterile ei și-am bea un ceai, am vorbi vrute și nevrute, am uita de timp dar nu de brioșa ce stă să se coacă, am decide soarta unui păienjenel ce-ar veni curios pe perete, am râde de nimicuri ca de niște glume bune și-n toată această viață de poveste în care eu nu aș fi vreun erou de la Termopile dar ea ar întruchipa mitului femeii perfecte nu ar veni niciodată vremea de plecare sau timpul pentru a ne spune “tu nu mai ești tu, așa cum te-am visat”… oh, da, viitorul ne-ar fi viu colorat în oranj precum cartela de pe care eu o tot sun pe un telefon la care ea nu-mi răspunde cu-acel simplu “alo, tu ești, iubirea mea?”…

Ne-am gândi la toate și totuși la nimic, am face planuri de dragul de-a ne imagina și nu pentru că și-ar avea sensul, pierduți am fi în lumea caldă a cuișoarelor și-a cremelor de vanilie, am visa fără a ne dori nimic altceva, ne-am uita unul la celălalt fără însă a ne vedea conturul ci doar lumina venind dinăuntru… Pentru că a ei casă din turtă-a crescut și nu din rate la bancă sau ore pierdute-n lumini de neon…

Dacă aș fi bărbat iar femeia din casa de turtă dulce mi-ar deschide ușa și m-ar chema peste prag, lumea ar avea culoarea șofranului și mirosul unui parfum sublim, parfumul dragostei… nu ar fi loc pentru întrebări, pentru ezitări, nu ar fi loc pentru altceva și în mod cert pentru altcineva. Nu m-aș gândi să o împodobesc cu daruri iar ea nu s-ar întreba de ce nu i le las la picioare… Trandafiri roșii și cutii de ciocolată, o amintire-ar fi doar, o amintire-a unui trecut în care eu nu eram EU iar ea încă nu era EA…

Abia acum ea ar fi EA iar eu aș fi EU… Ea, flacăra, super playboy transfigurat, căldură și aromă, lumină și culoare blândă iar eu om, acolo lângă ea… Jeleul de fructe și tarta aromată ne-ar bucura precum nimic altceva nu ar face-o iar timpul s-ar dilata pe cadranul unui ceas ce sună doar pentru a anunța că-i prăjitura coaptă…

Un timp al nostru, rotund și perfect, fără constrângeri și ecouri de voci ce-ți răstesc acel “Gata-i raportul?! Pe birou să-l găsesc!”…

Iarnă, vară, toamnă, vânt sau arșiță, ne-am întreba doar dacă din mentă facem un ceai sau poate o limonadă, dacă în chec punem nuci sau migdale iar eternitatea ar curge într-un firesc al momentului și într-o lumină dulce a cuvintelor nerostite…

Viața ar curge, nu scurge, iar timpul ne-ar face cu ochiul și ne-ar șopti jovial că el, pentru noi, e fără tăgadă etern…

(Articol scris în cadrul competiției SuperBlog 2013)

10 thoughts on “Femeia de care m-aș îndrăgosti locuiește într-o casă de turtă dulce…

    • Noroc cu Radu Cindrea! Eu articolul pentru Nemira nu l-am scris, ziceam ca ma retrag, mi-a fost suficient sa vad ca o luam de la capat cu Toyota, Farmec… o data scriu, dar de doua ori… hmmmm :))) acum cu punctele astea, parca imi da ceva ghes sa nu renunt la jumatatea drumului :)

  1. Pingback: competitie anuala de blogging | Proba 8. Care este adevaratul secret al seductiei?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>