Educația. Când și de unde începe?

Vorbeam cu cineva despre ideea de after-school, idee pe care eu personal n-o susțin, și-mi povestea despre o familie în care părinții și bunicii nu reușeau să-i facă față copilului venit de la școală, toată lumea era agitată iar în casă o mare nebunie, până au decis, de comun acord, să-l lase după amiaza la after-school. Și s-a făcut liniște… deoarece, nu-i așa, din mai puțin timp petrecut împreună cu copilul rezultă adulți mai fericiți!

Buuun… Astăzi mergând prin parc, mă întâlnesc cu o cunoștință. Avem fiecare câte doi copii, doi copii de exact aceleași vârste. Eu eram cu doi, ea doar cu cel mic. Și-mi tot spunea ce bine se descurcă în timpul cât cea mare este la grădiniță, cât de ușor îi este, cum cea mare o solicită tot timpul, cum nu are nici timp să respire când stă cu amândouă, etc. Eu, pe de altă parte, îi explicam cum tot amân momentul reîntoarcerii la grădiniță, povestind cât de minuantă este viața în trei, de dimineață până seara, cum se joacă cei mici împreună, cât de mult râdem și ce bine ne distrăm, de la mic la mare, laolaltă…

Ajunsă acasă, am stat și m-am gândit: copilul este fericit? da. vrea la grădiniță? nu. copilului i se citește? da, foarte mult. copilul “socializează” cu alți copii și cu alți oameni? (că tot se insistă pe tema asta…) păi aș zice că socializează mult mai mult decât alții și într-un mod mult mai firesc, adică în loc de 10 copii de aceeași vârstă și mereu aceeași, cunoaște mereu alții, mai mari, mai mici, după cum se nimerește prin parcurile prin care tot mergem; apoi sunt omul de la toneta de ziare, tanti de la aprozar, nenea de la chioșc și de fapt toți oamenii cu care intrăm în vorbă peste tot pe unde viața ne duce… Ce știe copilul? Păi știe – de la noi, nu de la grădiniță, să precizez! – să numere, să adune (nu mă refer la 156 + 379, ci la adunări de genul 2+3, 4+1, 5+5, dar parcă-i suficient pentru vârsta lui, nu?), mai multe poezii decât am știut eu în tot gimnaziul, engleză câtă nu am știut eu până prin clasa a 6-a, ne întreabă ce este infinitul și de ce este un ocean mai mare decât marea, știe culorile, literele, spre fericirea noastră încearcă să citească tot ceea ce este scris cu majuscule, joacă Piticot și-l interesează tot mai tare șahul, improvizează tot felul de scenarii și tot felul de costume, își ține jucăriile grupate pe categorii, participă la viața casei, ba își bagă degetele într-un aluat, ba mixerul în ciocolată… și aș putea continua. A, și ceva ce mi se pare foarte important: îl vede pe cel mic crescând. Ceea ce mi se pare crucial pentru ceea ce va fi el ca adult și ceea ce vor fi ei amândoi, ca adulți – dar asta este altă poveste…

Dar dacă nu ar face nimic din toate astea, atunci, da, ar fi grav?! Dacă ar sta cocoțat prin copaci sau dacă ar alerga după pisici toată ziua, ar însemna că este o cauză pierdută?! Nu. Să nu uităm că au fost destui care nu au știut ce-i aia grădinița și apoi au scris cărți ce au schimbat destine, sau, ca să vorbim în termeni financiari (căci banul contează foarte mult, nu?!), au clădit imperii…

Unde vreau să ajung? La ceea ce m-ar motiva ca, acasă fiind pentru încă un an, să-l dau din nou la grădiniță. Are nevoie? Ce ar face acolo mai mult decât acasă? Linii punctate? Două serbări și o excursie pe an? Germana? Înot? Da, le-ar face, dar nu le poate face și mai târziu? Unde este de fapt locul unui copil de 4 ani, care a “socializat “ intensiv încă de la vârsta de 1 an și 7 luni, pentru că mama s-a întors la corporație pentru a mai veni acasă în weekend, cu mintea praf și nervii întinși la maxim…

Și, generalizând, de fapt de ce ne trimitem copiii la grădiniță imediat după ce ies din scutece? Acolo unde nu există o alternativă – da, înțeleg, dar atunci când există, de ce am face-o?! Adică acolo unde este un părinte ce s-a “sacrificat” stând acasă – chestia asta cu sacrificiul îmi “place” în mod deosebit! – ce mai caută copilul la grădiniță?!

Nu știu ce să fac, mă tot gândesc și răzgândesc, dar înclin să cred că atunci când un părinte poate sta acasă sau există un bunic pensionat și în putere, grădinița, cu toate beneficiile ei – reale sau inventate – ar trebui să NU fie o opțiune. Anii aceia altădată petrecuți acasă, șapte sau undeva pe-aproape, ne mai spun oare ceva?…

family-clogs-1304024-m

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>