Despre telefoane mobile și poezia tristeții

Tocmai am văzut o secvență dintr-o emisiune în care Louis C.K., om despre a cărui existența habar nu aveam (dar de care m-am îndrăgostit!), vorbește despre telefoanele mobile, telefoane pe care părinții la dau copiilor – printre altele… – pentru a fi în rând cu ceilalți (Toți au telefoane! Bun, atunci lasă-ți TU copilul să fie exemplul pozitiv, chiar dacă toți au telefoane și sunt proști nu înseamnă că și copilul tău trebuie să fie prost, doar pentru că altfel se va simți… ciudat!), telefoane care îi fac pe copii să nu fie empatici și să nu înțeleagă legătura dintre ceea ce spun ei și felul în care se simte celălalt (copiii sunt răi într-o primă fază, îi spun altuia “ești gras!” dar când îi văd expresia, realizează că ceva nu este în regulă, pe când atunci când tastează asta într-un mesaj, este doar o chestie amuzantă), despre telefoanele care te privează de momentele în care poți sta fără a face nimic, tu cu tine însuți, singur cu gândurile tale…

 

 

Vorbește, într-un mod care te face să te tăvălești de râs, despre frica de singurătate. Despre omul care în timp ce conduce trimite mesaje și-și tot verifică răspunsurile (pretty much 100% of people are texting and driving), despre omul care în loc să îmbrățișeze o stare de melancolie, o îndepărtează alarmat, despre tristețea care este poetică (sadness is poetic, you are lucky to live sad moments) și despre sufletul care, dacă este lăsat, își crează “anticorpi” la nefericire, într-o alternanță firească a stărilor…

***

El vorbește, tu râzi. Dar după ce ai terminat de râs, întreabă-te: Când ai fost ultima dată trist și… singur?

 

parque-886305-m

6 thoughts on “Despre telefoane mobile și poezia tristeții

  1. Si eu am vazut ieri clipul si mi-o placut atat de tare! Mi-a placut mai ales faza in care a spus ca viata e inerent plina de tristete si ca noi suntem de fapt singuri. Si telefoanele ne fac sa uitam asta, fugim de acest fapt. poate pare depresiv la o prima ascultare, dar pe mine m-a empowermentat foarte mult, pentru ca in ultima vreme, cu toate influentele astea din societate am impresia ca exista o obligativitate sa fii fericit. Ca asa ar trebui sa fii si cand nu esti asa, e ceva in regula is ar fi cazul sa te repari, nu mai esti in trend. Dar daca viata este inerent plina de tristete si de singuratate, momentele in care esti fericit sunt adevarate victorii asupra vietii, “na, ca ti-am tras-o!”. Am reusit sa fiu fericit! Si ma bucur de victoria mea! Rationamentul asta, cel putin pentru mine, functioneaza foarte bine :)

    • Rationamentul tau a functionat intr-un fel si pentru mine, am ras bine de tot! :))) si da, corect, daca regula este ca nu suntem fericiti, e ceva in neregula cu ei, am trecut prin destule si mi-au lipsit destule lucruri si inca imi lipsesc, cu toate acestea ma declar un om cum nu se poate mai implinit. Asta pentru cei care pun semnul egal intre chestii materiale si fericire, a avea si fericire, a fi intr-un anumit fel si fericire, etc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>