Alternativa la covrigei și sticsuri sau despre “Nothing goes away until…”

Uneori stau și mă întreb de ce a fost nevoie să se ajungă la un diagnostic de diabet pentru a învăța să facem lucrurile așa cum trebuie. Impresia că nu avem timp, marketing-ul care ne păcălește cu 0 conservanți duc la o comoditate care ne lipsește și de plăcerea de a face lucrurile și de bucuria de-a le vedea împlinindu-se.

La una dintre ședințele de acupunctură la care am fost cu Bogdan găsisem scris pe tabla din cabinet: Nothing goes away until it teaches us what we have to know. Presupun că așa este. Altfel acum aș fost la Mega Image cumpărând cine știe ce covrigei sau sticsuri sau alte “minuni” ce sunt numai bune de ronțăit prin parc.

Recunosc: dacă nu ne-ar fi ajuns cuțitul la os, într-o lume în care poți cumpăra orice nu mi s-ar fi părut atât de important să-mi cresc copilul în spiritul mâncării făcute în casă. Iar în aceste vremuri în care totul este ultra-procesat, o educație a alimentației corecte va fi, à la longue, cel mai bun lucru pe care i-l pot oferi.

***

Mai jos sunt poze cu experimentul culinar de astăzi. Rețeta poate fi găsită aici, pare ceva elaborat dar de fapt se macină niște semințe, se amestecă împreună cu apă, sare, ulei și făină într-un aluat (care seamănă cu cimentul…) ce se taie în forme și se coace la cuptor.

P.S. Pufuleții însă nu am habar cu ce i-aș putea înlocui. Open-mouthed smile

1 2 3

5 6 7

 10 8 9

11 12 13

15  16

12 thoughts on “Alternativa la covrigei și sticsuri sau despre “Nothing goes away until…”

    • But of course!!! Eu lui Bogdan insa nu-i tin regim fara zahar, mananca normal, dar facut in casa, cu cat mai putine exceptii ;) Regulile sunt cam asa: fara lactate sau daca-i dau, sa fie de capra, fara faina alba de grau si apoi cat mai multe fructe, legume si seminte. Avem in permanenta ciocolata de casa, dar facuta cu zahar brut (nu brun!), deci chiar daca are glicemiile fluctuante, mancam normal.

      Iar la schimb cu retetele tale… eu iti recomand retetele Lalenei :D, am mai navigat azi pe site si mi-a placut ce am vazut, iar la cat de bune au iesit saratelele de azi, chiar am sa mai incerc si alte retete de-acolo ;) are si paine si pizza cu blat de omleta si raw-vegan, chiar am fost placut surprinsa!!! Eu in seara asta incerc asa ceva, am hrisca in casa si sta nedesfacuta de cand am luat-o :))) http://www.lalena.ro/170-reteta-Supa-cu-hrisca-si-legume.htm

      • Lena e o scumpa , prietena buna cu a mea cumnata si gateste demential. Fi atenta cum facem. Eu iti dau pe mail daca vrei toate retetele pe care le stiu si tu imi dai neneorocita aia de reteta de ciocolata de casa ca balesc ca un caine turbat. Ce zici bre, vrei?

        • Cat ma distreaza comentariile tale, ai un stil… :)))
          Deci, ciocolata de casa: unt, de care vrei tu, dar sa fie 85% grasime, zahar bruT (sau de care vrei tu), lapte praf (eu folosesc de bebelusi, pentru ca, cum-necum, gusta si cel mic din ciocolata…), pudra de cacao, esenta de vanilie sau de care iti place tie (de rom, de exemplu, de capsuni, din experienta insa iti spun ca una clar nu merge: cea de trandafir).
          Si faci asa: topesti 100 gr unt – topit, nu fiert :D
          Separat, faci un sirop de zahar din 150 ml de apa si 450 gr zahar, vezi ca daca nu topesti putin zaharul inainte, da in foc; siropul da consistenta ciocolatei, eu nu-l las decat vreo cateva min dupa ce fierbe, ca sa iasa ciocolata tartinabila, daca vrei sa o faci solida, lasa-l mai mult, faci testul picurand cu lingura un strop pe o farfurie, daca face un brobonel, e gata;
          Intr-un vas (eu folosesc vase adanci, de yena) pui 350 gr lapte praf, 50 gr cacao si esenta;
          Torni untul topit si siropul de zahar, bagi mixerul si… nu te mai opresti din mancat!!!

          Ponturi: poti face diverse variante, de exemplu nu pui cacao si iese “ciocolata” alba (crem adica); pui mai multa cacao si iese cu gust mai intens; nu pui esenta de niciun fel si e tot yummy; pui in amestec si stafide/caju crud/alune crude/fulgi de migdale, etc. Cantitatile eu le pun din ochi de acum, nu e un capat de lume daca pui 300 de grame in loc de 350, sa stii :))) si inca un pont – daca pui mai mult unt, iese mai… cremoasa/onctuoasa, nu stiu cum sa zic.

          P.S. Pun pe pagina de facebook chiar acum poza cu ce mai am in frigider, e una din aceea fara cacao.
          P.P.S. Sunt aici pentru orice nelamuriri :)) aaaaa, si cu retetele de care spui tu, in your own time, nu arde!
          P.P.S. Am postat zilele trecute un link la un site unde se pot comanda fructe confiate, seminte, nuci, la preturi foarte bune (driedfruites), credeam ca am descoperit America, cand ce sa vad, mai stiau o gramada de oameni de existenta lui, acum scriu o reteta de la Lena ca sa vad ca se stie de ea :))) pfooooaaa, si eu care credeam ca sunt o sursa extraordinara de chestii bune de stiut :))))

  1. Mai fata mea, dar tu o adresa de mail , de contact,ceva acolo sa te poata deranja omul, nu ai? Ca daca ma apuc sa iti insir retetele aici, mori cu zile, nenorocim siteul. Si lapte praf pot sa bag Raraul? Ca nu imi place deloc ala de bebelusi. Si da, o sa pun mai mult unt si mai multa cacao. Nu bag alune si alte fructe ca sunt cu tot felul de pivoti si implanturi in gura pe care am bagat-o in renovare ,asa ca o ssa ma multumesc cu ce poate manca si gura mea , saraca, ca daca ar fi dupa mine as baga toata ciocolata si pe astia ai mei i-as lasa sa rabde. :)

  2. Sunt si tampita pe deasupra. Era sa te intreb daca nu se baga la frigider, cum naiba , o mananci asa, calda!!!!!!!??????? Dupa aia am vazut ca scrisesei deja.

    • Oooooo, dar calda este cea mai buna, jumatate o terminam asa, on the spot!!! Inca un pont, daca e siropul de zahar mai slab iar cand bagi mixerul il dai direct la viteza mare, apoi vreo o ora la congelator, iese aerata, asa cum scosesera cei de la milka parca acum ceva vreme chestia aia louflee parca…

  3. Eu mananc in mare masura mancare facuta in casa. Slava cerului, Ioanei ii place sa gateasca si o face extraordinar de “pe gustul meu”. Oricat de interesante par alimentele de pe rafturi sau oricat de comod ar fi sa fii servit intr-un restaurant, nimic nu se compara cu mancarea facuta acasa.
    Si daca ai rabdare si vointa, acasa chiar poti gati orice.
    Nici nu stii cat respect port oamenilor carora le place bucataria. Mult, mult de tot.

    • Razvan, tocmai vin de la o cofetarie raw-vegan. De fapt COFETARIA raw-vegan, pentru ca eu cred ca este o premiera in Bucuresti. Am gustat tot ce aveau. Incredibil, incredibil, incredibil. Cine vrea sa traiasca sanatos nu trebuie decat sa revina la… esenta. Acasa si cu ingrediente naturale se pot face chestii fantastice, eu am constatat schimbarea pe mine si inca sunt in perioada de tatonare, ca sa spun asa… Acum ca am gustat la cofetarie si am vazut ca se poate, voi incepe si eu sa fac, ingredientele, puse cap la cap, costa cu mult mai putin decat un cos de mega image plin cu chestii pe care le mananci intr-o zi sau doua, iar din ingredientele de care spun, pai faci si tot faci…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>