De 200 de ani susținem viitorul iar dacă voi nu ne vreți, noi vă vrem

Am devenit client Citibank pentru că era frustrant să primesc salariul lunea, când știam că plata lui fusese efectuată încă de vineri. La scurt timp, am optat și pentru un card de credit, motivul principal fiind acela că hotelurile din State îmi opreau drept garanție la check-in întreaga sumă a cazării, plus alți 100$ pentru nu știu ce. La check-out plăteam suma pentru toată perioada șederii. Chiar dacă sumele păstrate drept garanție îmi erau returnate după aproximativ trei săptămâni, iar suma plătită la final mi-ar fi fost decontată la întoarcere, ar fi trebuit să am de fiecare dată cel puțin 3000$, doar pentru acest scop. Cardul de credit m-ar fi scutit de acest lucru, plus că mi-ar fi fost util și în acele magazine unde n-aș fi putut folosi un card de debit.

Nu a trecut mult până să am primul contact cu call center-ul acestei banci. Motivul era unul simplu. Un ATM nu mi-a dat banii iar Citi mi-a trimis SMS prin care mă informa că contul meu a fost debitat cu acea sumă. Deși la acea oră, Citibank îmi cofirmase acea tranzacție, urmând să-mi repună banii în cont, deși nu înțelegeam cum și prin ce metodă, a doua zi nu au mai recunoscut nimic, ba mai mult, începuseră să-mi povestească întâmplări personale, cu situații asemănătoare din viața lor, doar poate aș renunța la “proteste”. Într-un final am renunțat, mă săturasem să-i tot sun. Vorbisem cu multă lume din Citi, fiecare explicații proprii, care mai de care mai bizare. Atâta vreme cât spuneau că politica noastră nu ne permite să vă transmitem aceste lucruri prin email sau scrisoare, puteți realiza ce răspunsuri primeam.

După câteva săptămâni am pierdut cardul de debit. Am urmat toate procedurile bancii și urma să-l primesc peste câteva zile, prin curierul agreat de ei. I-am rugat să nu mi-l mai trimită prin acel curier, căci data trecută am alergat zile bune după el, menționând că sunt dispus să merg eu în agenție. Nu s-a putut, dar au notat rugămintea mea de a-i comunica curierului să mă sune măcar cu o oră înainte de a sosi, să mă asigur astfel că voi fi la birou, locație dată ca adresă de livrare. Și iată că vine ziua în care mă sună curierul: Salut, am un card pentru tine de la Citi. Sunt la receptie, vino cu buletinu’ să semnezi!. Nu fac parte din categoria acelora care se simt deranjați când cineva necunoscut îmi vorbește la persoana întâi, așadar îi spun frumos că nu sunt la birou, că sunt la un client și că abia peste trei ore voi fi la birou. I-am mai spus că dacă nu poate, să vină a doua zi, rugându-l să-mi dea un telefon cu o oră înainte de a sosi. Tipul îmi răspunde păi tu știi câte drumuri am eu de făcut? Adică eși ca mine, că și tu zici că ești la clienți. Crezi că mai reușesc să dau un telefon? Hai că vin mâine, între unșpe și cinci. Îi răspund că știu cum este să ai clienți, îi confirm că sunt exact ca el, doar că în această situație eu sunt clientul lui. Nu a înțeles, dar măcar a rămas stabilit că mă va suna a doua zi, când de altfel s-a și rezolvat.

Nu știu cum, dar nu după mult timp, am pierdut cardul de credit. Același curier, aceeași poveste, m-a sunat când era la recepție iar cum eu nu eram la birou, a plecat. A doua zi s-a repetat povestea, mai și certându-mă căci prea vine degeaba, uitând ce stabilisem cu o zi înainte. L-am rugat să mă aștepte sau măcar să ne întâlnim mai pe seară, căci nu-mi permit să nu-l iau în următoarea zi, în a patra urmând să plec din țară. Nu a fost de acord, spunând că lui i se termină programul, că trebuia să fiu la adresă dacă tot am dat-o. Mi-am ieșit din fire, dar nu am apucat decât să-i spun pe un ton mai ridicat am să sun la dispecerat… căci mi-a închis telefonul și nu mi-a mai răspuns. Însă de data aceasta nu am mai stat pe gânduri și i-am sunat dispecerul:

- Mdeaa… răspunde o voce de bărbat.

- Bună ziua, mă numesc Valentin Andrei. Un coleg de-al dumneavoastră trebuie să-mi livreze un card de la Citibank și nu reușim să ne sincronizăm. L-am tot rugat să mă sune măcar cu o oră înainte, dar de fiecare dată mă sună când e deja la adresă. Sau măcar să-mi spună un interval orar în care l-aș putea aștepta. Mă puteți ajuta?

- Păăăi și io ce vrei să fac, ai dat adresa aia, el nu poate da telefoane la toți câți are…

BÂI TÂMPITULE!!! Spune-i boului ăluia de curier să mă sune măcar cu o oră înainte, că am nevoie dracului de cardul ăla iar dacă nu o faci acum, te reclam șefului tău care cred că nu-i tot un idiot ca voi doi. Și-i închid. Mă gândeam că ar fi bine să-mi iau gândul de la cardul respectiv, dar măcar mă eliberasem țipând la dobitoc. Și sună telefonul. Cine credeți că era? Prietenul meu, curierul!

- Bună ziua. Ne putem vedea la ora cinci jumate diseară, să vă dau cardul? Dacă nu mai sunteți la birou, vin unde doriți.

Să spunem că nu era vina Citibank, acel curier nu era angajatul unei bănci care de peste 200 de ani susține viitorul.

citibank

Dar aventurile cu ei abia acum începeau.

Într-o zi îi sun să le transmit că eu nu mai primesc alerte atunci când efectuez plăți cu cardul de credit, nici prin SMS, nici prin email, rugându-i totodată să-mi trimită prin email tranzacțiile din ultimele două săptămâni, întrucât nu le văd nici în aplicația online a lor. Mi-au spus că acest lucru nu este posibil, trebuie să aștept extrasul care se va genera peste două săptămâni și câteva zile. Le-am transmis că un client poate cere oricând băncii informații despre tranzacțiile proprii, indiferent că are un card de credit sau unul de debit. Nu se poate și nu se poate. Cum aveam multă treabă în acea perioadă, am renunțat în a-i mai deranja cu telefoane.

Au urmat discuții legate de blocarea unui cardului de debit, pe motiv că VISA le-a transmis că a fost folosit într-o locație în care au avut loc fraude. A urmat aventura bine-cunoscută cu același curier, probabil singurul angajat al acelei firme de curierat. Au urmat alte solicitări din partea mea, toate fiind tratate cu nu se poate.

Decizia mea fiind deja luată, îi sun să-mi comunice suma exactă pe care o am de plătit pentru a-mi închide cardul de credit. Îmi comunică, plătesc, apoi le solicit din nou închiderea contului, implicit blocarea cardului, conform procedurilor lor. Îmi spun că mai trebuie să plătesc 1500 lei, suma ultimelor tranzacții, cele care nu apăreau cu două-trei zile în urmă. Pentru că eu nu le vedeam în electronic banking, cer aceste tranzacții prin email. Nu se poate, trebuie să așteptați generarea următorului extras, luna următoare, a fost răspunsul lor. Nu mai avea sens să spun ceva, totuși le-am trimis un email cu un print-screen din aplicație, așa cum m-au rugat, să vadă și ei ce vedeam eu. În același email, le mai solicit un lucru, doream pe format hârtie un număr de 12 tranzacții pe care le efectuasem din iunie 2012, până în iunie 2013, către un anumit beneficiar. Apoi plătesc cei 1500 lei și aștept. Era 27 Iunie 2013.

Trecuseră vreo 10 zile iar răspunsul întârzia să apară. Între timp, le mai trimisesem încă două email-uri, obținând același mesaj automat. De asemenea, mai vorbisem cu alte trei-patru  persoane din call center, fiecare operator promițând urgentarea răspunsului. Mai trecuse o săptămână și cum la telefon nu mai prindeam pe nimeni, am vizitat cele două sucursale din București. Nimeni nu m-a putut ajuta, spunând că doar call center-ul are acces la cardurile de credit. În următoarea zi reușesc să vorbesc cu un operator la telefon, acesta confirmându-mi inchiderea cardului de credit iar referitor la cealaltă solicitare, nu se poate.

Le-am spus că am nevoie de acele OP-uri în format hârtie pentru că sunt plăți pe care le-am efectuat către o bancă de celule stem. Dacă vreodată, să zicem peste 20 de ani, Doamne ferește, voi avea nevoie de ele, cum pot demonstra plata contractului? Mi-au promis că vor face tot posibilul. Suntem în 5 August și nu am primit nimic.

Astăzi sunt sunat de Citibank. Mă gândeam că în legătură cu solicitarea mea. Greșit!

- V-am sunat să confirmăm două tranzacții d-ale dumneavoastră, spuse angajatul Citibank

- Vă rog, adaug eu.

- Prima este o tranzacție de 99$, efectuată în Martie 2013…

- Suntem în August 2013 iar dumneavoastră mă întrebați de o tranzacție din Martie? Am mai discutat despre asta la acel moment, am lămurit-o atunci. Era vorba de o tranzacție către wordpress.com, am reconuscut-o, nu știu de ce mă mai întrebați de ea acum…

- Deci, o recunoașteți! Am notat! spuse vocea din telefon.

- Da, o recunosc, dar de ce mă mai întrebați după atâta timp?

- A doua tranzacție este efectuată, adică o încercare de a efectua o tranzacție, pe 1 August 2013, către Apple. O recunoașteți? Nu s-a efectuat, dar este o încercare.

- Da, am plătit o aplicație din Apple Store, dar cu cardul de debit. Aveam înregistrat cardul de credit, dar cum este blocat, cont închis, a trebuit să adaug un alt card, pe cel de debit.

- Deci, sunt încercările dumneavoastră…

- Stați numai puțin, adaug eu. Odată ce am cardul închis, contul închis, de ce vă apar aceste tranzacții?

- Poti fi fraude chiar și pe conturi închise, spuse angajata Citibank. Doream să ne asigurăm că sunt tranzacții recunoscute de dumneavoastră sau nu.

- What?!?! Vă rog să-mi trimiteți ce mi-ați spus acum și prin email.

- Nu se poate…

- De ce?

- Eu v-am sunat pentru că așa mi-au transmis colegii mei

- Cumva cardul de credit nu a fost închis? Dar contul?

- Sunt închise…

- Păi și de ce apar tranzacții pe ele? Vă rog să îmi trimiteți o hârtie în care să mă informați că sunt închise. Și dacă tot m-ați sunat, pe 27 Iunie am avut o altă solicitare, să primesc pe format hârtie câteva plăți efectuate din contul curent.

- Vă rog să vă identificați dacă doriți să vorbim de contul de debit.

- Poftim?!

- Vă rog să vă identificați, adică să vă pun niște întrebări de identificare

- Dar m-am identificat mai devreme, când m-ați sunat. Tot timpul ați vorbit cu același om. Întrebările sunt identice, nu?

- Trebuie să vă identific

- Bine, atunci vă rog să rețineți solicitarea mea, la revedere. Dacă mâine nu primesc răspuns, veți vorbi și cu cei de la OPC.

Este un articol lung, dar ar fi fost și mai lung dacă aș fi povestit tot ce s-a întâmplat în mai puțin de un an, de când sunt client Citibank. Și nu doresc nimănui să fie client Citibank și să aibe nevoie de ceva de la ei. Oricum, nici nici nu s-ar mai putea, divizia de retail a fost cumpărată de Raiffeisen iar din toamnă nu va mai exista Citibank pentru clienții persoane fizice. La un moment dat, cineva din Citibank mă întreba dacă doresc să mă transfer în curtea Raiffeisen. I-am dat un răspuns negativ, precizându-i că nemulțumirile mele nu au fost legate de produsele în sine, ci de cum am fost tratat de oameni slab pregătiți, pe toate planurile și că Raiffeisen nu cumpără doar portofoliul de clienți, ci și angajații Citibank.

UPDATE: tocmai am primit extrasul de cont al cardului de credit închis acum două luni. Dacă voi nu ne vreți, noi vă vrem!

Noi suntem cei care facem lucrurile firești să pară de neconceput

De ceva vreme încoace mă bate gândul să scriu o carte intitulată Cum să-ți crești primul copil de parcă ar fi al doilea. Așa, un sumar de observații și recomandări, pornind de la copilul care “trebuie” să mănânce neapărat între 180 și 210 gr de piure și care e în permanență supravegheat și bombardat cu indicații și/sau interdicții și sfârșind cu copilul care crește “ca din apă”, frumos, vesel și sănătos, stimulat tocmai de lipsa excesului de grijă care a fost investit, cu nu mult timp în urmă, în primul născut.

Până una alta, mi-amintesc cum scriam eu aici pe blog că mi se pare de neconceput ca un copil să fie lăsat singur în casă, cum nu-mi imaginez că l-aș putea lăsa pe Bogdan să facă ceva fără stricta mea supraveghere, etc. Ei bine astăzi, complet atipic, am lăsat doi copii singuri în casă, unul dormind și unul jucându-se, pentru a pleca să iau de-ale gurii, frigiderul fiind gol și orice ingredient pentru a putea încropi o masă decentă lipsind cu desăvârșire.

Mânată de un impuls necunoscut, în doi timpi și trei mișcări l-am informat pe Bogdan că voi coborî până la aprozar și până la Mega, copilul nici nu a clipit, desigur că între a se învârti printre lăzi cu ceapă și pepeni și a face puncte cu Ben 10, a doua variantă este mult mai interesantă, așa că mi-am luat o paporniță încăpătoare și am dusă am fost!

Hai la Mega întâi, să iau ulei, apă, busuioc și desigur triada zahăr-unt-și-lapte praf pentru ciocolata de casă care nu poate să ne mai lipsească din casă… Ca de obicei, din trei chestii de luat s-au făcut zece, cantitate dublă de zahăr, găsind unul nerafinat la un preț foarte bun, lapte praf două cutii pentru că a doua era la reducere iar oricum la o porție de ciocolată consum o cutie întreagă, repede să iau și o soluție de curățenie și niște șervețele umede, mi-am dat seama că mă lungesc, hai la casă, desigur că e coadă și bineînțeles că se petrec evenimente neprevăzute, gen un moșulică (simpatic de altfel) ce nu înțelege cât trebuie să plătească și rola de la casa de marcat care se termină fix când vine rândul meu… Deja transpir, mă gândesc că a fost o idee pripită să-i las singuri pe cei mici, dar roșii tot îmi trebuie, hai și la aprozar, unde… cică să vin mai târziu că acum aranjează marfa! Mă milogesc să mă lase să cumpăr, mă lasă (doar ne știe doamna ca pe niște cai breji!), dau să iau morcovi dar stai că trebuie desfăcut sacul, ceapa verde e legată șomoiog și tragem cot la cot să scoatem câteva legături, vinetele sunt într-o cutie și cu greu trag afară vreo șase, secunde prețioase, timp în care poate unul s-a trezit și plânge iar celălalt poate a rămas fără baterie la tabletă și se isterizează…

Cu papornița de gât și sacoșe în ambele mâini mă reped spre casă, intru în bloc și aud plânsete, cade cerul pe mine, logica nu-mi spune că mai au și alții copii în bloc, ah, nu, ai mei sunt, sigur!, trag de ușa liftului, navighez în lift precum o corabie printr-o gaură de ac, într-un final ajung la zece și dau buzna în casă!

Acasă liniște, desigur. Numai mintea mea bubuise de scenarii și de griji… Pe unul îl ochesc din ușă dormind fix cum l-am lăsat, dau drumul la bagaje grămadă și mă duc în camera mică, unde celălalt mă întreabă dezamăgit ah, ai venit..? (știa că are acces la tabletă doar cât lipsesc).

Ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat, Bogdan se întoarce la joaca adevărată de-a Ben 10 (cu figurinele adică) iar eu, în timp ce pozam în stânga și-n dreapta pentru a putea mai târziu consemna momentul, mă gândesc cum de fapt, noi și numai noi suntem cei care facem lucrurile firești să pară… de neconceput!

3 2 1

Comandăm pizza? Păi Fabio să fie!

De multă vreme îmi tot propun să scriu un articol în care să ridic în slăvi pizza de la Fabio.

După ce am comandat și de la Trenta și de la Pizza Hut și de la Bugatti, pot spune cu mâna pe inimă că nimic nu se compară cu Fabio pizza! În niciuna dintre dățile când am mâncat pizza de la ei feliuța de salam nu mi s-a părut cam veche, porumbul nu a fost altfel decât fraged iar sosurile… hmmm, păi sosul lor este din acela făcut din roșii zdrobite și asezonate, nu vreun ketchup mai mult sau mai puțin vișiniu și cu gust făinos!

Au și paste în meniu și focaccia, dar noi nu am luat până acum. Au și salate, dar abia azi am luat una cu cuscus, mai mult de curiozitate, ei bine nu m-au dezamăgit nici la capitolul acesta!

Iar când vine vorba de desert, au, printre altele, un tiramisu cu fructe de pădure și o mini-tartă cu ciocolată albă și cu fulgi de ovăz, o minune, nu altceva!

Concluzia? Fabio pizza, best pizza in town!

P.S. Și cred că sunt (printre) singurii care fac blat și din făină integrală!

1 2 3

7 8 9