De la Terminator la Henry Miller

O secvență de câteva minute din Terminator (despre care am scris aici) și trei pagini dintre cele 150 ale unuia dintre romanele lu Henry Miller reprezintă, din punctul meu de vedere, esența a ceea ce trebuie să fie un tată. Mai jos, fragmentul despre care vorbesc, cu mențiunea că… se adresează celor care cred în libertate!

“…Când l-am invitat pe Moricand să stea cu noi pentru tot restul vieții i-am cerut doar o mică favoare. Și anume să o învețe franceza pe micuța Val, dacă se poate. L-am rugat mai degrabă ca să-l eliberez pe el de un sentiment de recunoștință, căruia nu-i vedeam necesitatea, decât dintr-o reală preocupare ca fiică-mea să-și însușească limba franceză. Pe durata șederii în casa noastră, ea nu a învățat decât Oui, Non și Bon jour, Monsieur Moricand. Părea că n-are nicio treabă cu copiii. Îl enervau toți, în afară de cei extrem de cuminți. La fel ca mulți alții care pun accentul pe cumințenie, pentru el un copil cuminte era unul pe care nu-l vedea și nu-l auzea. Părea complet incapabil să înțeleagă de ce eram atât de preocupat de copil – plimbările noastre zilnice, eforturile pe care le făceam să o amuz, să-i țin companie și s-o instruiesc, răbdarea cu care îi ascultam întrebările interminabile, doleanțele ei exagerate. Bineînțeles că nu avea habar câtă bucurie îmi oferea copilul. Poate că nu voia să recunoască, dar se vedea bine, cu siguranță, că ea era singura mea bucurie. Val era mereu pe primul loc. Și asta enerva pe toată lumea, nu numai pe Moricand. În jurul meu, tacit, lumea era de părere că mă purtam ca un tâmpit care a ajuns la o vârstă înaintată și își răsfață prea tare unicul copil. […] Val era carne din carnea mea, lumina ochilor mei – singurul meu regret este că nu i-am acordat și mai mult timp și atenție. […]

A sosit și ziua când am învățat-o pe Val primul ei cântec. Eram în pădure și ne îndreptam spre casă. Am luat-o pe umeri, ca să-i cruț piciorușele obosite. Dintr-o dată, m-a rugat să-i cânt ceva. Ce ți-ar plăcea?, am întrebat-o și apoi i-am zis gluma aceea debilă a lui Abraham Lincoln, care știa doar două cântece: unul era Yankee Doodle și celălalt nu era. Cântă-l, m-a implorat ea. Am cântat, și încă cum! Mi s-a alăturat și ea. Până am ajuns acasă, știa cuvintele pe de rost. Eram cât se poate de încântat. Bineînțeles că trebuia să-l cântăm mai tot timpul. Moricand nu era deloc interesat de astfel de diversiuni. Probabil că-și spunea în sinea lui: Săracul Miller! asta însemnând că eram ridicol. Sărmana Val. Mi se rupea inima când o vedeam cum încearcă să i se adreseze, iar el riposta zicându-i:  Nu vorbesc englezește! La masă îl enerva fără încetare cu limbarița ei fără șir – mie mi se părea delicioasă – și cu lipsa ei de bune maniere.

- Trebuie să fie disciplinată! îmi spunea el. Nu e bine pentru un copil să i se acorde atâta atenție!

Soția mea, care era de aceeași părere, îi cânta în strună. Se plângea că o fac să se simtă frustrată, din cauza eforturilor pe care, spre deosebire de mine, ea le depunea în această direcție și susținea că, probabil, simt o plăcere diabolică atunci când o vedeam pe copilă că se poartă obraznic. Evident, n-ar fi recunoscut niciodată că avea un suflet rece și că disciplina era singura soluție la care ar fi putut apela…

El crede în libertate, spunea ea, făcând ideea de libertate să sune ca ultimul rahat.

Moricand i se alătura.

Da, copilul american e un mic barbar. În Europa, copilul știe unde îi este locul. Aici, copilul dictează.

Vai, toate erau cât se poate de adevărate! Și totuși… uita să adauge faptul că orice european inteligent știe că în Europa, mai ales în Europa lui, copilul ajunge adult cu mult înainte de vreme, că e disciplinat până la moarte, că i se oferă o educație care nu e numai barbară, ci și crudă, dementă, atrofiantă, iar că măsurile disciplinare s-ar putea să producă copii cuminți, dar foarte rar adulți emancipați!”

rolul tatalui

3 thoughts on “De la Terminator la Henry Miller

  1. Ca european nu foarte inteligent ma simt dator sa-l contrazic nu foarte tare pe dl.Miller.Nu sunt de acord cu rigiditatea lui Morincad sau a sotiei autorului dar in acelasi timp ,desi nascut si crescut in Europa(mai la marginea Europei) nu am simtit rigiditate si cerinte cazone in educatia mea.Nu am fost foarte disciplinat,am facut tot felul de chestii dintre care chiulitul de la ore era cea mai nesemificativa incalcare a disciplinei.Nu am fost un copil obraznic,dar nici un sfintisor.
    Ca parinti si ca tata cred ca educatia de la marginea europei a fost benefica pentru cei doi copii despre care nu pot spune ca au fost foarte disciplinati,in nici un caz nu s-au incadrat la categoria -copii model de cumintenie si nici nu mi-as fi dorit sa am in casa doua bibelouri pe care sa le sterg cand si cand de praf.Ce putea fi mai palpitant decat momentul in care cea mica venea acasa siroind de sange pentru ca a ramas agatata intr-o tepusa de gard sau cel mare dupa un salt in gol de doua etaje s-a ales doar cu o fisura de calcaneum.
    Facutul de baraje pe paraul aflat nu departe de casa sau joaca prin padure de-a indienii sau de-a nu stiu ce ,unul carat in spate si altul tarait de mana ca sa ajungem la timp la gradinita,desenatul caietelor de scoala si cate altele nu cred ca se incadrau in tipicul unei educatii rigide ,barbare.
    La capitolul cantecele recunosc caa eram depassit si sunt si acuma.Emisiile mele sonore sunt departe de orice linie melodica .
    Nu sunt adeptul unei educatii in spiritul disciplinei rigide.Din pinctul meu de vedere copilul este ca o bucata de plastilina care poate fi modelata .Poate fi modelata si in America si in Europa sau in Patagonia.Poate fi modelata intr-o maniera rece si distanta,trasand lini dure si adanci dupa reguli rigide de genul ,,nu ai voie,nu este frumos,nu este civilizat ,eu asa am fost crescut si uite ca sunt realizat,asa am vazut la parintii mei….,, sau poate fi modelat cu dragoste,cu caldura si afectiune,incurajat sa descopere,sa sara,sa se ridice dupa ce s-a lovit.Copilul este o fiinta care are nevoie sa i se explice de ce frunza cade in jos si nu in sus,de ce rama are inele si de ce … si iar de ce …si pentru ce.La capitolul explicatii recunosc ca nu totdeauna explicatiile mele se incadrau in litera stiintei dar cred ca erau hazlii.
    Pe toti copii pe care i-am avut in preajma m-am straduit sa-i invat sa creada in puterile lor ,sa lupte pentru idealurile lor si sa spere.
    Despre educatia dementa si atrofianta am un exemplu de copil ,adolescent si fost adult care consecinta a rigiditatii parintilor a fost un ratat.Baiat,nascut intr-o familie de cadre didactice in spiritul lui ,,nu ai voie,nu este frumos,sa nu ne faci de rusine,nu te juca cu golanii aia….A crescut,era mandria liceului dar tot nu avea voie la distractii cu colegii,la suete cu fetele la….A intrat la facultate printre primii (cu examen de admitere si cu mare concurenta ).A descoperit departe de parinti ca poate sa se distreze ,sa bea,sa-si faca de cap si si-a ratat viata.Din elevul model a ajuns un alcoolic care si-a ratat cariera,si-a distrus propria familie si in final s-a autolichidat.
    Este alegerea parintilor indiferent de unde sunt referitor la cresterea copiilor dar sa nu se uite mica fiinta are nevoie de soare si libertate ca sa se dezvolte si nu de tarcuri si constrangeri.Educatia spartana a fost un fiasco si este bine sa nu repetam greselile celor dinaintea noastra.

    • Hai ca am ras la fiecare rand din prima parte :))) noi suntem in parc, bogdan tocmai a cazut cu motocicleta, s-a ridicat razand, pana sa apuce sa se urce din nou, o doamna a venit si l-a prins in brate, vai te-ai julit la cot, copilul nici nu observase, acum se tot uita si-mi arata… Si nici nu am telefonul sa te sun sa ne amuzam de intrebarea retorica “vaaai, nu-i asa ca te-ai speriat?!”

  2. Pingback: Eu ma gandeam, Tu te gandeai? » Doza online V

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>