Idei de weekend. Grădini zoologice. Beauty is in the eye of the beholder

Duminica trecută am fost la grădina zoologică din Târgoviște. La cea din București am tot mers iar pentru că acum vreo cinci ani cea din Târgoviște ni s-a părut minunată, ne-am zis, din dorința de a-i pune pe cei mici față în față cu ceea ce e mai frumos, că este obligatoriu să-i ducem și pe ei acolo!

Sărind direct la aprecieri, ei bine grădina zoologică din Târgoviște este într-o stare deplorabilă. De la intrare și până la ultima cușcă, totul este în mare paragină. Cât despre bietele viețuitoare… dacă acum cinci ani aveau trei urși, acum mai este unul singur, dacă atunci păunul avea coadă, acum nu mai are, etc.

Cu toate acestea, în ochii unui copil de patru ani nu are absolut nicio importanță cât de ruginit este gardul care înconjoară balta în care se bălăcesc nutriile sau că leul este costeliv de-a binelea… Iar pentru un copil de un anișor, acel mmmmeeeeeeee deprimat al căpriței cu ochi triști prezintă incomparabil mai mult interes decât orice zornăitoare viu-colorată!

Pentru că da, într-adevăr, frumusețea este în ochii celui care privește… În mod cert, grădinile zoologice rămân – pentru noi cel puțin – pe lista locurilor de mers în weekend!

Mai jos, poze – atât din Târgoviște, cât și din București.

T1 T2 T3

T4 T6 T7

B1 B2 B3

B4 B5 B6

5 thoughts on “Idei de weekend. Grădini zoologice. Beauty is in the eye of the beholder

  1. Macar ati avut ce animale sa vedeti .la noi,dupa ce ca e in stare proasta toata gradina zoo,nici nu prea ai ce animale slbatice sa vezi :((( … cateva maimute,cativa ursi…..nici vorba de lei sau tigri. Sunt mai multe animale domestice :( pe care le vezi si la bunici la tara! :(

    • Bune si acelea Ana, sa nu razi, dar sunt destui copii care stiu cum arata vaca doar din poze. Si da, gradina zoologica de aici e mult mai ok fata de cum era cu ani in urma. Exact invers fata de Targoviste…

  2. Stau in Bucuresti de 4 ani si nu am fost inca la gradina zoologica de aici, insa iti recomand cu multa placere gradina botanica din Cluj.
    Daca se intampla sa ajungi pe acolo, nu ezita sa o vezi.

  3. Pingback: Hai-hui prin Varna… de ce ei pot iar noi nu?!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>