Pe vremea mea, eu am făcut așa…

Sunt foarte populară printre copiii din parc. Nu pentru că mă dau și eu de-a dura prin iarbă sau pentru că mediez schimburile de cartonașe cu dinozauri, ci pentru că am tabletă. De cum mă văd, încep întrebările: Doamna Diana, ne dați tableta să ne jucăm?, Doamna Diana, astăzi e încărcată tableta?, Doamna Diana, ne lăsați să ne facem poze cu tableta?

La început, amuzată, le-o dădeam. Dar după ce am observat cum în mai puțin de 5 minute toți copiii de pe o rază de 20 de metri lasă cățăratul pe tobogan, balansatul în picioare pe leagăn sau discuțiile de la mesele de șah și se adună ciorchine pentru a-și da cu părerea despre cum trebuie lansată biata pasăre, pe unde trebuie să o ia umangozaurul sau pentru a-și face poze, încântați de faptul că se văd ca-n oglindă în timp ce ating cu degetul ecranul, am renunțat la a le face plăcerea, invocând tot felul de motive – ba că nu am baterie, ba că am ceva urgent de făcut, ba că…., ba că…

Acasă, aceeași “distracție” – trei etajere pline ochi de jucării dar copilul vrea să se joace doar pe tabletă. Iar în contextul în care i-am spus că s-a stricat și am ajuns să o folosesc doar în perioada cât este la grădiniță, vestea unui manual digital și entuziasmul oficialilor vis-a-vis de alinierea la trend-ul digitalizării învățământului nu mi-au picat tocmai bine…

Au trecut deja mai bine de trei luni de la momentul când două companii (Holcim România și Read Forward) și două ministere (al Educației și al Mediului) lansau în București primul manual digital al României, sub numele de “Lecția verde. Creează-ți mediul!”, moment în care Remus Pricopie decidea, pentru noi toți, faptul că digitalizarea învățământului este un lucru bun… Am descărcat atunci aplicația, am văzut despre ce este vorba, pe undeva plăcut surprinsă de faptul că lecția nu este una de geografie, de matematică sau de istorie, ci una despre natură și despre protejarea mediului.

De-atunci și până acum, am citit inclusiv articole legate de simbolurile masonice cuprinse în aplicația destinată școlarilor și am urmărit nenumărate documentare privind viitorul copiilor în contextul erei digitale. Părerile sunt împărțite. Unii sunt încântați. Alții sunt sceptici. Unii sunt clar împotrivă. Având deja nostalgia stiloului cu cerneală, a foii de hârtie pe care trebuie să o scoatem la lucrări, a colțurilor îndoite la paginile cărților, fac parte dintre cei din urmă.

Cu toate acestea, abia ieri am realizat faptul că rolul meu ca părinte NU este acela de a mă împotrivi. Da, un simplu telefon și o discuție deloc constructivă (din ciclul lasă că știu eu cum e mai bine!) m-au făcut să realizez faptul că menirea mea de părinte NU este aceea de a mă opune schimbării, ci – iar acum revin strict la problema digitalizării învățământului – de a mă asigura că informația a fost bine înțeleasă, indiferent de suportul de pe care a fost transmisă. Așa cum mașina de scris a fost înlocuită de calculator, probabil momentul când în ghiozdanul copiilor nu vor mai exista manuale cu coperți cartonate, plastilină, creioane colorate și blocuri de desen este doar o chestiune de timp.

Da, ieri am avut revelația faptului că rolul meu este acela de a-mi susține și de a-mi ajuta copilul și nu de a-l obliga să facă lucrurile așa cum le-am făcut eu la vremea mea. Ceea ce va trebui eu să fac, în calitate de părinte, va fi să veghez la păstrarea echilibrul între lumea virtuală și cea reală: odată tema încheiată, să-mi iau copilul de mână și să-l duc într-un parc. Sau la o expoziție. Sau la un spectacol. Sau pur și simplu la bunici.

Ceea ce trebuie să fac ca părinte este să accept că lumea este în schimbare. Ce sens ar avea oare să mă opun ei, pe considerentul pe vremea mea, eu am făcut așa…

12 thoughts on “Pe vremea mea, eu am făcut așa…

  1. Super interesanta tema supusa dezbaterii.De regula avem reflexul de a spune cu o usoara tenta critica,,pe vremea mea,,Pe vremea cand eram in cl.a-I-a eram cel mai tare .Stiam deja sa scriu si sa citesc si ma plictiseam de tot tras liniute si bastonase.Ca sa stau cuminte in banca am capatat un PIX.Eram singurul posesor de pix cale de 10 scoli si eram tare mandru de asta.Colegii ma rugau sa-i las sa-l atinga si eu ii trimiteam la toc si la stilou.De mandru ce eram nu am sesizat ca incep sa scriu din ce in ce mai urat spre deosebire de colegii mei care scriau rotund si frumos.Din pacate nici invatatoarea nu a avut intelepciunea de a ma determina sa revin la stilou iar pixul sa ramana un moft.Pe vremea mea banalul pix era ceva S.F.Saltul de la pix la manualul digital este colosal dar este si o realitate pe care trebuie sa o acceptam.
    Nu manualul digital este problema.Daca aceasta noutate va atrage dupa sine ghiozdane mai usoare este deja un mare castig.Problema este legata de continutul manualului.Daca informatiile stocate sunt conforme cu cerintele actualelor programe scolare,castigul este minor.
    Din punctul meu de vedere(am vederea punctiforma) manualul digital trebuie sa fie o platforma informationala care sa-l ajute pe cel mic sa descopere,sa caute solutii,sa gaseasca alternative nu sa digere vagoane de date irelevante si deseori in contradictie cu potentialul sau creativ.Daca noul instrument de lucru va fi conceput pe actuala structura a diverselor manuale scolare,nu se face decat transferul unor concepte rigide de pe suport hartie pe suport electronic.

  2. Ideea introducerii manualelor digitale este colosala.Deja ne trimite zona SF- ului cand printr-o simpla apasare de tasta vom avea afisata pe ecran structura celulara a protozoarelor amfibii din pleistocen,protozoare care au stat la baza lantului trofic care …totul insotit de imagini tridimensionale,jocuri de lumini si sonorizareHI-FI.Junele scolar va putea sa acceseze instant toate informatiile necesare penru lectia de geografie avand ca tema ,,influienta curentilor calzi asupra climei ecuatoriale,, sau….cate alte posibilitati de navigare informationala.Problema este daca actula generatie de cadre didactice are competentele necesare pentru utilizarea noului tip de manual si in ce masura cei de la catedra vor folosi potentialul urias al noului instrument de lucru in favoare punerii in valoare a capacitatilor creative ale scolarului.Daca ramanem cramponati in filosofia MAGISTER DIXIT antunci efectele vor fi irelevante.
    Important este si modul in care se gestioneaza timpii de lucru cu acest nou instrument.Daca prin conexiuni micutul intr-o prima faza cauta informatii pe internet in scop scolar pentru ca apoi sa foloseasca platforma pentru jocuri sau alte activitati si sub pretextul pregatirii temelor zace uitat de lume in fata ecranului atunci se prefigreaza riscul instrainarii micutului ,al izolarii acestuia intr-o lume virtuala.
    Rolul adultului ,parinte sau cadru didactic este esential in monitorizarea modullui de utilizare a noului produs didactic.

    • Apropo de ghiozdan, specialistii in ortopedie pediatrica sustin ca hormonii specifici varstei ar genera deformarile de coloana si nu neaparat greutatea ghiozdanului sau pozitia vicioasa in banca. Am carat si noi aceleasi ghiozdane pana la urma. Drept este insa ca noua ni se repeta la nesfarsit “stai cu spatele drept!”… Atunci cand analizam pro-cons manualul digital, primul lucru pe care l-am avut in minte la pro a fost un ghiozdan mult mai usor, stiuta fiind tevatura cu deformarea coloanei…

  3. Sunt de acord cu pozitia ta. Detaliez un pic in continuare.
    Sunt dintre cei care au tendinta (si instictul bun, cred eu) de a-i feri in general pe copii de tehnologizare. M-am convins ca da dependenta si nu-mi place. Tu, ca parinte, iti iei tableta in parc pentru ca, in timp ce se joaca ai tai copii, sa mai verifici un mail, sa mai citesti pe diagonala un articol. Insa Luca are un coleg care a venit cu tableta la scoala, tableta lui personala! Iti dai seama cum au tabarat toti pe el. Uite, cu asta nu sunt de acord, inca. Da, cand acelea vor constitui manualele tuturor elevilor, cum sa ma mai opun eu? Sunt sigura ca multi din cei care citesc postarile tale si cele din alte bloguri au vazut ca homeschooling-ul castiga tot mai mult teren. In Romania inca nu e legal dar, vorba ta, ma gandesc ca e doar o chestiune de timp… Totusi, nu as alege nici varianta asta. Contactul cu oamenii mi se pare important. Cineva spunea – nu mai stiu cine si-mi pare rau – ca va fi vai de noi cand vor disparea ulitele intre case. Ulitele au disparut demult, ca de, stam la bloc, dar noi tot ne incapatanam sa mai socializam, desi nu stiu ce comunicare deplina e aceasta (ma refer la cea prin retelele de socializare).
    Revin la tablete si manualele de pe ele. Hai sa ne gandim cum vor fi priviti profesorii atunci. Va mai fi nevoie de ei? Ei nu sunt si nici nu pot fi enciclopedii ambulante, elevii – printr-un singur clic – vor sti in orice moment mult mai multe decat ei. Inseamna ca vor fi dispretuiti si nu va mai exista comunicare intre profesori si elevi. Dar eu/noi ce ne dorim totusi? Un invatamant formativ in primul rand, nu informativ. Dincolo de cei 7 ani de acasa (care s-au facut intre timp vreo 2,3…), e nevoie de educatie si comunicare in scoala, care sa contribuie la formarea Persoanei (care e la polul opus fata de individ si merita scrisa cu majuscula!).
    Eu continui (cu toate tendintele science-fiction care se adeveresc tot mai mult) sa-i tin pe copii la o distanta masurata de tehnologie. Nu intr-un mod radical. Ce trebuie sa facem? sa le oferim alternative!! O carte, un parc, o expozitie, un muzeu, un film, un teatru, un concert, un atelier de ceramica, de aeromodele, un cerc de teatru, de floricultura, de reciclare si altele, si altele. Ce bucurie ca sunt multe, inca, si nu-mi ajung randurile sa le enumar pe toate! Unde mai respira ei aerul (si aerul se imputineaza, vom ajunge sa-l cumparam la baxuri), unde vor mai culege ei fragi si muguri de brad? Vor citi despre ele in tablete. Sa nu credeti ca sunt o nostalgica incurabila. Eu lucrez exclusiv pe computer si internet, fac parte din meseria mea, din viata mea. N-o mai lungesc…
    Si inca o bomboana pe tort. Mi se pare (ca doar sunt un pic – sau mai mult – paranoia) ca tabletele astea merg mana-n mana cu scoaterea orei de religie din scoala si cu mediatizarea excesiva a libertatii sexuale. Acum chiar ca ma opresc. Imi indrept spatele si imi potrivesc baticul la gatul care mi-a intepenit de atata lucrat (sau navigat) pe calculator. Musai sa-mi cumpar o tableta!

    • Excelent comentariul! Chiar ieri vorbeam cu bunica unui baietel de 5 ani, copilul are tableta lui personala, ei bine nimic nu ii mai trebuie, nici mancare, nici parc, nici jucarii, nimic nu mai cere, nimic nu mai vede. Il ameninta cu ea ca sa manance un fruct!!! Si apropo de tabarat, e ca un magnet, adica am ajuns sa studiez chestia asta ca pe un fenomen, sa vezi copiii lasand orice fac pentru a sta si a se uita chiar fara sa puna mana, e ceva ce da de gandit…

  4. excelenta precizarea: specialistii in ortopedie pediatrica sustin ca hormonii specifici varstei ar genera deformarile de coloana si nu neaparat greutatea ghiozdanului sau pozitia vicioasa in banca
    te pup, Diana

  5. Chiar si in cele mai futuriste proiectii va fi necesara o relatie educativa educator-educabil umana.Manualul poate fi digital,accesul la informatie nelimitat,dar va trebui sa existe un cineva cu sange cald si cu chemare care sa calauzeasca setea de cunoastere a micului utilizator de taste.Problema nu este legata de cate milioane de neuroni activi are cadrul didactic ci de modul in care acesta va colabora cu invatacelul pe drumul cunoasterii.Daca micutul ramane doar obiect al educatiei atunci degeaba avem tehnologie.Daca micutul devine subiect si partener atunci tehnologia devine rampa de lansare spre performanta.

  6. Mă bucur că ți-ai dat seama care este rolul părintelui în acest secol al vitezei și tehnologiei. Tu poate ai timp, resurse și cap pentru a oferi o alternativă micuților, dar ce facem cu restul, care nu știu cu ce se mănâncă o tabletă sau un PC? Care le aruncă în brațe un gadget și sunt mândrii că odorul lor știe să-l deschidă?

    • Cojo, bine punctat cu mandria fata de abilitatile micutilor, stiu parinti si bunici care se lauda ca cel mic stie sa-si puna un joc la calculator si se minuneaza de cat de atent priveste la desenele animate… Am auzit chestii de genul “ia uite-l cum se uita, ca un om mare, tot intelege! “… Ce facem cu ei… Ei bine nu am un raspuns, eu una cred in continuare in invatarea prin exemplu(l) mai bun)) desi timpul pare sa confirme faptul ca oamenii au tendinta de-a o tine pe a lor, intr-o era a accesului liber la informatie tot se traieste cu impresia ca oul nu are cum s-o invete pe gaina…

  7. Pingback: Educaţia, această traumă colectivă | DISCERNE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>