Un fel de "dai un ban, da’ stai în față"…

Poate pentru că noi am crescut cu bălăceală în ape curgătoare (toată vara) sau în valuri (o dată pe an), nu ne-a impresionat până acum vreo doi ani ideea de piscină. Dar când copilul dă din mâini și din picioare la vederea apei frumos colorate și singura direcție în care pornește indiferent de câte ori l-ai suci, răsuci și păcăli este piscina, renunți la orice scepticism și mergi după cum ți se dictează…

Și uite-așa, din aproape în aproape, pornind de la magnetismul copilului pentru tobogane de apă și alte chestii fistichii am ajuns să considerăm piscina ca pe o opțiune pentru weekendurile călduroase din București.

Ieri am fost la Pescariu, la piscina inaugurată anul trecut și accesibilă publicului larg. Frumos. Chiar mai mult decât atât, o desfătare! Doar că am lăsat o grămadă de bani…

Pe scurt, exprimat în cifre, iată cum decurg lucrurile: intrarea este 100 lei / adult și 40 de copil. Prosoapele nu sunt incluse în preț: 10 lei bucata la care se adaugă 50 de lei “garanția” (nu am înțeles principiul, dar ce pot să spun, poate au fost cazuri când, folosite prea intens pe parcursul unei zile de piscină, unele s-or fi rupt…). Apoi vine mâncarea – pentru că nu poți să stai fără să mănânci. De la atâta bălăceală, de la pofta pe care ți-o fac platourile pe care le vezi aduse celor din jur, comanzi… Splendida pizza, înghețată cum nu am mai văzut, platouri reci, salate, băuturi anti-aging cu morcov și ghimbir, sunt toate acolo… delicioase – incontestabil! – și, e drept, nu mai scumpe decât în altă parte, dar adăugate la prețul intrării transformă – pentru muritorii de rând cel puțin – o zi de piscină într-o diminuare considerabilă a bugetului alocat până la următorul salariu…

La final, în loc de concluzii, trei întrebări retorice: Copiii s-au distrat, este drept? Suntem tineri, da? Muncim, nu-i așa? Quod erat demonstrandum!

P.S. Vlăduț a verificat și coșurile de gunoi. Nu m-am opus. Pentru că, la Pescariu, chiar și-acestea strălucesc de curățenie!

2 7 8

3 4 5

1 6 9

Ce mai face Ana

Cititorii mai vechi o știu pe Ana, Ana cea care face prăjituri delicioase, Ana care este absolut minunată atunci când cere lucruri, când renunță la ele sau le așteaptă.

Ei bine, Ana are un hobby despre care de ceva vreme tot intenționez să scriu!

Ana face accesorii. Brățări, pandantive, cercei, le găsiți pe toate aici. Iar pentru că ea are un fel deosebit de-a se purta, s-a gândit să-mi facă o surpriză trimițându-mi ceva pe gustul meu!

Mai jos, poze cu pachețelul venit prin poștă și capturat imediat de cel mic, apoi momentul de respiro de care am profitat din plin pentru a desface cadoul și… surpriza – trei brățări lucrate de ea! Ale mele sunt din piele dar, după cum probabil ați văzut deja, Ana nu se dă în lături de la nimic!

1

2

3

…toutes les grandes personnes ont d’abord été des enfants, mais peu d’entre elles s’en souviennent…

Mă tot uit la un filmuleț făcut aseară. Copii luându-se la întrecere. Euforie. Totul e simplu și perfect.

De ce lucrurile se schimbă odată ce creștem, greu de spus… Am prea multe degete la o mână pentru a-i număra pe acei oameni din viața mea pentru care întrecerea este o provocare iar nu o luptă, pe acei oameni care nu știu să mintă, indiferent de ceea ce au de pierdut, pe oamenii care trec mai departe deși ar putea să se oprească și să facă caz.

Care este momentul când are loc ruptura? Nu este corect. De ce tocmai lucrurile bune se pierd pe parcurs?…

Cine se plânge că nu are timp, să vină la mine!

Ora prânzului. Am fost și în parc, am făcut și cumpărăturile. Acum unul doarme, unul se joacă. Trei feluri de mâncare sunt gata, urmează și al patrulea.

Cine se plânge că nu are timp, să vină la mine, să-i explic cum copiii nu se plictisesc la cumpărături dacă sunt lăsați să tragă/împingă coșurile cu cumpărături pe rotițe sau cât de mult le place să se joace de capul lor  în timp ce mama taca-taca-taca legume și verdeață sau face brrrrrrr cu blenderul (pont: salata de vinete se face într-un minut dacă se folosește blenderul! Nu e nevoie de tocat, amestecat, spălat apoi și-un tocător și-un fundișor și-o lingură de lemn!).

Trei concluzii:

1. întotdeauna este timp;

2. copiii sunt cei mai fericiți când nu stă nimeni pe capul lor;

3. mi-au murit lăudătorii. :-)

1 2

4 3

Am fost la mare…

Sâmbătă dimineața, pregătiri pentru a merge la cumpărături. Valentin la duș, îl întreb prin ușă ce facem după aceea. Îmi zice că nu are niciun plan. Hai la mare. Hai. Bun, pac-pac, rezervare (trăiască booking.com), aruncat în bagaje jumătate din dulapul copiilor, pe principiul să fim pregătiți pentru orice, înfundat pe deasupra exact șase haine pentru noi doi, luat jucăriile de nisip, oprit pe la Jumbo pentru respectivele cumpărături și adăugat în coș două pistoale cu apă și niște jucării de umflat, apoi drum întins până la destinație.

Marea, ca de obicei, m-a copleșit. Am observat că Bogdan se manifestă la fel ca mine. Cel mic însă, după primul val venit peste piciorușe, s-a întors hotărât pe nisip. Toate bune și frumoase, până s-a ajuns la momentul X. Momentul X fiind acel moment din fiecare an, când, fără excepție, ceva merge rău.

Dacă Valentin nu face insolație, sigur face Bogdan indigestie, dacă nu le iese celor mici vreun dinte fix în acea perioadă, sigur unul dintre noi răcește. De data aceasta, a fost rândul meu. Indigestie de toată frumusețea, astfel încât la plecare nu mai eram în stare să ridic nici măcar un deget sau să beau o simplă gură de apă…

Acum mă bucur că suntem acasă. Mai mult de atât, mă bucur c-am trăit s-ajung să povestesc…

1 2

3 4

5612

7 8

91011

13 14

Despre Băsescu și uterul asupra căruia doar noi, femeile, ființe eminamente inteligente, avem drept de viață și de moarte…

Înțeleg că Băsescu a conștientizat care este misiunea femeii (din România). După un deceniu în care, din punctul meu de vedere, nu a fost nimic de reținut din ceea ce a spus, iată că a reușit, în sfârșit, să articuleze un prim mesaj de bun simț.

Primul (și probabil singurul) mesaj inteligent din ultimii 10 ani se adresează femeii și, atenție, tocmai femeile se revoltă!

Proteste pe stradă, proteste în on-line, vai-vai ce strigăt de revoltă vis-a-vis de formularea sexistă-rasistă-discriminatorie-naționalistă a mesajului prezidențial!

Oameni buni, să ne înțelegem! Suntem în fața unui moment în care scopul scuză mijloacele! La naiba cu Băsescu, la naiba cu rata natalității și cu măsurile patriotice ce se impun, considerați că de fapt ați auzit un mesaj absolut înălțător despre minunata menire a femeii și nu niște cuvinte înșirate într-un mod mai mult sau mai puțin elegant și reverențios!

Să recunoaștem, de fapt să  recunoască cele care au sărit ca arse: cine mai face copii în ziua de azi?! Câte unul de familie, că așa e frumos, apoi investim lunar în anticoncepționale ca doamne-ferește să se mai lege ceva în uterul asupra căruia doar noi, ființe eminamente inteligente, avem drept de viață și de moarte!

Femei! Faceți copii! Gândiți, visați, afirmați-vă, dar… faceți copii! Unul, doi, trei, zece, nu pentru că a zis-o Băsescu, nu pentru a popula patriotic țara, ci pentru că uterul vostru – uter care este direct conectat la creier, desigur! – produce lunar câte un ovul, ovul ce așteaptă să-i dați voie să devină mai mult de atât!!!

(Am mai scris pe aceeași temă, aici – și voi mai scrie!)

Idei de weekend. Grădini zoologice. Beauty is in the eye of the beholder

Duminica trecută am fost la grădina zoologică din Târgoviște. La cea din București am tot mers iar pentru că acum vreo cinci ani cea din Târgoviște ni s-a părut minunată, ne-am zis, din dorința de a-i pune pe cei mici față în față cu ceea ce e mai frumos, că este obligatoriu să-i ducem și pe ei acolo!

Sărind direct la aprecieri, ei bine grădina zoologică din Târgoviște este într-o stare deplorabilă. De la intrare și până la ultima cușcă, totul este în mare paragină. Cât despre bietele viețuitoare… dacă acum cinci ani aveau trei urși, acum mai este unul singur, dacă atunci păunul avea coadă, acum nu mai are, etc.

Cu toate acestea, în ochii unui copil de patru ani nu are absolut nicio importanță cât de ruginit este gardul care înconjoară balta în care se bălăcesc nutriile sau că leul este costeliv de-a binelea… Iar pentru un copil de un anișor, acel mmmmeeeeeeee deprimat al căpriței cu ochi triști prezintă incomparabil mai mult interes decât orice zornăitoare viu-colorată!

Pentru că da, într-adevăr, frumusețea este în ochii celui care privește… În mod cert, grădinile zoologice rămân – pentru noi cel puțin – pe lista locurilor de mers în weekend!

Mai jos, poze – atât din Târgoviște, cât și din București.

T1 T2 T3

T4 T6 T7

B1 B2 B3

B4 B5 B6

Lucrurile mari dintr-o lume măruntă

Îmi amintesc perfect prima mărire de salariu. Primul salariu, cel de 700 de lei, care se transformase brusc în 1400. La 20 și ceva de ani, aveam naivitatea de a mă simți importantă, trăiam cu impresia că întregul viitor al firmei depinde de mine… Apoi mi-am schimbat serviciul, am început să lucrez tot pentru 1400, dar în cu totul alt ritm. De la 9 și până la ore la care numai la non-stopul de la metrou mai găseam deschis ca să îmi cumpăr ceva de mâncare. Efortul nu a rămas însă nerăsplătit și după luni de zile în care nici nu mai știam pe ce lume trăiesc, a venit o altă mărire de salariu, spectaculoasă și, desigur, generatoare de noi imbolduri de afirmare. După alte seri lungi și lucruri ce mi-au deschis ochii cârpiți de nesomn, am trecut la un nou job, cu un salariu de această dată negociat de pe poziția de forță a omului care se știe stăpân pe experiența lui.

Acestea sunt bucuriile tinereții mele ambițioase și pline de orgoliu… Dat din coate, agonie și extaz, muncit pe brânci, fără pauze de cafea, fără pauze de țigară, fără povești și glume purtate pe sametime ținând capul ascuns strategic printre dosare și bibliorafturi viu-colorate… Angajatul model, heirupist în toată puterea cuvântului.

Uitându-mă în jur și uitându-mă înapoi, știu acum ce contează. Nu am plâns de fericire atunci când am încasat primul salariul mărit, nu mi s-a umflat sufletul de bucurie deschizând vreun plic vestitor de pași urcați în ierarhia corpo-distrugătoare așa cum mi s-a întâmplat ieri, la o serbare la grădiniță. PRIMA serbare la care copilul meu este actor și nu spectator. Momentul în care vezi carne din carnea ta pășind triumfal pe scenă, neinhibat de lumini, de zecile de priviri, lipsit de orice frică, plin de elan, NU, nu se compară cu nimic… Sunt lucrurile mari dintr-o lume măruntă.

ABC-ul recomandărilor medicale. Antibiotic. Biberon. Cezariană (partea a II-a – Biberonul. Naștem pui vii și-i hrănim cu lapte praf)

Am în minte ideile pentru acest articol încă de când am primit pe mail și a tot circulat pe facebook o poveste despre o mamă vegană al cărei copil a murit, conform surselor, din cauză că laptele ei era sărac în nutrienți. Pare-se că vitaminele A și B12 lipseau din laptele cu care cel mic era exclusiv alăptat, chiar la vârsta de 11 luni.

Articolul m-a șocat, eu una fiind adepta teoriei conform căreia indiferent ce mănâncă mama, copilul va primi prin lapte tot ceea ce este necesar pentru a crește voios și sănătos! Convinsă fiind că orice carență de vitamine se va citi întâi pe mamă (i se slăbește dantura, i se rărește părul, ea însăși slăbește, etc) iar că dacă situația este critică, corpul, prin mecanismele lui, nu va mai produce lapte, am privit articolul nu ca pe un semnal de alarmă vis-a-vis de posibilele efecte ale unei alimentații vegane, ci ca pe (încă) un atentat la adresa alăptării.

Pentru că deși OMS arată că 97% din mame sunt capabile să alăpteze, din ce în ce mai puține mame o mai fac…

Dacă te uiți în jurul tău și întrebi mamele dacă au alăptat/alăptează, răspunsurile și motivele invocate vor varia între penibile și de-a dreptul hilare (de exemplu, chiar zilele trecute, o mamă îmi spunea că ea și-a dat silința, dar copilul a refuzat laptele, nu i-a plăcut gustul și pace,  asta din cauză că ea a poftit și mâncat ardei – gras – toată sarcina…).

Iar dacă te uiți în farmacie/supermarket la oferta de lapte praf, realizezi că alăptatul nu mai este o chestiune naturală și care se întâmplă by default, ci a devenit… o chestiune de alegere! Pentru că dacă cel mic plânge, sigur plânge de foame, iar mama împreună cu pediatrul vor alege o formulă de completare. Dacă cel mic se trezește de multe ori peste noapte, sigur laptele de mamă nu este sățios, motiv suficient pentru a-i da completare! Dacă mama face o otită (și mai și refuză să ia antibiotic – cazul meu), păi cum să mai alăpteze cu infecția în corp? Se trece pentru câteva zile pe lapte praf… Dacă mama a băut suc de aloe (tot cazul meu), pediatrul va recomanda întreruperea alăptării pentru trei zile, timp în care se va da, desigur, lapte praf. Și, cireașa de pe tort, dacă cel mic nu ia în greutate astfel încât să se încadreze în graficul general prestabilit, sigur este nevoie de… COMPLETARE!!!

Aș putea continua la nesfârșit, dar nu are sens, pentru că nu vreau decât să ajung la… pisică. La orice pisică și de fapt la orice animal care își hrănește puii cu lapte. Iar pentru că nu mi-o amintesc pe mama alergând la farmacie să cumpere lapte praf pentru pisoii care mieunau mai tot timpul cât nu dormeau, de frică să nu moară de foame pentru că nu are pisica destul lapte, tot ceea ce vreau să spun este să facem (măcar) acele lucruri pentru care suntem, în mod natural, meniți!

d1

Partea I a articolului – Antibioticul – se găsește aici.

Recomandări de weekend. Castelul Peleș sau despre oamenii cu carte de-acum 100 de ani

Duminca trecută, pe ploaie și vânt, am fost la Sinaia. Să vizităm Peleșul, deoarece Bogdan era doritor să vadă cum arată un castel. Am mers foarte bine până în Sinaia, singura problemă – odată ajunși – fiind drumul spre Peleș, care este în lucru… Am luat-o așadar pe altă parte, am întors mașina pe drumul spre Predeal, surpriză însă! – și zona aceea este în lucru – și uite așa, abia după trei întoarceri am reușit, într-un final, să ajungem la destinație…

Aglomerație mare, nu pentru că s-ar bate conaționalii pentru porția de cultură, ci foarte mulți străini. După ce am stat la două cozi am intrat, s-au făcut grupurile și… a început “distracția”.

Ne-am împărțit copiii astfel: eu cu cel mic, care nu mai concepe să stea nici călare, nici pe jos, ci vrea doar să meargă încotro vede cu ochii, iar Valentin cu cel mare, care, dacă este cu tati, nu mai concepe să stea altfel decât în cârcă…

În vestibul, în timp ce ghidul puncta istoricul castelului, vorbind despre familii, ani, premiere în Europa, despre lambriurile din lemn de nuc, despre basoreliefuri și stauiete, eu încercam să-l domolesc pe cel mic care scotea chiote de încântare și încerca probabil să acționeze extinctorului din colțul pe care i-l stabilisem ca zonă de acțiune. Iar când grupul s-a mutat mai sus, în sala de recepție, eu am rămas tot la extinctor, tot șâșâind de zor la micuț și sperând că ghidul va reuși să-i acopere ciripeala extaziată…

Momindu-l pe cel mic cu uite becul, sus-sus, l-am luat în brațe și am fugit pe scări, pentru a prinde grupul din urmă abia în sala armelor. Pe când ni se povestea despre scutul originar din Kenia, Valentin, turtit sub greutatea lui Bogdan, mi-a făcut semn că-l ia el pe Vlad afară – probabil preferând o alergare după micuț în locul a 20 de kilograme purtate pe umeri… Am aprobat imediat, anticipând momentele de relaxare când, cu Bogdan de-o mână și cu aparatul în cealaltă, aveam să pun bazele unui testimonial absolut senzațional.

Vizita a continuat cu cabinetul de lucru al regelui, unde am văzut vitralii lucrate în ateliere din Elveția și am aflat că regele stătea în picioare, la pupitru, în timpul audiențelor, în semn de respect pentru interlocutor, iar că în timpul lucrărilor la castel s-au vorbit, pe șantier, 14 limbi! Apoi am intrat în biblioteca regelui, care, la vremea sa, găzduia nu mai puțin de 10 000 de volume scrise în franceză, germană, italiană, engleză. Ni s-a povestit că regele avea o solidă pregătire militară dar că studia cu tot atâta pasiune istoria artei și a culturii, monografii ale pictorilor celebri, cărți de arhitectura, de geografie – în epocă, se spunea că “politica și arta își dispută primul loc în inima regelui”.

Am intrat în sala de muzică unde m-a pus pe gânduri faptul că regina Elisabeta picta, scria, cânta – activități ce astăzi nu (prea) mai intră în rutina cotidiană a unei femei… Spectaculos castelul Peleș, atât prin migala din spatele fiecărui lucru, cât și prin ceea ce au fost oamenii care au trecut acum 100 de ani prin el!

În sala florentină am auzit doar atât: Mami, mi-e foame… și fără să stau pe gânduri am făcut cale întoarsă, bucuroasă că totuși copilul nu s-a plictisit mai devreme, fericită că, deși mic, a avut deja primul contact cu fabuloasa lume a regilor și a reginelor.

1 2 3

4 5 6

7 8 9

10 11 13

14 15 16