Lăsăm sau nu Danone să putrezească pe rafturi?

Formulând titlul, mi-a venit să râd. Se mai strică oare în ziua de azi vreun produs din gama lactatelor? Neah, știm deja cu toții povestea cu a 6-a repasteurizare… se apropie expirarea termenului de garanție, pac o retragere de la raft, pac o repasteurizare!

Vrei să-i dai copilului un pahar de lapte? Asta da provocare! Greu mai găsești la aceste vremuri o cutie de lapte care să nu aibe pe fund simbolul bătăii de joc…

Buuuun… și-acum după ce că era deja greu să alegi ceva odată parcat căruciorul de cumpărături la raionul de lactate, vine, ca o cireașă în vârf de tort, scandalul laptelui contaminat cu aflatoxină… Ce-i aia, cu ce se mănâncă – cu Danone, desigur! (sic!) – ne ucide oare repede sau încet, iată întrebări ce au stat cu puțin timp în urmă pe buzele oamenilor de bună credință!

Presa a făcut tam-tam-ul de rigoare, Danone și-a instruit oficialii ce și cum să răspundă, una-peste-alta a rezultat că nu-i dracu’ chiar atât de negru, că de fapt e nevoie de aaaaaannnnniiiiiiii luuuuuunnnnngiiiiiii șiiiiiiii muuuuuuulllllțțțțțțțiiii pentru ca buclucașa aflatoxină să te aranjeze cochet în cutia de 2/1…

Articolele povesteau în termeni elogioși despre simțul de răspundere al celor de la Danone, care, pentru “siguranța consumatorilor” au blocat tone de produse și au retras “preventiv” “unele” produse ce “ar fi putut” să conțină lapte contaminat. Am fost impresionată atunci – până la lacrimi, zău… – de o asemenea atitudine pro-umanitatea consumatoare!

Dar, precum se știe, ce e val, ca valul trece, și-a uite așa trecut și țsunamiul încărcat cu aflatoxină…

Talia de viespe fiind dezideratul oricărei femei, ne bucurăm în continuare de purgativul Activia! Unde mai pui că “gama Activia iti ofera peste 20 de varietati de produse, natur, cu fructe, cu cereale, cu topping de cereale, sau de baut, pentru a fi alaturi de tine in orice loc si in orice moment din zi!”?! Sănătoși vrem să fim deci consumăm Actimelul zilnic, un mic dejun sănătos este cheia echilibrului cotidian așadar bifăm și-un Mic dejun – Iaurt cu topping de cereale – ce bine sună!!!

Oh, da, Danone are răspunsuri pentru oricine și pentru orice moment al zilei!

Cu toate acestea, în strădania Danone de a fi pe placul tuturor, pare-se că… ceva scârțâie…

C-o fi criza, c-o fi deșteptarea cetățeanului, cert este că oficialii vorbesc despre “o tendinta de renuntare la categoriile percepute ca ne-esentiale, sau de inlocuire a lor cu alte categorii de alimente, care satisfac aceeasi nevoie, eventual in acelasi moment de consum” – mai precis, omul nu (prea) mai cumpără produsele gata preparate (gen iaurt cu fructe, iaurt cu cereale), ci preferă să și le facă singur. Dar, desigur și fără drept de apel, se cumpără în continuare produsele ALBE – iaurtul simplu, mai pe înțelesul tuturor!

Iar pentru că cifrele trebuie obligatoriu să fie în creștere, marketing-ul Danone speculează și valorifică tendința omului modern de a mânca haotic: prin infiltrarea laptelui bătut (și-a kefirului, și-a sanei…) în puncte de vânzare a covrigilor! Păi, Doamne iartă-mă, covrigul mâncat gol se lipește de stomac!!!

Da, cu o cotă de piață declarată de 56%, Danone vrea mai mult!

Și uite-așa, tagma blogger-ilor, precum breasla simigiilor, poate servi scopului Danone de a-și vinde (mai) mult și (mai) bine controversatele produse!

Din ciclul hai să arătăm lumii adevărul, Danone provoacă bloggerii să scrie articole prin care să-și manifeste interesul de a merge pe drumul laptelui în calitate de fermier, transportator, controlor de calitate – mai precis “bloggerii fermieri vor merge la fermă să vadă cum se recoltează laptele, bloggerii transportatori vor calatori în cisternele cu care se aduce laptele la fabrica, bloggerii controlori de calitate vor merge în fabrică pentru a asista la procesul de fabricare a iaurtului și vor explica prin articole cititorilor experiența trăită.”

Mno, zău că vreau și eu să văd cum se face mirobolantul iaurt Danone! Cine știe, poate că după ce am aruncat atâtea pietre, iese adevărul la iveală…

Concluzie:

Mă treceți, vă rog, pe lista de așteptare a controlorilor de… calitate?

Semnat, cu stimă, Diana Andrei, etc, etc…

Noaptea muzeelor – dubla 47

Bogdan pornise de acasă cu dorința de a vizita “Muzeul Picturii”, dar regizorul din mine nu a fost de acord cu asta…săracul copil. Ce-a ieșit, Dumnezeu cu mila… N-avea niciun sens să mă mai obosesc cu editarea a ceea ce am filmat, v-am lăsat originalele. Știm, primul pas spre Hollywood…

Vizionare plăcută!

Kinder, Küche, Kirche – sau despre reinventarea femeii în secolul XXI

Pare-mi-se că femeile care au schimbat lumea s-au născut pe la 1800 și ceva.

La vremea când bărbații nu concepeau că femeia poate fi mai mult decât mamă, gospodină și chip smerit sub icoane, veneau pe lume copile ce nu peste mult timp aveau să lase urme vizibile într-un pământ mustind de testosteron.

În timp ce pe un continent Josephine Cochrane inventa mașina de spălat, de cealaltă parte a oceanului Coco Chanel sfida lumea modei îmbrăcând simbolul puterii şi al masculinităţii. În timp ce Marie Curie studia radioactivitatea, o tânără pe nume Elisa Leonida devenea prima femeie inginer din lume.

Acolo unde prejudecățile țineau femeile departe de științele exacte, acolo unde porțile de deschideau doar pentru urmașii lui Adam, iată cum, la început de secol XX, se creează precedentul. Câinii latră, caravana trece și uite-așa o femeie sparge tiparele și dovedește că bituminidele solide, protestul împotriva înarmării atomice și buletinele de analiză pot face parte din viața unei femei precum copilul rozaliu, șerbetul de caise și rugăciunea de seară…

Elisa Leonida-Zamfirescu. Prima femeie membră a Asociației Generale a Inginerilor din România. Membră a Asociației Internaționale a Femeilor Universitare. Președinte în Comitetul de luptă pentru pace din Institutul Geologic.

Elisa Leonida-Zamfirescu. Un imbold. Un punct de reper.

3k2

A trecut mai bine de un secol. Timp în care ne-am câștigat dreptul de a fi orice poate fi un bărbat.

Cu toate acestea, prea puține dintre noi vor să fie acel “orice” ce poate fi un bărbat… Pentru o femeie care prin ideile ei schimbă cursul omenirii, există nenumărate altele care se mulțumesc cu… a se reinventa pe sine.

Într-o lume în care nicio poartă nu îi mai este închisă femeii, trăim pare-se apogeul decadenței celor trei K…

3k1 3k3 3k4

Pentru toate cele care gândesc altfel, pentru toate cele care văd dincolo de stereotipuri, pentru toate cele care au curaj, pentru toate cele care au în minte ceva diferit, pentru toate cele care fac lucruri “atipice”, e bine de știut că, în zilele noastre, susținerea nu mai este rezervată bărbaților!

Trăim vremuri în care efortul minții umane este răsplătit, indiferent de… forma de organizare!

Rețineți și dați mai departe: SE PREMIAZĂ INOVAȚIA! Iar un exemplu bun ar fi proiectul de susținere și de promovare a inventicii românești, cu întâlniri organizate chiar zilele viitoare în Iași (22 mai), Cluj (23 mai), apoi începând din toamnă în Brașov, Timișoara, București…

Recomandări de weekend. Părinți & copii

Bucharest City Tour – cu căștile pe urechi, cu vântul în plete, observi că Bucureștiul este un oraș mai frumos decât ai fi tentat să crezi.

Un tur de oraș (mai precis o plimbare pe ruta Kiseleff, Calea Victoriei, Bulevardul Unirii, apoi înapoi, mergând pe Brătianu, Bălcescu, Lascăr Catargiu, Aviatorilor, Constantin Prezan și iar pe Kiseleff) durează aproape o oră, timp în care poți afla o sumedenie de lucruri interesante, cum ar fi de exemplu faptul că parcul Herăstrău este cel mai mare parc din interiorul unui oraș aflat în Europa (deși parcă îmi dăduse cândva de gândit faptul că a durat o veșnicie să ajung dintr-un punct într-altul… lucru pe care l-am povestit de altfel aici pe blog),  că există un muzeu de artă contemporană despre care noi – cel puțin – nu aveam habar, că Muzeul Țăranului a obținut în ’96 un trofeu de muzeu european al anului pentru muzeografia aparte pe care o practică…

În mod cert, o plimbare educativă și deschizătoare de orizonturi – atât la propriu, cât și la figurat!

Detalii utile: programul este între orele 10 – 22, plecările se fac cam la 15 minute, costă 25 lei / adult, 10 lei / copil 7 – 14 ani, biletul se cumpără direct din autobuz și poate fi folosit 24 de ore.

recomandari-de-weekend-city-tour17 recomandari-de-weekend-city-tour18

recomandari-de-weekend-city-tour19 recomandari-de-weekend-city-tour20

recomandari-de-weekend-city-tour21 recomandari-de-weekend-city-tour22

recomandari-de-weekend-city-tour23 recomandari-de-weekend-city-tour24

Artha Park – locul unde poți lua o gură de aer fără a te îndepărta prea tare de București. Iarbă verde, lac pe care cei ce au chef pot face o plimbare, un bistro cu mâncare de-li-cioa-să (mai puțin mujdeiul, aici mai au de învățat!), loc de joacă pentru copii, zonă unde se pot călări cai prietenoși, căprițe cu ieduți, straturi de ceapă verde, salată și roșii, fân… Pe scurt: o porție de relaxare!

Detalii utile: Artha Park este la 30 km de București, spre Snagov. La locul de joacă prețul este de 5 lei / jumătate de oră, prețurile la mâncare sunt undeva între decente și indecente :-), se pot organiza petreceri pentru copii, prețul pentru 10 minute de călărit este de 20 lei.

recomandari-de-weekend-city-tour2 recomandari-de-weekend-city-tour6 recomandari-de-weekend-city-tour5

recomandari-de-weekend-city-tour7 recomandari-de-weekend-city-tour8 recomandari-de-weekend-city-tour9

recomandari-de-weekend-city-tour3 recomandari-de-weekend-city-tour4 recomandari-de-weekend-city-tour10

recomandari-de-weekend-city-tour8 recomandari-de-weekend-city-tour11 recomandari-de-weekend-city-tour12

recomandari-de-weekend-city-tour13 recomandari-de-weekend-city-tour14 recomandari-de-weekend-city-tour15

recomandari-de-weekend-city-tour25 recomandari-de-weekend-city-tour26

recomandari-de-weekend-city-tour27 recomandari-de-weekend-city-tour28

recomandari-de-weekend-city-tour29 recomandari-de-weekend-city-tour30

recomandari-de-weekend-city-tour31 recomandari-de-weekend-city-tour32

Reclamă și anti-reclamă

Ca-n fiecare an, în această perioadă a anului sunt bronzată doar pe brațe – până la linia tricoului – iar pe picioare, până la limita pantalonilor/fustelor purtate. Bun, arătând precum o viețuitoare ce are doar extremitățile colorate distinct, am analizat care-s șansele de a arăta cât de cât decent, odată îmbrăcată într-un costum de baie…

Am folosit de-a lungul timplului tot felul de creme, dar am fost ba portocalie, ba bălțată… amintindu-mi experiențele trecute eram pe punctul de a-l informa pe V. că la o primă ieșire vom sta mai feriți de lume, timp pentru uniformizare, când mi-am amintit că acum câțiva ani am mers la o nuntă și pentru că am avut o rochie cu spatele gol, am încercat, ca excepție de la regula cremelor, un spray autobronzant. Fusesem foarte mulțumită atunci, dar nu mă gândeam că mai este pe piață.

Ei bine, mai este, deci am intrat de ieri seară în proces de bronzare… nocturnă. Din punctul meu de vedere, acest spray de la Bioderma este best of în materie!

reclama_si_antireclama3

La polul opus, nu există o afacere mai proastă decât a cumpăra soluții minune pentru unghiile cu probleme. Nu știu cum or fi altele puse la vânzare prin farmacii, cert este că mi s-a recomandat călduros un flacon minuscul din gama professional, care, chipurile, nu are echivalent pe piață. Ei bine, după ce că e scump, n-are nici cel mai mic efect! Mare dezamăgire și enervare vis-a-vis de banii cheltuiți aiurea! Fungusfix de la OPI este fix pix…

reclama_si_antireclama2

Make Love NOT War

(Articol scris de Irina Grâul – continuare pentru After hell…)

Garajul a fost pentru mulți dintre noi GARAJUL sau “garajul”, pentru că, într-un fel, aici ne-am maturizat, ne-am aflat limitele, am fost noi înșine, am aberat, am filozofat, ne-am împrietenit sau ne-am vărsat toți nervii, fără a fi judecați. Judecata venea abia în “Zilele de după GARAJ”, din partea unora sau a altora al căror nume, după cum ar spune cineva, s-a pierdut în istorie pentru că nu făceau parte dintre cei aleși și speciali – cum ni se părea firesc să ne credem, adolescenți fiind.

Deși la multe dintre chefurile de la GARAJ se striga sus și tare “Sânge! Capete sparte! Bairam la rock-eri!”, sufletele noastre de adolescenți urlau după “Make Love NOT War.”

Îmi amintesc cu drag de momentele în care X (ca să-i spunem așa…) se trezea buimac și se ridica de pe scaunele pe care adormise și începea să danseze pe Sepultura de parcă ar fi dănțuit pe manelele de azi, făcând valuri cu mâinile și mișcări dezordonate cu picioarele – un fel de Elaine masculin cu un rânjet dement pe față.

Îmi amintesc și cămășile în carouri roșii sau verzi atât de apreciate nu doar de băieți ci și de fete, părul încâlcit ce încadra fețele fericite și roșii de efort ale tuturor, bocancii înalți, pseudotricourile care aveau numai guler – știm doar noi de ce Zâmbet, scaunele care zburau, sticlele de vodkă (uneori sparte), cutia de margarină Wiesana plină cu felii de lămâie și de gin-ul din care beam pe rând, de felul în care dansam la 5 dimineața pe The Doors, înainte de a ne apuca de marea curățenie.

Nu am uitat nici prima bere băută, nici primul pahar de vodkă și nici prima dată când m-am făcut praf și simțeam că se învârt și barul cu mine și ușa de la intrare în GARAJ (am fugit atunci acasă speriată, fără să îmi iau “La revedere” de la vajnicii parteneri de băut, cei cu mai multă experiență).

Și mi-e dragă și acum fata aceea minunată, cu părul de culoarea morcovului, cu care colindam prin centru cântând și care la un chef/bairam la GARAJ mi-a spart buza cu o sticlă de apă dintr-o glumă (poate fiindcă beam apă?… nu mai țin nici eu minte), de am ajuns acasă atât cu nasul vânăt – asta datorită unui frate care și-a  închipuit că răsucirea nasului meu poate fi un lucru comic, lipsit de urmări – cât și cu buza tumefiată. Răzbunarea nu a fost nici cruntă și nici dorită de mine – în țopăiala generală unul dintre noi a reușit cumva să îi spargă fetei unul dintre dinții lătăreți din față… și ăsta a fost doar un motiv de bucurie în plus pentru că, după cum mi s-a și explicat printre hohote de râs și chicoteli, oricum cei doi dinți erau inegali și aveau nevoie de o mică ajustare.

Despre surfing pe masa din beton (care s-a și rupt în timpul unei astfel de experiențe) și pepenii de vânzare din acea piață minusculă din fața “garajului”, care au ajuns să fie furați și mâncați de anumți indivizi, nu mai amintim pe larg – își amintește însă tot târgul: de la vânzătoarea de la pâine și până la ultimul părinte de copil/adolescent implicat în distracție.

Să nu-i uităm nici pe apărătorii patriei – milițienii – care veneau de fiecare dată să ne supravegheze pentru vreo oră și care apoi plecau la fel precum veniseră – fără vreo expresie pe chipuri și fără a lăsa ceva în urmă. Le păstrez același respect acum ca și atunci: aproape egal cu zero.

Nu am uitat nici diminețile cu ochii înroșiți de la atâta fum de țigară, mahumreala nelipsită și intratul “tiptil” în casa părintească: ușă trântită, împiedicat de covor, mers târșâit, împleticeala din vorbire care, între noi fie vorba, dispărea instantaneu la primul “Bună dimineața!”, dat părinților. Părinți fără de odihnă care așteptau, ca atâția alți părinți, întoarcerea acasă a fiilor/fiicelor risipitori/risipitoare, ca apoi să le vegheze somnul de bețivi ingrați, duhnind a “beutură”…

Și ce-mi mai amintesc? Oameni cu suflete calde, cu zâmbete largi pe chipuri, cu vise multe de a schimba lumea, oameni pe care îi numim și astăzi Prieteni. Departe de noi gândul de a fi fost revoluționari sau creatori de trend-uri – poate doar în modul de gândire. În rest doar pacifiști în toată puterea cuvântului.

Am rămas neschimbați acum, cu aceleași suflete și aceleași dorințe, unii dintre noi puțin uimiți de faptul că viața nu ne-a întors și celălalt obraz când am luat-o în râs, ci ne-a izbit din plin cu propriile-i surprize.

P.S. Și acum cânt tot așa “after hell the headstones lie” în amintirea acelor vremuri – mă mai hrănesc cu amintiri, cum zicea Ștefan… Zâmbet

Ba tu ești, ba tu…

Ca un bun samaritean ce mă consider, ieri am distribuit un anunț de vânzare a unei mașini. Mașina foarte bună, frumoasă, condusă chibzuit. Proprietarul? Un prieten drag de-al nostru.

N-am apucat bine să difuzez mesajul, că apare și primul comentariu.

- I-a condus nevastă-sa, nu?

Eu, familiarizată cu stilul interlocutorului, dau să răspund parafrazând un mesaj sexist de-al omului. Pentru Women think about love, men just love, eu am scris, folosind același registru, Men drive, women just think about it

N-apuc însă să postez comentariul, că vine răspunsul de la prietena proprietarului mașinii, vizibil nemulțumită de implicațiile întrebării ireverențioase: Nu, “nevastă-sa” nu conduce, d-aia! Foarte spiritual!!!

Bărbatul, arhicunoscător într-ale mașinilor, răspunde pașnic: Nu trebuie să te superi. Ambreiajul schimbat la 40 000 înseamnă că s-a condus cu piciorul pe ambreiaj, caracteristică feminină.

Vine și replica: Serios? De când e asta o caracteristică feminină? Mai bine citeai și vedeai că e o caracteristică a mașinilor mari. Dar, mă rog

Simțind furtuna, încerc să calmez spiritele: Măi, nu vă aprindeți. Ideea este să se vândă mașina, eu nici nu am permis, dar am zis să fac o faptă bună!

Peste capul meu, discuția continuă: Pentru că femeile sunt cele care fac asta (smily). Este studiu făcut de Opel, în service-urile din toată lumea. Ești prea războinică, relaxează-te. Femeile sunt varză la volan, indiferent cât de tare te enervează asta.

Replicile ce au urmat sunt:

Ideea este să se vândă mașina, dar nu să fim misogini încercând să-i găsim un stăpân. Nu e obișnuită cu misogini.

Eu nu sunt aprins deloc, doamna de față văd că are probleme cu semnele de exclamație.

Tu ești varză că citești și gândești aberații!

Mă implic din nou în discuție: V-ați întâlnit. Feminista și misoginul. Nu știu cât de varză sunt femeile la volan, dar cert este că atunci când am pășit pe trecerea de pietoni și sunt cu doi copii și cu câinele în lesă iar regula este că doar bărbații încetinesc și mă lasă să trec, încep să am semne de întrebare vis-a-vis de ce înseamnă o femeie la volan. Nu mi s-a întâmplat chestia asta o dată sau de două ori, asta este regula. Cât despre mașină a condus-o doar B., care conduce bine din câte știu eu.

Ce-a urmat de aici, nu poate fi povestit. Nici imaginat. În timp ce eu am culcat un copil și administrat situația într-o casă ce arăta ca lovită de taifun, discuția a continuat. Ca într-un meci de ping-pong, s-au aruncat apelative și invective ce nu pot fi (de)scrise aici. Telefonul suna, sms-uri cum că să șterg conversația, eu habar nu aveam la ce s-a ajuns…

Un adevărat bâlci, cu personajele de rigoare: comediantul aruncător de petarde, femei ultragiate, bărbați ce aruncă mănușa. Pe de-o parte cinstiții, pe de-o parte mișeii… iar victimă colaterală, chipurile întreaga feminitate.

Nu știu cum conduc femeile. N-are importanță. Halucinant însă cum mai mulți oameni, dintre care toți onești și devreme acasă, au putut face dintr-o simplă întrebare o dispută de proporții epice.

Dacă vânzarea unei mașini poate conduce la o conversație atât de violentă de genul ești un/o…, ba tu ești… pentru simplul motiv că Opel a tras niște concluzii ce nu susțin egalitatea dintre femei și bărbați, nu pot spune decât că sunt cel puțin dezamăgită…

Măsura unei vieți de om

Și cât o să trăiesc?
În cazul tău, media de viață e de patru ani. Dar mai mult de jumătate trec peste media asta.
Din păcate învățasem statistică și mi-am spus că dacă jumătate trec peste media asta, cealaltă jumătate nu…

Vai dragă, ce mult ai slăbit!
Nimic nou. Mi-o spun zilnic hainele de pe mine. Dar când cei din jur se grăbesc să s-o observe cu voce tare și o repetă, parcă aș vrea să mă închid undeva, să nu mai aud pe nimeni…
Varianta inversă, o cunoștință pe care nu am văzut-o demult, se repede la mine, mă pupă și cu vădită uimire exclamă: Vai dragă, dar ce bine arăți!
… adică se miră că încă trăiesc…

Cum ți-au ieșit analizele? Câte celule albe ai? Câte roșii?
Habar n-am! Și nici nu-mi pasă! Crezi că e ca la un meci de fotbal să te uiți și să faci galerie?

Doctorul se uită la ceas. Timpul programat pentru mine deja a trecut. Mai sunt și alții care astăzi o să primească vestea cea rea.

Sunt doar câteva secvențe din cartea pe care o citesc acum. Mamă a șase copii. Leucemie. O carte despre ceea ce te face să trăiești atunci când totul este doar o chestiune de timp.

Și mă gândesc la faptul că ani la rând trăim în nepăsare, credem că suntem tineri, că noi nu intrăm în statistici. Faptul că băuturile carbogazoase ar putea fi interzise la vânzare minorilor nu ridică niciun semn de întrebare. Totul ni se pare inofensiv, de la fumat până la consumul zilnic de înghețată. Aflatoxina lui Danone este sub control, parcă așa ne-au zis… Lucrăm nopțile în lumina de neon a vreunei corporații, pentru că, nu-i așa, banii sunt motorul vieții! Nu mergem la biserică pentru că nu acolo sunt răspunsurile…

Oameni buni, trăim într-o lume care nu mai este o lume bună! Trăim într-o lume în care avem toate șansele să murim tineri! Mă simt în plină putere și desigur că nu-mi dă de gândit faptul că, se știe deja, trec mai bine de zece ani de la instalarea bolii până la vestea din buletinul de analize.

Poate scap. Dar poate că nu. Sunt pregătită?

Violența nu se naște dintr-o dată

Am urmărit aseară emisiunea lui Carmen Avram, pentru că tema a constituit-o violența în școli.

Au fost prezentate succint patru cazuri. Suficient însă pentru a-mi da o palmă vis-a-vis de articolul pe care l-am scris deja pe această temă. Vorbeam atunci cu naivitate despre o notă scăzută la purtare, despre umilința din spatele unei note mici la biologie… ei bine violența în școli a atins acum, două decenii mai târziu, dimensiuni înspăimântătoare.

Cazul 1. Liceul Anghel Saligny din Brăila. Un copil bătut de alții. Filmulețul postat pe internet, massmedia în alertă. Directoarea afirmă oarecum amuzată că “îl loveau demonstrativ”. Prezentatoarea TV avertizează că urmează “imagini șocante”…

Ce văd eu în acest filmuleț? Copii care au făcut ceea ce au văzut la televizor. Și acasă. Au zburat prin aer precum eroii din filmele de acțiune de mâna a zecea, în care unul îi bate pe toți nu pentru că este vreun Robin Hood în căutare de dreptate, ci pentru că a fost la sală sau are multă muniție în buzunare. S-au filmat făcând acest lucru pentru că așa se procedează când se întâmplă ceva “șocant” – vorba prezentatoarei TV… Nici în fundul ultimului sat din România nu mai există om – a se citi bărbat – care să nu aibe un telefon mobil, folosit mai ales pentru a filma cum Ion și Marin se bat la cârciumă, cum Zamfir a băgat căruța într-un șanț… iar la oraș lucrurile stau la fel, se filmează o tamponare de mașini, un protestatar urcat în vârful unei schele, o clădire de birouri care a luat foc… Din ciclul “ce faci dacă se întâmplă ceva și ești de față?” – “Cum ce?! Filmez!”

Filmăm… Din tată-n fiu, filmăm… Doar este componenta cheie a educației pentru viitor.

Cazul 2. Un copil de 14 ani. Alexandru Popescu. Școala cu clasele I – VIII din Filiași, județul Dolj. A mers la școală ca într-o zi obișnuită. Nu s-a mai întors. Nimeni nu a fost găsit vinovat. Copilul implicat în altercație a primit nota 4 la purtare și a fost mutat la altă clasă. Niciun profesor nu a fost găsit răspunzător. Florian Boagă, directorul adjunct al școlii, unul dintre membri comisiei de anchetă, afirmă că “nu a existat nicio fisură”, că fiecare profesor și-a îndeplinit sarcinile conform fișei postului… Față în față cu reporterul, dă capul pe spate, râde, spune “m-ați făcut să am emoții”…

M-am întrebat cum rămâne cu simțul de răspundere din spatele hârtiei. Mai bine spus, unde sunt prinse, în fișa postului, conștiința și conștiinciozitatea dascălului? Se pare că viața unui copil este strâns legată de bucata de hârtie…

Cazul 3. Preotul din satul Bursuceni, județul Suceava, profesor de religie. Acuzat că ar bate copiii, ministerul educației s-a sesizat, nicio schimbare însă…

Bun. Cine intervine mai departe? Părintele? Unde – la școlală, acuzând – sau acasă, explicându-i copilului impotența sistemului?

Cazul 4. Liceul Tudor Arghezi din Craiova. Un adolescent de 17 ani care a intervenit pentru un coleg. Andrei Goreci, un copil educat, victimă însă a lipsei de educație… a altora. S-a pus problema lipsei de pază în școală. Cadrele didactice au fost acuzate că ar fi putut preveni incidentul… Părinții se întreabă ce ironie a sorții a făcut ca un copil crescut în spiritul plăcerii de a merge la școală să moară chiar în incinta școlii… Criminalul, Rommel Voicu, afirma în fața procurorilor: „Ei, asta este, l-am omorât. Iau zece ani pentru un prost“.

Presupunând că ne creștem copilul în spiritul corectitudinii, al implicării, presupunând că eliminăm orice formă de violență domestică, cum administrăm riscul de a fi printre puținii buni… într-o lume rea?

Am doi copii ce în câțiva ani vor merge la școală – așadar foarte puțin timp pentru a găsi soluții.

(va urma)