Bucătăria la minut. Vitaminele

La Gura Humorului, noi nu știam ce-i aia smoothie. Bunicului îi plăceau merele răpănoase. Le curăța de coajă, le tăia felii și ne îmbia să le mâncăm, vorba lui fiind fructe puteți mânca oricât de multe! Bunica era cu compoturile – de caise, de vișine, toate erau delicioase! Mama era experta în spumă de zmeură iar tata în prepararea căpșunilor cu zahăr și smântână. Fratele meu și cu mine mâncam direct de la sursă: zmeura din tufă, cireșa din pom, mărul de unde se nimerea – de pe jos sau de pe creangă…

Ajunsă în București, am găsit pe rafturile din supermarketuri smoothie. Înainte să am copii, îl cumpăram. Acum îl prepar eu. Cu orice fructe, în orice combinație. Mai jos, trei variante din săptămâna ce se încheie:

1 2

3 5

4 6

Tot la Gura Humorului, salata se făcea din roșii, castraveți, ceapă, ardei gras, salată verde. Aici în București, am mâncat pentru prima oară tabule. Și-așa am prins gustul pentru salatele de roșii, ceapă și muuuultă verdeață!

7

 WP_20130529_005

WP_20130529_010

Se cheamă că mâncăm sănătos. Și că facem economie la gaze. Și că nu trebuie să spălăm aragazul. Și că nu avem nici cea mai vagă idee cu ce se mănâncă gătitul prin inducție

(Cu acest articol m-am alăturat campaniei Blogchef.ro – Gătim ce poftești!, în care Andreea Pătrașcu, Cetin Ametcea, Sebastian Bârgău și Radu Bazavan se luptă pentru titlul de „Blogchef”, powered by BEKO)

Înger, îngerașul meu

Fac parte dintre copiii care au crescut cu rugăciunea de seară.

Îmbrăcați în pijamale, sub atenta privire a bunicii, fratele meu și cu mine ne așezam pe covor, în genunchi, și, cu fața spre răsărit – adică nas în nas cu un dulap mare cât tot peretele și alb precum săpunul de bărbierit al bunicului – începeam: înger, îngerașul meu, roagă-te lui Dumnezeu, pentru suflețelul meu.

Urma Eu sunt mic și de aici începea foiala – chicotind pe înfundate și dându-ne ghionturi, articulam din ce în ce mai extaziați: tu fă-mă mare, eu sunt slab, tu fă-mă… GRAS (sic!). Bunica însă, imperturbabilă, din priviri și din gesturi ne conducea pe drumul cel bun, tu fă-mă MARE, M-A-R-E iar noi, oile rătăcite, continuam până la Amin, când primeam dezlegare pentru a ne afunda în pat.

Undeva, într-un colț al minții, acel fă-mă GRAS a dat roade, pentru că, mai târziu, nu de puține ori am articulat febril în minte Înger, îngerașul meu și Tatăl nostru, pe-acesta din urmă mai mult sau mai puțin corect (așa cum îl reținusem de la Paște și de la Crăciun, momente din an când eram împărtășiți), dar din tot sufletul…

Timpul a trecut și a venit vremea când Bogdan îmi cerea, seară de seară, să-i mai spun o dată “poezia” cu om miam-miam – inventasem eu o continuare la micuța rugăciune, continuare ce conținea în ea tot ce vreau eu ca el să fie: Doamne ajută-mă să cresc mare și sănătos, c-am să fiu un om bun și-am să fac mult bine… Iar pentru copilul de nici doi ani, omul bun era miam-miam, la fel cum papa bun era … miam-miam.

Da, face și Bogdan parte dintre copiii care cresc cu rugăciunea de seară. Păcat însă că nu-i spusă seară de seară, păcat însă că nu-i spusă cu atâta religiozitate, păcat însă că-i spusă uneori la modul hai mai repede că mi-e somn!

Mai jos, o carte de rugăciuni pentru copii, carte pe care am primit-o de la o prietenă foarte dragă. E ca o mustrare să o văd – de câte ori pun mâna pe ea, mi-amintesc că ai mei au cam făcut mai multe pentru noi… dar hei, nu e timpul pierdut, e încă rost să învățăm!

înger, îngerașul meu

Care este ultima carte pe care ai citit-o?

Am crescut cu întrebarea “Care este ultima carte pe care ai citit-o?”.

În liceu – ne întrebau profesorii, la facultate (nu la Româno-Americană, desigur, ci la cealaltă facultate, cea pe care am abandonat-o prostește în anul 4) – era întrebarea ce încorona vreun examen oral. În grupurile pe care le-am frecventat, a citi era un semn de distincție.

Participând ieri la lansarea cărții “Feminism modern reflexiv”, carte scrisă de Oana Băluță, mi s-a reconfirmat un lucru pe care îl simt în legătură cu generațiile care vin din urmă. Nu se mai citește. În ziua de azi, cartea cu copertă și pagini de hârtie nu mai este o preocupare. Nu mai este o prioritate. Nu mai este un prilej de discuție.

Nu de puține ori m-a frapat faptul că librăriile vând jucării, reviste, calendare, lumânări parfumate, ceaiuri, săpunuri naturale, biscuiți bio, chiar accesorii. Da, este o realitate, în ziua de azi cartea rămâne pe raft, se cumpără în schimb batonul de vanilie sau cana cu imprimeu vintage…

Mai jos, poze de la lansare, unde am fost cu cel mic, de unde mi-am mai cumpărat o carte (că tot îmi place mie Henry Miller) și de unde am aflat că de astăzi începe Bookfest!

4 1 3

2 5 6

În loc de concluzie, o întrebare: Care este ultima carte pe care ai citit-o?

McDonald’s fără secrete

Noi știm de unde vine gustul inconfundabil de la McDonald’s.

Precizări:

– niciun animal nu a murit si nici nu a fost rănit pe parcursul filmărilor;

– această filmare este o soluție ingenioasă (pentru a potoli strigăte mai mult sau mai puțin viscerale…) care nu implică o tehnologie specială;

– acest articol poate conține urme de pamflet, precum Chicken McNuggets poate conține urme de carne.

(Cu acest articol m-am alăturat campaniei Blogchef.ro – Gătim ce poftești!, în care Andreea Pătrașcu, Cetin Ametcea, Sebastian Bârgău și Radu Bazavan se luptă pentru titlul de „Blogchef”, powered by BEKO)

După ce a mâncat din cârnatul lui Oprescu, Antenei 3 i s-a fâlfâit de români

Se știe că românii se pot mândri cu cel mai mare cârnat din lume, grație chirurgului Oprescu, dar parcă ne lipsea totuși ceva, cu adevarat demn de Cartea Recordurilor. Cum, o autostradă!? Nope, una mai lungă decât acest cârnat ar dura și costa prea mult și n-ar fi frumos să depășim un record pe care tot noi îl deținem.

În data de 27 mai 1600, un om unea trei țări românești sub domnia sa, plătind cu capul un an mai târziu. După 413 ani, Antena 3 unește trei bucăți de material, formând astfel cel mai mare drapel din lume. Evenimentul era anunțat cu mare fast la televizor, urmând a fi încoronat de un grandios spectacol aviatic, prilej de bucurie pentru orice copil.

Ei bine, ieri la Clinceni, curioșii au fost îndepărtați de jandarmi, fiind doar o neînțelegere faptul că Antena 3 nu organiza un eveniment public, ci doar unul privat. Încă o dovadă a faptului că așa-zișii specialiști în știri nu se pricep decât, cel mult, la cusut…

Bucătăria la minut. Ghid de supraviețuire

Viața mea curge armonios între schimbări de scutec, vase spălate, rufe întinse, drumuri la grădiniță, drumuri în parc, episoade de dat cu mopul, articole scrise pe blog (ca unică activitate extra-curriculară) și desigur, mese “laborios” alcătuite.

De aceea, pentru a veni în ajutorul tuturor celor pentru care viața contra cronometru este un modus vivendi, voi începe o serie de articole care au ca subiect ce și cum gătim atunci când timpul (și nu numai!) ne presează – din ciclul Tehnologia o avem, ce facem cu ea?!

Paste cu brânză. Paste cu friptură și sos.

Buuuuuun. Avem una bucată bebeluș care se plictisește repede. Pentru a putea duce o (rice) activitate banală la bun sfârșit, este nevoie ca mișcărețul să fie poziționat într-un loc de unde să nu poată pleca și unde să aibe o activitate captivantă. O idee ar fi cea de mai jos.

1 2 3

De-acum începe numărătoarea inversă. Paste – apă – unt. Își fac treaba singure.

4 5 6

Între timp, un vas termorezistent se unge cu unt iar într-un castron, începe marea amestecare. Brânză dulce, zahăr, aromă de vanilie (în mod normal zahăr vanilat, dar dacă nu există în casă la momentul X, bucătăreasa folosește ceea ce are…), scorțișoară.

7 8 9

Pastele scurse și clătite se amestecă în “compozeul” de mai sus. Vasul se bagă la cuptor.

10

11

12

Separat, peste o porție de paste ce a fost păstrată ad-hoc, se adaugă bucățele din friptura rămasă la frigider de c-o seară înainte… Nu este necesar să fie încălzită, pastele sunt încă destul de fierbinți!

13 14 15

În timp ce bebelușul este hrănit, la cuptor pastele cu brânză stau liniștite. Când a luat sfârșit episodul cu hrănitul, cuptorul se închide, vasul se scoate la răcit, vasele murdare se lasă în chiuvetă și se pornește la grădiniță, pentru a recupera copilul no. 2. Misiune îndeplinită!

16

(Cu acest articol m-am alaturat campaniei Blogchef.ro – Gătim ce poftești!, în care Andreea Pătrașcu, Cetin Ametcea, Sebastian Bârgău și Radu Bazavan se lupta pentru titlul de „Blogchef”, powered by BEKO)

Cancerul – (primele) 6 minute de angoasă

Cu nici două săptămâni în urmă, scriam un articol despre seninătatea cu care ne trăim viața, departe de gândul că, în noi, o minusculă celulă poate să se răzbune într-un mod halucinant pentru simplul fapt că bem zilnic Coca-Cola… să zicem.

Nu am vorbit atunci despre faptul că statisticile arată că, la fiecare două minute, în lume, o femeie moare de cancer de col uterin, sau despre aceleași statistici care vorbesc despre 8 milioane de oameni ce mor anual – ceea ce, calculat la nivel de zi, ar însemna cam 20 000…

Și nu am scris atunci despre faptul că 14 OAMENI MOR DE CANCER ÎN FIECARE MINUT!

Nu am menționat nici studiile publicate de Organizația Mondială a Sănătății, studii ce trag semnale de alarmă subliniind faptul că decesele provocate de cancer cresc în medie cu 1% pe an – anticipându-se că, undeva prin anul 2030, vom asista – desigur, cei care nu vom muri până atunci (de cancer)! – “la o explozie a patologiei oncologice la nivel planetar, cazurile identificate anual urmând să atingă 27 de milioane!”.

Am scris atunci doar despre acei 10 ani care trec între “momentul celula” și… momentul diagnosticului. Despre cei 10 ani în care nu știi.

Între timp, participând cu un alt articol la campania de mediatizare a proiectului “Pr3miază inovația“, am aflat despre o româncă pe nume Raluca van Staden, româncă ce a inventat un dispozitiv, sau, precum îl definește ea însăși, “un senzor care determină existența cancerului în corpul uman, la nivel molecular, direct din sânge, oferind rezultatul în mai puțin de 6 minute“; conform Google – “primul dispozitiv capabil să detecteze celulele canceroase înainte de a deveni formațiuni tumorale, făcând astfel posibilă vindecarea în proporție de 80-100%“!

Mi s-a părut ceva fantastic. Fantastic pentru revoluția anticipată în domeniul medical, fantastic pentru faptul că a fost inventat de o femeie, fantastic pentru că a fost inventat de un român!

Și-am început să citesc… Ce, cum, ce face, este… într-adevăr? Articole peste articole, unele care afirmă, altele care infirmă…

După opt luni de teste la care au lucrat patru specialişti din echipe interdisciplinare şi o investiţie de mai multe zeci de mii de euro am constat o instabilitate ridicată a senzorului care ar fi trebuit să depisteze cancerul în şase minute şi, astfel, nu am putut dezvolta un produs comercial. Punerea pe piaţă a unui produs implică o responsabilitatea foarte mare mai ales în domeniul medical. La nivel de laborator, unde poţi crea condiţii ideale, rezultatele sunt în regulă, dar scos din laborator şi dus într-un mediu agresiv, senzorul nu mai oferă rezultatele dorite de cercetători.  Adică, nu  mai are capacitatea de a determina cancerul...”

Acum ce să (mai) credem? Că într-adevăr nu este precis…? Că este bun dar că, din diverse motive, nu se dorește scoaterea pe piață?

Cine știe… Cert este că ceea ce (ar) face este confirmarea/infirmarea bolii. Așadar acele 6 minute ar fi doar primele 6 minute ale unei vieți puse sub semnul întrebării. Al unei vieți de angoasă.

***

În loc de încheiere.

Nu uita! Ți-a luat mai puțin de 6 minute să citești acest articol! Consideră-le primele 6 minute din următorii ani, anii în care doar TU vei decide în fiecare clipă ce mănânci, ce gândești, ce faci – mai precis, ceea ce vei fi în 10 ani de-acum!

Recomandare pentru ACEST weekend. Bucharest Wheels Arena

Sunt un om care nu conduce. Sunt un om care nu are nici măcar permis de conducere. Probabil însă atinsă de un microb ce-și face de cap la mine în familie :-), am mers, de câte ori s-a ivit ocazia, la evenimente ce includ mașini, fum, tunning, mult zgomot și, desigur, fete ce masoară cel putin 1,75, dar nu mai mult de 90-60-90.

În acest weekend, la Romexpo, are loc Bucharest Wheels Arena. Prin fum de cauciucuri arse și fum de grătar pe care se frig pastrama, mici și cârnați, în zgomot de motoare ambalate și printre boxe din care răsună Rammstein, noi, doi adulți cu doi copii, ne petrecem într-un mod absolut firesc o zi de sâmbătă.

Mai jos, imagini care vorbesc de la sine. Iar pentru pasionați, secvențe din ceea ce am filmat!

bucharest-wheels-arena16 bucharest-wheels-arena4 bucharest-wheels-arena6

bucharest-wheels-arena1 bucharest-wheels-arena3 bucharest-wheels-arena8

bucharest-wheels-arena14 bucharest-wheels-arena15 bucharest-wheels-arena17

bucharest-wheels-arena9 bucharest-wheels-arena12 bucharest-wheels-arena13

bucharest-wheels-arena18 bucharest-wheels-arena19

bucharest-wheels-arena20 bucharest-wheels-arena21

Cum a fost de fapt marea urgie…

Andrei Cismaru are un articol foarte bun referitor la “nenorocirea” care s-a abătut ieri asupra Bucureștiului.

“Urgia”, “punctul terminus al omenirii bucureștene”, ne-a prins pe noi în timp ce tocmai debarcam din autobuz pentru a intra în parc. Plecați de acasă în cunoștință de cauză, dar mergând pe principiul “cât de rău poate să fie?!”

Și uite-așa, am petrecut mai bine de o oră aciuiați într-o stație de autobuz, spre amuzamentul lui Bogdan, mirarea lui Vlad, mila celor din mașinile care treceau și… oprobiul restului familiei! Am mâncat mere, ne-am facut pe rând poze, am studiat relația dintre roata autobuzului și balta din fața stației iar când a fost partea de grindină, Bogdan m-a întrebat dacă vine iarna…

Ca idee (și recomandare), lăsați copiii să vadă cum arată o furtună de vara și altfel decât din spatele geamurilor închise și a perdelelor trase…

5 7 8

9 10 12

3 6 11

4 2 13

Jumbo – magazinul cu de toate. Bulgaria vs. România

Se știe deja prea bine faptul că din ce în ce mai mulți români preferă să-și petreacă vacanțele de vară pe litoralul bulgăresc. Condiții mai bune, mâncare mai bună, prețuri mai bune. Noi înșine ne-am petrecut ultimele trei concedii în Bulgaria. Iar anul acesta, tot în Bulgaria vom merge.

Acum marea ca marea, dar bulgarii ne fac concurență și când vine vorba de evadări de weekend – noi cel puțin avem prieteni care în loc să meargă pe Valea Prahovei (de exemplu), preferă să petreacă două-trei zile la Veliko Tarnovo (tot de exemplu)…

Dar să ajungem – tot mai mulți dintre noi – să ne facem în mod regulat cumpărăturile peste graniță… hmmmm – parcă e o lovitură cam puternică în mândria noastră de români care fac totul bine, frumos, cinstit, civilizat…!

Am mai povestit aici pe blog despre faptul că ne facem cumpărăturile la bulgari, ei bine noi de-acum avem stabilită o rutină ce include magazinele Jumbo, Kaufland și Lidl.

Jumbo. Jucării, haine, lenjerie, prosoape, accesorii, chestii pentru bucătărie, pentru grădină, pentru organizarea de petreceri, pentru aromoterapie, pentru animalul de casă… cărucioare, țarcuri, pre-mergătoare, piscine gonflabile, pistoale cu apă – toate-s la un loc!

Jumbo 1 4

2 3 6

7 8 9

10 12 13

14 15 16

17 18 19

20 21 22

5 23 j3

Da, toate-s la un loc, iar prețurile sunt DE-RI-ZO-RII!

Pentru a vă face o idee, gândiți-vă ce puteți cumpăra aici, din Carrefour sau Cora sau orice alt hipermarket cu aproximativ 300 de lei. Până vă gândiți, vă spun eu ce am cumpărat noi cu echivalentul acestei sume, adică plătind fix 166 leva: 4 perechi de papuci de plajă, o pălărie de soare, o șapcă, 5 tricouri, două perechi de pantaloni scurți, 3 jucării Ben10 (care nu-s tocmai ieftine aici…) și un set de cotiere și genunchiere. Și să nu credeți că-s de-o calitate jalnică de costă doar atât! Mai jos, o parte din ceea ce am cumpărat și… bonul de casă, pentru cei care au îndoieli!

j1 j2

Kaufland – aici ne oprim pentru a mânca masa de prânz. Dacă la noi la TipTop (de exemplu) cu 40 de lei primim mâncare semi-congelată încălzită la microunde, păi la minusculul împinge-tava din Kauflandul bulgăresc primești – pentru aceeași bani – și ardei umpluți și musaca și paste cu brânză și salată și rulouri cu ardei kapia și o ceafă de porc la grătar (pe care fotograful flămând a terminat-o însă înainte de a face poza…)!

11

Lidl – ultima oprire. De aici cumpărăm ayran Pilos. La bax. Pentru că suntem mari consumatori și pentru că ayran-ul ăsta ne place tuturor, de la mic la mare. Pentru cei care nu știu, costă doar 0,99 bani paharul…

Pilos

Concluzie: pare-se că suntem români doar cu buletinul, că-n rest…