Telefonul. Cu bune și rele…

Ziua de astăzi s-a pliat pe rutina obișnuită. Cu excepția faptului că am rămas 3 în loc de 4, pe motiv de vizită la părinți a lui V.

Zi frumoasă, cu soare, căldură, drumul până în parc a fost o plăcere, cel mic a adormit pe negândite, am ajuns, m-am așezat pe banca cea mai însorită, cel mare a sărit la trambulină, apoi s-a plimbat cu atv-ul, timp în care eu am stat și m-am gândit ce relaxant este să nu ai telefon (nu mi se mai deschide, orice i-aș face…). Dacă-l l-aș fi avut, aș fi fost tentată să intru pe nuș-ce-site, să scriu pe blog… și tot așa… timpul ar fi trecut și iar aș fi făcut lucruri mai puțin importante decât a sta efectiv cu cei mici, nu aș fi studiat succesiunea de mutrițe haioase pe care le face cel mic atunci când doarme încruntat, m-aș fi uitat doar cu coada ochiului la ce salturi face Bogdan la trambulină, etc.

Toate bune și frumoase, s-a făcut ora prânzului, am pornit spre casă. Pe drum, opririle obișnuite, cumpărăturile obișnuite. Și o oprire specială pentru a cumpăra aleze pentru câine.

De-aici… a început distracția. Cum nu mai aveam prea mulți bani rămași, dau cardul. Aud: Fonduri insuficiente. Poftim?! F-O-N-D-U-R-I I-N-S-U-F-I-C-I-E-N-T-E. Oo-ou, păi abia intrase un salariul vineri! M-am panicat. Dar rău de tot, nu așa! Las două pachete, rămân cu două pe care le-am plătit cu ce-am mai adunat de prin buzunare și fuga-fuga cu căruciorul la atm, ooooh, da, aveam minunata sumă de 28,30 lei…

În mintea mea era un singur gând, acela că am nevoie de un telefon să-l sun pe V. Iar fuga-fuga, acum spre casă, să-l rog vecinul de etaj să-mi dea voie să dau un telefon. Când să cobor din lift, omul, auzindu-ne, deja deschidea, ținând telefonul în mână, vezi că te-a sunat V., uite, apelează de la mine. Apelez, intră mesageria…

Intru în casă, zic să le dau celor mici să mănânce, până sună V. din nou. Deja mă gândeam că a primit mesaj de la bancă, că a fost cardul debitat… Deschid calculatorul, să-i dau un mail, nu mai puteam, eram cu mintea pe punctul de a exploda, avem niște prieteni care au rămas fără bani pe card acum câțiva ani, mă gândeam că a venit și rândul nostru, am fost hacked, dacă tot trăim în era internetului, uite-am rămas fără bani fără să fi scos măcar cardul din buzunar…

Bun, deschid calculatorul, ziceam. L-am deschis și… deschis a rămas. Cu mesajul abonamentul RDS & RCS este suspendat pentru neplată. Nu, nu mi se întâmplă mie asta, mi-am zis. Noroc cu vecinul care sună la ușă, uite, vorbește cu V. Disperată îl întreb dacă a primit mesaj de debitare a contului, el cică nu, dar sună să vadă de ce nu mai sunt bani. Calm, probabil pentru că mă auzea pe mine cum fac :-D

Vecinul îmi lasă un alt telefon ca să mă sune V. Au fost 5 minute lungi. Luuuuungi. Dar după care a sunat V., era ceva cu niște fonduri virate de pe cardul de credit, n-am înțeles prea clar dar oricum important era că nu am fost prădați! :-P

Bucurie mare, spăl vasele liniștită, hai din nou pe-afară. Mai subțire îmbrăcați, dacă dimineață ne-am copt, am zis că-i și mai cald. Dar nici cald nu a fost și ne-a mai prins și ploaia! Ne-am adăpostit sub cupola de la Circ până a trecut, a ieșit apoi iar soarele, totul mirosea a iarbă… Dacă aș fi avut telefon, l-aș fi sunat pe V. să-i spun că ne-a prins ploaia. Să-l întreb dacă nu cumva a ajuns și vine să ne ia c-o umbrelă. Așa, m-am conversat cu Bogdan pe tema ploii… i-am spus că-mi place când plouă, că se curăță aerul, el cu o logică perfectă m-a întreabat de ce, era murdar? …

Acum, pe seară, zic: lipsa telefonului face viața mai frumoasă. Atâta timp cât… îl ai! :-D

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>