Alice în țara minunilor

Nu știu alții cum sunt, dar eu una când intru în mall sau magazine din astea mari, sunt precum cârtița ce scoate capul din văgăună. Mă obosesc luminile de neon de cum am făcut primul pas, mă sperie hărmălaia, mă calcă pe nervi hoardele de oameni ce arată de parcă ar fi venit la petrecerea secolului.

Azi, vrând-nevrând, am fost la shopping – parcă așa se zice la orice cumpărătură care nu se face de la piață. Am intrat cu gândul să fac o cursă contra-cronometru, aveam un singur magazin în plan și doar câteva articole de cumpărat.

Dar n-am apucat bine să intru c-au și tăbărât două fete pe mine, una m-a luat de mână și m-a uns cu o pomadă, celaltă a început să turuie. Pomada era parfumată, nimic de zis, dar probabil pentru că m-am arătat dezinteresată, în mai puțin de două clipe am fost tartinată și cu ceva transparent, popologhia a continuat, cică într-un minut veți vedea ce se întâmplă, după un minut de masat se făcuseră niște cocoloașe albe, cică e pielea mea moartă. Nu te supăra, moartă e pielea de pe fundul tău, domnișoară – mi-a stat pe limbă să-i spun, dar pentru că respect munca oamenilor, am întrebat politicos cât costă chestia aia necrofilă (desigur, am formulat mai simplu întrebarea). Cică 220 de lei. Poftim?! 220 de lei pentru o chestie de care n-am auzit în viața mea?!

Deja mă pregăteam să spun mulțumesc-la-revedere-și-un-coș-cu-pere, când mă ia în primire o altă persoană, pe nume Alice, să-mi arate ea ceva ce sigur mă va convinge! Și iar am ascultat o poveste, în timp ce mi se spunea să ma uit în sus și eram ștearsă cu ceva pe la un ochi. După vreo două minute de uitat în sus, interval în care Alice nu a tăcut o secundă, îmi dă o oglindă și mă întreabă dacă văd vreo diferență, prin comparație cu ochiul ce nu s-a bucurat de atenție.

Iau oglinda – cu o față din aceea mda, nu zău – și…. oooo-oooou! Am rămas fără grai. Sunt dintre cei care nu cred în creme minune, mai degrabă mă spăl cu ceai de mușețel, îmi pun pe față o felie de castravete și trag un pui de somn decât să-mi dau cu vreo pomadă. De data asta însă…

Și uite așa am scos din buzunar fix 412 lei, pentru elixirul de ochi, peeling-ul cu minerale de la marea moartă (da, da, am sfârșit prin a cumpăra și chestia aia ce scoate la iveală pielea moartă!) și o cremă de zi, costau mai mult de-atât dar am beneficiat de niște discount-uri a-la-Alice…

Ajunsă acasă, le-am trântit în cadă. Mă enervasem pe drum, gândindu-mă că poate toată tărășenia asta ce mi-a dat bugetul peste cap este vreun mare fâs, s-a văzut atunci și gata, sigur că tot elmiplantul meu e sfânt! Între timp însă m-am demachiat, peeling-at, crem-at la ambii ochi și pe toată fața… și zău dacă cele trei flacoane ce stau (încă) printre jucăriile celor mici nu sunt purtătoare de … magie!

alice-in-tara-minunilor0

Vedem însă dimineață…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>