NU all-inclusive!

Drumul București – Acharavi (Corfu) este un drum lung. Dacă îl faci cu mașina. Se poate face în două zile sau într-una singură. În ambele variante însă este epuizant…

Să vă povestesc… :-)

Acum ceva vreme, am hotărât să ne petrecem vacanța în Corfu… Nu am apelat la nicio agenție de turism, am făcut rezervarea direct la proprietarul unui lanț de vile aflate în zona de nord. Ne doream o săptămână liniștită și nu una în care să ne călcăm pe picioare cu nenumărați alți turiști…

Și-am pornit, într-o zi toridă de vară, 4 inși, o singură mașină. Puși pe fapte mari, dar cu picioarele pe pământ. Înainte să ieșim din București am trecut pe la două bănci, să scoatem bani, să-i schimbăm, să plătim și ratele lunare… na, așa este când de frică să nu cheltuiești salariul înainte de a te vedea ajuns la destinație, îți programezi prima zi de concediu chiar în ziua X a lunii… Și uite-așa două drumuri ce am zis noi că le facem în maxim 20 de minute s-au transformat în vreo oră de chin cu parcatul mașinii (în București nu este niciodată atât de simplu precum pare), stat la coadă, numărat, schimbat, luat țidule…

Deja iritați, am pornit, într-un final, pe drumul glorios. Și-am mers. Șoferii s-au mai schimbat între ei, unii au mai dormit – pare-mi-se că și șoferii :-p, am mai povestit… Prânzul ne-a prins pe șoseaua de centură a Sofiei. Cald, cu geamul închis nu ne înțelegeam referitor la temperatura habitaclului, cu geamul deschis era curent, perna de gât începuse să aibe țepi… dar tot înainte!

Pe după-amiază am intrat în Grecia. GPS-ul își făcea treaba, indicatoarele ne ajutau și ele, buuuun…

nu-all-inclusive1

Pe seară însă, toată lumea era praf… Ne-am cazat în Salonic, complet bulversați de stăduțele înguste ce urcau și coborau într-o logică ce a depășit nu numai puterea noastră de concentrare, ci și pe cea a GPS-ului… Cireașa de pe tort, ca să spun așa.

A doua zi, mai relaxați, am pornit spre Igoumenitsa. Încântați de perspectiva traversării cu feribotul!

nu-all-inclusive2   nu-all-inclusive3

Odată debarcați, am făcut pe nesimțite ultima jumătate de oră de drum. Veselie mare când am ajuns la destinație, vila era încântătoare, am împărțit teritoriul comun și… am fugit la plajă!

nu-all-inclusive4

Fie că ne-am îngropat în nisip, fie că ne-am opărit spatele pe salteaua gonflabilă meditând la nemurirea sufletului, fiecare s-a bucurat în felul lui!

nu-all-inclusive5   nu-all-inclusive6

Zilele au trecut repede. De la colindatul hai-hui printre nelipsitele magazinașe de suveniruri la masa luată prin taverne viu-colorate, de la nisipul fin la pietre tăioase, de la pitorescul străduțelor la crângurile de măslini, le-am făcut și văzut pe toate.

nu-all-inclusive7   nu-all-inclusive8
nu-all-inclusive9   nu-all-inclusive10
nu-all-inclusive11   nu-all-inclusive12
Cele mai frumoase amintiri? Festivalul oii – adică o petrecere câmpenească cu ciosvârte de berbecuț la grătar, urmată de o petrecere pe plajă la lumina zecilor de vaporașe venite ad-hoc.
nu-all-inclusive13   nu-all-inclusive14
nu-all-inclusive15
Sau plimbarea prin portul vechi al orașului Corfu, cu cetatea sa taciturnă și cu ambarcațiunile sale de toate dimensiunile…
nu-all-inclusive16   nu-all-inclusive17
nu-all-inclusive18
Ce-am ratat? Doar câteva exemple: laguna Antinioti, grota Loutses, baile romane, castelul Aggelokastro…

Cert este că o vacanță în Corfu nu are nimic de-a face cu all-inclusive-ul. Nu are de-a face cu programul masă-plajă-masă-piscină-masă-promenadă și cumpărat suveniruri. Corfu este locul ce se vrea descoperit. Gustat la fiecare tavernă, admirat la fiecare cotitură…

Ce vom face diferit data viitoare? Cu siguranță nu vom mai merge cu mașina. Dacă a fost greu în 4 adulți, este de neimaginat cum ar arăta lucrurile cu doi copii mici pe bancheta din spate. Bilete charter București – Corfu, o mașină închiriată pe insulă, iată varianta ideală pentru a ne bucura de cât mai mult din ceea ce are insula de oferit…

P.S. Iar vis-a-vis de ceea ce are insula de oferit, chiar mă uitam pe site-ul Agenției de turism Paralela 45, unde am găsit o secțiune de excursii opționale – iată material de studiu pentru cazul în care ne hotărâm să mergem un pic mai aproape decât … Costa Brava! :-)

(Articol scris pentru Spring SuperBlog 2013)
This entry was posted in Concurs by Diana. Bookmark the permalink.

About Diana

Sunt un om ca oricare altul, am o viață normală, mi-o trăiesc într-o casă ca oricare alta. Din care însă dau tot ceea ce este nefolosit. Este un exercițiu bun. Vi-l recomand.

One thought on “NU all-inclusive!

  1. Ce poate fi mai frumos decat o vacanta ALL-INCLUSIVE.Nimic nu se compara cu senzatia de confort pe care o ai atunci cand ti se pune totul la dispozitie.De cand te scoli si pana seara tarziu sunt altii care se preocupa si-ti fie bine.
    La cateva sute de metri de viluta din Corfu este un mare complex hotelier din reteaua all-inclusive.Cladiri cochete si elegante ,2-3 piscine,terenuri de joaca ,terase si barulete,minigolf si cate alte facilitati.Complexul este inconjurat de gard inalt inclusiv pe partea cu plaja ,ceea ce este firesc.De ca sa deranjeze privirile indiscreta ale trepadusilor care se perinda pe acolo.
    Complexul era locuit de un grup numeros de nordici care de dimineata pana seara se desfatau in incinta ,se balaceau in piscine,se bronzau pe sezlonguri confortabile,beau bere sau altceva,mai jucau un volei.O armata de animatori ii ademenea cu tot felul de activitati.
    Cum sa nu te simti bine cand ai totul la dispozitie.Esti protejat si rasfatat.Ce rost are sa intri in apa marii(nu este filtrata si clorinata,poti sa te lovesti de o alga sau sa te atace vreun pestiuc needucat,poti fi agresat de vreun val buimac).Briza de la malul marii poate sa-ti infoaie coafiura iar nisipul necernut s-ar putea sa te gadile la talpi.Pe plaje sunt tot felul de ciudati tolaniti pe nisip ca reptilele la soare, unii chiar imbratisati,imprvizibili,se arunca in apa ,ies pe plaja ,alearga sau citesc.
    Lumea de dupa gard este pestrita si neinteresanta.Idivizi care refuza confortul mesei puse sub nas si care prefera sa migreze din taverna in taverna ,sa asculte buzuki si sa bea vinul casei, sa comande gratare toxice sau sa-si innoade picioarele incercand sa danseze sirtaky.Ciudatii astia se plimba seara pe plaja,se tin de mana si cine stie ce chestii mai fac.
    Ce bine este in lumea all-inclusive.Berica siroieste,burtica creste,amintirile-s putine.
    Te pupam
    Tatalili

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>