Cifre

Viețile noastre sunt predominant legate de cifre.

De la fluturașul de salariu până la factura de lumină, de la valoarea colesterolului și numărul trigliceridelor la costul medicamentelor cumpărate, de la măsura de la picior la prețul unei perechi de pantofi, de la cât este ora până la câte minte mai sunt până vine următorul metrou.

Câți kilometri sunt de la ….. până la ….., în câte ore i-am făcut, de câte ori am oprit, cât ne-au costat benzina și sandvișurile cumpărate pe drum. Totul se exprimă în cifre.

Câți iubiți am avut, de câte ori am fost părăsiți, de câte ori am părăsit, de câte ori am fost înșelați, de câte ori am înșelat.

Agende telefonice cu nenumărate numere de telefon, 600 MB trafic naţional de internet, opțiunea de la Orange Young cu 150 MB. Samsung U600 și BMW X6. Autostrada A1.

Mă gândesc cum ar fi o viață în care să mă trezesc când răsare soarele. Sau cu mult timp după ce răsare soarele. Să mă uit în oglindă și să văd că arăt bine, să simt asta și nu s-o știu din rezultatul la ultimele analize de sânge. Să mănânc salata de pe straturile din curte și nu cea care a crescut după un  număr de n modificări genetice. Să mă culc când găsesc de cuviință și nu pentru că este ora 2 noaptea iar mâine cu siguranță voi fi obosită. Deoarece, desigur, va suna ceasul la ora 7.

Cifre….

This entry was posted in Diverse and tagged , by Diana. Bookmark the permalink.

About Diana

Sunt un om ca oricare altul, am o viață normală, mi-o trăiesc într-o casă ca oricare alta. Din care însă dau tot ceea ce este nefolosit. Este un exercițiu bun. Vi-l recomand.

11 thoughts on “Cifre

  1. De cifre și, cu tristețe iremediabilă adaug, de bani…
    Demult străbunicii noștri se nășteau ”pe vremea secerișului” sau ”la Bobotează”, se cunoșteau la horă/bal, se cununau înainte de Lăsata Secului și nășteau copii (acasă!!!), fără tarife, la Rusalii sau la Sfântul Dumitru.
    Sigur că erau/foloseau cifre și ei: aveau la car 4 boi, 1 cratiță pe masă în care întingeau 7 boțuri de mămăligă. Schimbau bucate cântărite în ocale, ferdele, cofe, găleți, pentru a-și da pruncii la învățătură. Măsurau pământul cu piciorul, cu stânjenul, cu funia.
    Se trezeau la răsăritul soarelui, se închinau și mulțumeau pentru viață. Urmăreau dacă iese soarele la Întâmpinarea Domnului, atunci știau că iese ursul din bârlog și, dacă își vede umbra, iarna nu va mai dura mult…
    Ar mai fi ceva de adăugat? Ar mai fi multe, doar că sunt termeni pe care nu-i mai înțelegem și nici timp nu mai avem. Avem de fugit la 16 după copii, la 16,30 să fim cu ei la ora de cosmogonie, să plătim abonamentul de parcare și să… și să…

  2. Ce fac cifrele din om!Te schimba cifrele,te fac mai responsabil(nu vei intarzia la o intalnire),mai ordonat (toti ne face planuri pentru ziua respectiva),mai cumpatat(faci ceva economii,nu te apuci sa cheltui tot salariul,te mai gandesti si la concediu).
    Deci pot spune ca in cei doi ani cat am stat acasa cu copilul,chiar nu m-au interesat cifrele,dar parca timpul trecea prea repede.Nu a fost bine nici asa,asadar CALCULE scrie pe fruntea mea.
    Seara buna(trebuie sa ne facem cele 8ore de somn).
    Pupici

  3. Buna dimineata
    Suntem inconjurati de cifre si timpul ne preseaza.Ziua este plina de tot felul de activitati,trebuie sa …dupa care mai trebuie sa…si dincolo de toate este imperios necesar sa…si asa constatam ca 24 de ore nu sunt suficiente.Ne amintim cu nostalgie de vremurile cand timpul avea alta dimensiune,cand din cateva scandurele si cu o mana de cuie faceam ditamai crucisatorul care chiar plutea pe paraul de langa casa,cand plini de entuziasm mancam corcodele nespalate sau pandeam prin gardul de la nudisti si cate altele…
    Din pacate timpul nu poate fi intors laa vrmea bunicii fara internet(fara internet=fara blog).Traim in secolul IT,inconjurati de zgomote,sufocati de poluare ,fericiti de hamburgheri.Farmacia de la colt ne asteapta cu drag,mersul pe jos este o ofensa adusa zeului autamobil,concediul fara laptop pe plaja este fad,nu se compara o salata de cruditati cu un meniu KFC…
    Suntem stresati,sarim la gatul celui de langa noi.omoram claxonul daca un nefericit nu se misca destul de repede in trafic,invocam sonor sau in gand toti arhanghelii si sfintii atunci cand intarzie metroul dar mergem apoi semriti la biserica si ne rugam de iertare.Alergam de dimineata pana seara si nu mai apucam sa ne bucuram de copii ,de familie, de faptul ca afara ninge.
    Este falsa afirmatia ca nu exista solutii.Seara cand ajung acasa(dupa 11-12 ore de la data desteptarii)ne asezam la masa si stam de vorba 1-2 ore despre …si despre…de regula pe masa este o lumanarica aprinsa,pisica ne tine companie si iarasi povestim.Povestim despre nepoti,despre copii cat si despre …
    Dupa o zi agitata, o seara linistita alaturi de persoana (persoanele)cu care ai acea comunicare fluienta si afectiva fireasca este ca si cum ai baga degetele in priza ca sa te incarci pentru o noua zi(si chiar mai mult)
    Gandirea pozitiva este cel mai eficient mod de a lupta
    Tatalili

  4. Cand eram elev prin cl.V-VII plecam de la liceu cu colegii,traversam nu stiu cate intersectii,treceam pe pasarela calea ferata si ajungeam pe actualul amplasament al spitalului de recuperare din Iasi.Pe atunci era o incinta delimitata cu un gard de placi de beton si ne uitam prin gaurile din gard.Urmaream cu interes felul cum migrau norii pe cer,zborul haotic al mustelor,etc, iar la umbra gardului purtam discutii despre pozitivism si neopozitivism in filosofia intrebelica,despre semificatia browniana a miscarii pendulatorii realizate prin deplasare bipeda a individualitatilor supuse observatiei.
    Aveam cheia la gat,dar nu aveam telefoane mobile.Jucam FAZAN si TOMANAP, faceam concursuri de injuraturi,dadeam iama prin curtile cu pomi fructiferi(de regula cu fructele necoapte)Nu stiam de bacugane ,si jucam fotbal cu o cioarsa,dar cred ca eram foarte fericiti.
    Tatalili

  5. Avem totusi nevoie de numere. Adica mie unul imi plac numerele. Cifrele. Imi place cand stiu ca fiecare este codat in 1 si 0. Ma uit la lume pe strada si ii “cantaresc” in 1 si 0 – asa ca iti transmit si tie, acelasi motto:

    01000110 01101001 01100101 01100011 01100001 01110010 01100101 00100000 01101111 01101101 00100000 01100001 01110010 01100101 00100000 01100100 01110010 01100101 01110000 01110100 01110101 01101100 00100000 01110000 01110010 01101001 01101110 00100000 01101110 01100001 01110011 01110100 01100101 01110010 01100101 00100000 01110011 01100001 00100000 01100110 01101111 01101100 01101111 01110011 01100101 01100001 01110011 01100011 01100001 00100000 01101110 01110101 01101101 01100101 01110010 01100101 00101110 00100000 01010011 01110101 01101110 01110100 00100000 01101111 01101101 00100000 01100001 01110011 01100001 00100000 01100011 01100001 00100000 01100001 01101101 00100000 01100100 01110010 01100101 01110000 01110100 01110101 01101100 00100000 01110011 01100001 00100000 01101001 01110101 01100010 01100101 01110011 01100011 00101100 00100000 01110011 01100001 00100000 01110100 01110010 01100001 01101001 01100101 01110011 01100011 00100000 01110011 01101001 00100000 01110011 01100001 00100000 01100110 01101111 01101100 01101111 01110011 01100101 01110011 01100011 00100000 01100011 01101001 01100110 01110010 01100101 00100000 01110011 01101001 00100000 01101110 01110101 01101101 01100101 01110010 01100101 00101110 00100000 01000010 01100001 01100110 01110100 01100001 00100000 01101101 01110101 01101100 01110100 01100001 00100000 01110011 01101001 00100000 01101101 01100101 01110010 01110011 01101001 00100000 01110000 01100101 01101110 01110100 01110010 01110101 00100000 01110010 01100101 01100011 01101100 01100001 01101101 01100001 00101110

  6. Pingback: Ciupanezul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>