E o conspirație, băăăăi…

Cine a văzut Cars 2, își amintește probabil această replică. Acel combustibil alternativ menit să înlocuiască benzina, apoi încercarea de denigrarea a acestuia, în scopul revenirii fără drept de apel la benzină, pe considerentul că de fapt NU EXISTĂ ALTERNATIVĂ.

Acum să facem o mini-analiză a industriei farmaceutice, prin exemplificări. Și a faptului că nu tot ceea ce se vinde se vinde pentru că vindecă, ci pentru că doctorii iau comision din comercializarea anumitor produse care altfel ar rămâne necumpărate pe rafturi… Deoarece – din câte știu eu, farmaciștii sunt obligați (prin text de lege) să-ți recomade cel mai ieftin medicament care vindecă o anumită afecțiune, de exemplu Paracetamol în loc de pretențiosul Humex.

Câte farmacii aveți lângă scara blocului? Noi avem 3 într-o rază de 3 minute de mers pe jos și alte 3 la o exact o stație de autobuz. Le-am numărat în urma unei emisiuni recente care vorbea despre faptul că există tot atât de multe farmacii cat sucursale bancare.

Dar ce se vinde în aceste farmacii?

Ai o durere de cap? Ce alegi dintre Nurofen, Modafen, Marcofen, Paduden, Brufen, Motrin, Iblagin, Advil … Iar dacă mai caut pe Google, sigur pot enumera încă pe-atâtea!

Îți curge nasul? Variantele ar fi Coldrex, Theraflu, Fervex, Nurofen răceală & gripă, Humex, Sinupret, ACC, Algozone, Ambroxol, Antigripal… să mai continui?

Vrei un șampon pentru copii? Ai de ales între gamele Mustela, Bioderma, Topfer, Avene, Sanosan, Nivea, Johnson’s, Palmer’s, Klorane, Logona, Douce Nature Bebe… etc.

Iar acum despre doctori. Vrei recoltare de celule stem? Fiecare doctor are propria lui recomadare. Am avut de ales între Lifeline și o bancă ce stochează celulele în Germania – nu-mi vine acum denumirea în minte. Având doi doctori între care am ezitat până în ultima clipă, fiecare mi-a servit propria variantă. Toți iau un comision, de aceea recomandă cu atâta căldură.

Și, cireașa de pe tort. Caz real, un tată pe masa de operație, iese doctorul și-i spune fiului: trebuie puse 4 nu-știu-ce (nu am reținut), costă 6.000 Euro. Ce putea băiatul să răspundă? Nu le pune? Chiar sunt necesare 4? Acum îmi spui?!

Om vs. mașină

Citesc despre cum gîndește copilul mic.

… să ne oprim acum asupra modului în care capacitatea copilului de a procesa informațiile îi influențează în mod hotărâtor comportamentul. Până la vârsta de trei ani, acele structuri ale creierului care sunt implicate în procesul de înțelegere a comportamentului și de procesare a informațiilor legate de comportament, nu s-au dezvoltat încă. Mulți dintre noi ne tratăm copilul ca și când el ar putea înțelege toate informațiile pe care i le dăm și ne educăm copilul dându-i explicații lungi în legătură cu ceea ce a făcut, ceea ce nu trebuie să facă și ceea ce dorim noi să facă. Datorită faptului că el este în stare să reproducă expresii și sintagme care sună foarte inteligent (învățate de cele mai multe ori de la televizor), începem să credem că el chiar înțelege …

Cum?! Recitesc partea cu … sună foarte inteligent (învățate de cele mai multe ori de la televizor) și râd. Mă amuză formularea.

Dar apoi, pe măsură ce diger implicațiile afirmației, mă neliniștesc.

Și sfârșesc prin a mă simți insultată. De ce ar fi televizorul o sursă de formare a inteligenței copilului (meu) – mai presus decât pot fi eu, ca părinte?

De cele mai multe ori, după maxim 5 minute de schimbat posturi, închid TV-ul. Rar găsesc câte ceva care să mi se pară că merită timpul meu.

Mă frământ în căutare de argumente care să contrazică afirmația cu tentă generalizatoare.

Dar mă opresc, amintindu-mi ceva ce mi-a spus Bogdan chiar zilele trecute. Cică nu-știu-care extraterestru din Ben10 este făcut din siliciu.

Recunosc. Nu știu ce este siliciul. Filmul bate viața, e clar.

Agonie & extaz

Viața cu răsturnările ei de situație. Se pare ca trăirile maxime nu pot fi atinse decât prin antagonism. Când ești jos înțelegi cât de sus ai urcat. Și invers.

Întrebarea care mă macină de la o vreme încoace este de ce bucuria devine BUCURIE numai prin prisma unei căderi, de ce găsim un SENS abia atunci când nimic nu mai are sens…

În pat cu dușmanul

Ce titlu poate fi mai potrivit pentru un articol legat de problemele întâmpinate de (unii dintre) părinți atunci când vine vorba despre somnul copilului? :-)
În cartea despre care scriam zilele trecute, există un capitol dedicat somnului – problematic – al copilului. Problematic pentru … părinți, desigur.
Noțiunea de close sleeping este foarte controversată. Unii nu concep să doarmă în pat cu copilul, alții nu concep ca lucrurile să stea altfel.
Iar pentru că există o întreagă industrie de soluții adapate oricărei probleme, sunt puse la dispoziția noastră variante multiple pentru a elimina … intrusul nocturn….
Le enumăr mai jos, deoarece unele mi s-au părut de-a dreptul hilare!
  • tactica plânsului controlat – mai precis, copilul este lăsat să plângă, cu recomandarea – plină de bun-simț, nu?! – ca sesiunea de plâns să nu depășească 15 minute…
  • metoda verificării - copilul este “verificat” de către părinte din 5 în 5 minute, i se spune șșșșșș, este timpul să dormi, apoi părintele pleacă (la televizor, mă gândesc…), revenind după alte 5 minute (în pauzele publicitare aș propune eu, cred că este optim pentru toată lumea)…
  • tactica întoarcerii rapide – implică un părinte care stă de 6. Când copilul s-a ridicat din pat pentru a-și revendica locul familiar din patul părinților, părintele – paznic îi reamintește de noul loc de camping…
  • și, last but not least, retragerea treptată. Părintele stă lângă pătuțul copilului, ca o prezentă reconfortantă. Într-o primă fază. Apoi undeva prin mijlocul camerei. Apoi în serile următoare mai prin zona ușii, totul culminând cu părintele în afara ușii. Dormind pe jos, ca un câine de pază, aș adăuga eu…
Acum că m-am informat despre ceea ce pot face dacă… trec la capitolul următor. Acesta a fost just for fun, pentru mine. Am doi copii. Cu Bogdan dorm și acum în pat. Este foarte reconfortantă prezența lui. Vlad însă doarme foarte fericit în pătuțul lui sau în scoică. Nu intenționez să fac vreo schimbare, deși au fost nopți când l-am luat cu noi și a fost foarte bine pentru toată lumea. De ce? Nu știu. Pur și simplu.
În orice caz – și ca o concluzie – mă întreb de ce este nevoie de atâta teorie vis-a-vis de ce este bine și ce nu în materie de unde-cum-când dorm cei mici. Doar nu au venit de-a bușilea în patul părintelui…
Și, deși poza de mai jos are – în carte – menirea de a fi un averstisment, eu prefer să o intrepretez la modul PENTRU FIECARE, VINE VREMEA ZBORULUI. Din cuib. Nu există excepții.
in-pat-cu-dusmanul1
Așadar… în loc de a aplica tactici și metode, mai bine citiți o carte de povești. Somnul va fi minunat, indiferent de cine este… on board! :-)

La final și de la început

Pe final de an, m-am gândit la ceea ce am fost, la cum am fost, de ce am fost cum am fost. Și la ce vom fi.

M-am întrebat dacă am fost la înălțimea a ceea ce-mi doresc să fiu ca părinte și dacă nu cumva doar îmi imaginez că fac ceea ce trebuie, atunci când trebuie. Am pus sub semnul întrebării multe dintre deciziile mele, mi-am făcut scenarii despre cum ar fi fost dacă

Dar când, în noapte, copilul meu se trezește, murmură mami, iar atunci când îl iau în brațe mă mângâie pe obraz și oftează liniștit, realizez că, dincolo de toate momentele când am dat greș și încălcat toate regulile pe care mi-am promis să le aplic, nu l-am dezamăgit.