New life

O nouă viață. Un nou început. Sau mai bine spus, am luat-o de la început. Acolo unde am crescut și eu. Departe de antene de telefonie montate la fiecare câteva blocuri, departe de mizeria din mai toate scarile de bloc, de lifturi mai mult sau mai puțin sigure, dincolo de câini vagabonzi, mașini de salvare care parcă nu se mai opresc, departe de aerul încarcat cu noxe la orice oră din zi și din noapte.

Parcă mai zilele trecute citeam (în calendarul meu de cugetări :-P) faptul că este bine să locuiești într-o casă cât mai aproape de pământ. Că adevărata viață se trăiește simplu. Am pufnit, mai mult sau mai puțin ironic. După ce Bucureștiul mi-a cauzat o adevărată dependență, după ce ani la rând veneam în vacanțele de vară iar după numai câteva săptămâni fugeam înapoi la agitația care nu se oprește niciodată, acum, după doar o zi petrecută acasă, mă uit la copii și realizez ceva.

Viața unui copil nu are legătură cu spectacolele săptămânale de la Țăndărică, cu expozițiile de dinozauri animați, cu fântânile de ciocolată, cu muzeele și cu grădinile zoologice, cu locurile de joacă din mall-uri, cu accesul la internet și la “informație”, cât cu o curte în care să se joace fără a fi constrâns de orarul unui adult care-l poate însoți în parc. Cu un loc în care aerul este sticlos atunci când este ger iar cerul este dureros de senin în zilele însorite. Viața unui copil nu are legătură cu preparatele bio-orgaico-ecologice cumpărate de pe rafturile magazinelor de profil. Am cumpărat pâine de la Naturalia, iar acum tata mi-a spus simplu că va face în așa fel încât să avem pâine de casă la fiecare două zile…

Am mâncat supă de găină de curte și parcă și gândurile noastre capătă altă rezonanță.

Niciodată de când am copii nu mi s-a părut atât de mult – ca acum – că le ofer ceva de calitate. Ceva pentru viitorul lor. Am venit aici ca-ntro vacanță. Nu știu însă de ce am sentimentul că viața noastră de acum înainte … va fi doar o vacanță… :-)

It’s a new dawn/It’s a new day/It’s a new life
And I’m feeling good….!

Birds flying high you know how I feel/ Sun in the sky you know how I feel
Breeze driftin’ on by you know how I feel
Fish in the sea you know how I feel/River running free you know how I feel
Blossom on the tree you know how I feel/ Dragonfly out in the sun you know what I mean, don’t you know
Butterflies all havin’ fun you know what I mean/ Sleep in peace when day is done
That’s what I mean/ And this old world is a new world
And a bold world/ For me
Stars when you shine you know how I feel/Scent of the pine you know how I feel
Oh freedom is mine/ And I know how I feel

4 thoughts on “New life

  1. Buna dimineata
    Sigur veti avea o viata mai nepoluanta din toate punctele de vedere.Nu mai sunteti in Bucuresti,nu-i asa?Voiam sa te mai vad,dar daca nu se poate nu-i problema,voi sa fiti sanatosi.
    Si copii sigur se vor distra.Sa-mi trimiti daca poti poze.Stiu ca se apopie ziua lui Vlad,la si mai multe luni.
    P.S. S-a nimerit cam in jurul zilei tale de nastere,chiar ca este un nou inceput.
    Multi pupici

  2. Multe bucurii si impliniri in noua voastra viata!
    Imi pare rau ca nu am reusit sa ne vedem mai des in parc, in ultima vreme, dar poate mai ajungeti prin Bucuresti si atunci ne vedem.

    Cu drag,
    Raluca

  3. Bine faceti cautand linistea. Stii ce se intampla? De la o vreme/varsta (:D) nu-ti mai trebuie nimic decat liniste, liniste sa-ti cresti copiii asa cum poti (desi stii ca ti-ar prinde bine ceva imbunatatiri/upgradari), liniste sa te plimbi un pic (numai pe la soare), liniste sa-ti limpezesti gandurile si de multe ori iti gasesti linistea chiar printre bufniturile si strigatele de pirati ale baietilor.
    Sa aveti parte de liniste! Dar in primul rand de sanatate! Si de acel umar pe care sa te lasi cand e o treapta un pic mai mare de urcat.

  4. Vali, multumesc pentru urari, un pic despre Vlad: a pornit-o de-a busilea, are 2 dinti, ma cheama mama si incearca si tata :-P Se aseaza singur in fundulet – mai intr-o parte asa, e tare comic! Cu diversificarea mai greu, suntem tot 100% pe my milkyway :-)))

    Raluca, prin februarie mai dam o tura pe la Bucuresti, te anunt, vreau si eu sa ne vedem sa mai povestim si sa ne mai sfatuim, tin minte ce mi-ati spus tu si D la plecare, momentan suntem in perioada de tatonari: unde este mai bine? :-)

    Alina, mai mai mai, m-am gandit si eu la faza cu varsta. A mea :-))) Deh… Vorbim!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>