Lucruri noi!

Am încărcat poze la secțiunea Ce mai dau. Până pe data de 21, voi mai adăuga și altele.

Începând cu data de 21, se primesc înscrierile :-) Așteptăm până atunci deoarece am anunțat pauza de blog și sunt persoane care vor intra abia atunci.

Atribuirea o vom face în ianuarie, probabil prin intermediul unui soft de tombolă.

În funcție de cum decurg lucrurile, poate că vom proceda pe viitor în felul următor: la început de lună voi încărca poze cu ceea ce dau, iar la sfârșit de lună, se vor decide electronic câștigătorii.

Între timp, eu voi scrie, scrie, scrie și scrie :-), fără însă a mai adăuga la articole poze cu lucruri.

Fac acest split deoarece din experiența primelor două luni am tras concluzia că sunt două categorii de persoane care intră pe blog, așadar încerc varianta unei disocieri între partea de ala-bala-portocala (adică ceea ce scriu eu :-)) și ceea ce dau, în speranța că toată lumea va fi mulțumită! :-)

72 thoughts on “Lucruri noi!

  1. Buna Kriss, da, dau o raita scurta o data la vreo doua zile, incerc sa termin o carte, sa-mi petrec si cat mai mult timp cu cei mici, ma gandesc ca mai am doar 6 luni de CIC, iar primele au trecut deja ca gandul…. ma voi ocupa doar de blog in putinul timp liber, incerc sa fac o schimbare si aici, sa vedem ce iese.. :-) Pupici si te mai salut si pe FB, cand mai vad ca ai pus ceva pe gustul meu – pe care deja-l stii :-))

  2. Diana…n-ai cum sa multumesti pe toata lumea :D

    -imi place fusta …si-as purta-o
    -imi place poseta cu floare ..doar ca nu mi-ar fi utila..eu merg cu “sacul” dupa mine …in parc /oras
    -a doua bijuterie ,pare bratara de picior-pana sa am copii visam la o astfel de bratara
    ….
    si daca “o tin” in acest ritm…
    :*

  3. Buna dimineata! Noi te asteptam sa revi cu povestioare noi! Acum ne uitam la lucrusoarele care le daruiesti sunt frumoase dar ne ipsesc povestioarele tale

    Pupici celor mici! O zi frumoasa va doresc:-)

  4. Buna dimineata! Si eu intru doar sa te salut.Imi plac si mie tare mult povestioarele tale.Cred ca am devenit dependenta de blogul tau :)))si mai ales ca am primit atatea lucruri frumoase de la tine!Pupici !

  5. Mie, sincer, imi lipsesti tare mult in fiecare dimineata. Dar inteleg ca in perioada asta ai un milion de lucruri de facut si astept rabdatoare noi povesti…Multi pupici tuturor si sa va bucurati de sarbatori asa cum se cuvine!!!
    P.S. Inca astept pe mail adresa ta…te rog…

  6. Gabi, ok, cred ca partea buna cu toate produsele puse o data este ca te poti inscrie pentru toate, apoi castigi in functie de tombola. Deci poti aplica linistita pentru toate!

    Azi face sotul plata pt Tigrila, iti voi fw dovada platii on-line, abia astept sa-l primim! Un lucru te voi ruga: daca il pui zilele viitoare la posta, sa-l pui pe adresa mea din Gura Humorului, ne auzim pe mail, ok? Pupici si multumesc!

  7. Andreea, Vali, voi si povesti, probabil mai mult, imi va fi mai usor sa scriu pur si simplu fara sa asociez povestea unui lucru, etc… Deja s-au adunat multe care ar fi trebuit consemnate :-)))

  8. Ana, :-* te astept sa te inscri si tu pt ceva, ai vazut ca sunt multe accesorii, nu? :-) te rog nu ezita, acum ca am schimbat sistemul!

    Anca, lasa dupa sarbatori, adresa ti-o pot da oricand, dar nu e urgent cu rochita, pana la vara… plus ca am tot zis ca mai intru la tine sa vad daca mai vreau ceva. Avem alte prioritati acum, iar daca te gandesti ca Gabi imi va trimite pachet, este vb de altceva, o caciulita pt Bogdi pe care vreau sa o poarte de sarbatori!

  9. Mx2, Andreea, cum ati reusit voi sa postati comment la Ce mai dau, nu stiu, pe mine nu ma lasa nici sa le deshid, si vorba aceea, e blogul meu :-))0

    Mx2, sa te inscri si aici pentru ce ziceai ca-ti place, palton, gentuta, etc, aici voi face bilantul cu ce vrea fiecare inainte de tombola, ca sa fiu sigura ca nu am uitat ceva/pe cineva.

  10. diana si eu tot d p tel am scris :)
    pfiuuuu deci avem liber la inscriere full??:-) ce bine…. ca si mie imi fac cu ochiul multeee , ca sunt tare frumoase!!
    deci cum vei proceda acum? inscriere 24h apoi ii dat job ul la bogdi?? :-)

  11. Ana (si e valabil pentru toata lumea): daca va plac toate, inscrieti-va la toate. Nu mai facem ca pana acum sa aleg eu, mi-a gasit Valentin un soft de tombola pe care il vom folosi. L-am vazut si la altcineva pe blog, ea organizeaza niste concursuri cu premii, puteti intra si voi, e http://www.2iepurasi.com

  12. Mx2, le las mai mult pentru ca dand lucrurile la 24 de h, orice doritor a trebuit sa intre zilnic, ori mai sunt zile cand nu ai net, cand nu ai timp, cand … etc.

    Asa este timp sufficient ca si cei care intra mai rar sa poata vedea ceea ce dau si sa se decida daca le trebuie, etc.

    Cat despre cum ati reusit voi sa postati la Ce mai dau (Andreea si mX2), nu stiu cum faceti, l-am pus pe Valentin sa posteze de pe tel si nici el nu poate! O fi ceva rezervat Iphone?! :-))))

  13. Ooooo, Cindy, ce surpriza!!!! Am inteles! Vezi ca voi mai da si niste sandale, ca parca mi-a crescut piciorul, imi sta calcaiul pe afara!

    Problema este ca nu-mi gasesc tel, este dat pe silence si probabil pe sub vreun dulap, caci mai am lucruri de pozat si de dat la sesiunea asta…

  14. On the other hand, iti dau direct haina. Avand in vedere contributia din dulapul tau, chiar o meriti.

    Pentru celelate fete: de la cindi au fost hanoracul Nike, pantalonii 3/4, tricoul Acela turcoaz XL.

    Unde mai pui ca si tricoul Nike pus primul pe lista neagra este tot de la tine!

  15. M-a cuprins nostalgia cand am vazut ce ai de daruit…am avut si eu in tinerete o bratara de picior identica si mi-a fost foarte draga( nu stiu ce s-a intamplat cu ea) si sandalele aurii sunt identice cu sandalele purtate la nunta fratelui meu.Va imbratisez cu drag

  16. Gabriela, pai te vei inscribe pentru ele, nu? Bratara de picior este de la Avon. Sandalele aurii au nevoie de o noua talpica, orice cizmar o poate aplica, s-a cam ridicat cea pe care o au… Si sunt cam 36, au toculet mic si subtire, voi adauga si o poza din “profil” :-) Sunt foarte commode, tot pentru o nunta mi le-am cumparat si eu. Pupici si ne auzim!

  17. Este groaznic sa-ti ratacesti telefonul mai ales cand tatalili te cauta ca sa-ti povesteasca ce iarna strasnica avem aici.Zapada peste tot,padurea este ca o dantela de zahar pudra iar noi ne pregatim de bradut.Am scuturat hainele si sacul lui Mos Craciun si deja acesta(sacul)incepe sa se umple .Mosul a gasit deja niste chestii de plus in dublu exemplar pentru cei mici(printre altele) si mediteaza si la cei mari.
    Ieri am vazut la marginea drumului doua caprioare super.Erau mici si delicate pe fondul alb al zapezii.
    te pup
    Tatlili

  18. tata, vb de pe cel de serviciu. de ieri nu-l gasesc, deja incep sa ma gandesc ca nu-I in casa :-( super ideea cu dublu exemplar, deja au inceput adevarate lupte aici. pt cei mari nu va agitate prea mult.

  19. l-am copiat eu mai jos, pana se rezolva pb… dar ce faci, imparti cu Ana pardesiul?! Tel stiu ca e oprit, sper sa fie totusi in casa si sa se fi descarcat…la Humor plecam inainte de Craciun, dar porc taiem la Alunis, de acolo vei primi bunatati, dar pe la inceputul lui ianuarie, dupa ce se afuma toba, pastrami, etc deja salivez!

    Ai facut 2 persoane fericite, pe mine si pe fi-mea. Astept sa-ti gasesti telefonul (care e oprit) si sa pozezi si porcul din ograda sau ce a rezultat din el, ma bag si acolo:)Stai ca acum vad ca nu esti la Gura Humorului…pe unde umbli de ti-ai luat pauza…si mai ales cine ti-a semnat cererea de concediu?:)

  20. Tigrila a plecat ieri spre Gura Humorului.
    Am citit mail-ul cu batman …o sa-ti las tot acolo detaliile.

    PS: ai mai adaugat produse….:)) rochita e super….imi place ,place ….si cred ca si mi-ar veni-P

  21. Super Gabi, multumesc! Rochita este foarte faina, este de la Rinnasciamneto. Dar este un pic mai purtata, are niste mici scamute, dar se poate intretine putin cu balsam pt rufe negre. Si trebuie sa ai un marker negru la indemana, am scapat un strop de clor pe ea si are o petita rosiatica, eu o acopeream cu marker la fiecare purtare :-))

  22. …am terminat serbarea si concursul de colinde cu Isabella…mai am serbarea lui Bogdi joi.Am cateva secunde de respiro si am intrat sa vad ce-i nou….si sunt destule noi apariti.
    Super bluzita grena(asa o vad eu) si bluzita de vara …

  23. Oare am nimerit bine!
    Avand in vedere ca s-a amanat sfarsitul lumii,ma gandesc in perspectiva la vara la iarna urmatoare si ma inscriu pe lista cu urmatoarele:
    -jacheta(cu gandul la primavara)
    -bluza rosie(cu gandul la Paste)
    -tricoul Nike(cu gandul la concediu)
    -telecomanda
    -gentuta portocalie cu floare(chiar mi-am dorit mult,daca nu reusesc acum sa o iau,tot o cumpar din magazin de ziua mea)

  24. OK Vali! Asa facem:
    -jacheta (am dat-o Cinderellei, de atunci, scuze pt ca am uitat sa mut poza)
    -bluza rosie(cu gandul la Paste) – ti-o dau
    -tricoul Nike(cu gandul la concediu) – ti-l dau, dar cred ca ii vine surorii tale
    -telecomanda – da
    -gentuta portocalie cu floare – da

    Eu maine trec prin fata blocului tau, cand merg spre tramvai la Domino, ne auzim. Pupici!

  25. Ma inscriu si eu pt un accesoriu ,care vrei tu sa mi-l trimiti (mie imi plac toate si nu pot sa ma hotarasc :D ),plicul argintiu de la Avon si crema de maini.Multumesc! :*

  26. Buna dimineata
    La capitolul accesorii toate sunt frumoase dar ma rezum la cercei cu rosu,colierul verde,bratara cu inimioara,stelute si ultima poza (nu stiu ce este dar pare interesanta).

  27. OK Ana si pentru tine. Accesorii iti pun mai multe, le impart intre tine si Vali, plicul si crema, tin minte, te anunt cand pun pachet. In principiu cand vin baietii de la spital, pana atunci merg la ei zilnic si nu mai am timp si pentru posta. Oricum, sper ca de Revelion sa porti ceva de la mine. Pupici!

  28. Nu stiu daca am nimerit bine,dar incercam.
    Otiliei ii plac mult cizmele, de asemenea si mie dar nu ma potrivesc la numar,decat cu admiratia raman,in schimb ma inscriu la gentuta mov,maieul verde si portfardul negru.Deja se apropie 15ianuarie,reeeeduuceeriiile.oare chiar gasim? nu cred,mai degraba gasim la tine in dulap.

  29. hai ca scriu si aici:)
    ma inscrisesem dar deja mi ai sous ca le primesc! multumesc frumos!
    lucrurile sunt:
    - primii pantaloni negri treisfert
    - parfumul
    - pantalonii treisfert cu buline
    - maieutul roz movuliu
    si uitasem de peria de par , cea rotunda dc mai este.
    pupici
    trimit maine email cu adresa.
    Mx2

  30. buna Diana ,am vazut ca ai postat niste cremute care mi-au facut cu ochiul si uleiuri pt. bebe (si pentru ca sora mea mai are doua luni si o sa aduca pe lume un bebe )ma inscriu pentru ele !!!

    multumesc ! O seara frumoasa !

  31. Salutare! Chiar daca nu am mail fost activa prin comentarii nu am ratat nici un articol. Daca mai este valabil ma înscriu si eu pentru mașina de cafea…

  32. Buna Gabriela, iti raspunsesem la ultimul articol de pe blog, nu stiu daca ai vazut, da, sigur, cu drag iti dau rasnita de cafea! Tu parca spuneai ca vrei si sandalele aurii, daca le mai vrei, feel free to ask! Sunt marimea 36-37, cam asa, mie imi sunt un pic mici, dar le-am purtat chiar si asa!

    Sa-mi dai te rog doar un mai pe daruiesc.info@gmail.com cu adresa unde sa trimit pachetul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>