18 decembrie

Astăzi este 18 decembrie.

18 decembrie. Din această zi, totul se va schimba pentru noi.

De când am început să scriu pe acest blog, am conștientizat o mulțime de lucruri. Printre care, mai ales faptul că suntem o familie cam fără-de-cusur. Dincolo de mici – mari neînțelegeri, de momente când ne simțim copleșiți și absolut singuri în rolul nostru de părinți, dincolo de ochii cârpiți de (ne)somn din fiecare dimineață și de oboseala cu note de nervi întinși la maxim din fiecare seară, suntem o familie model. Gândim la fel, luăm decizii asemănătoare, funcționăm ca o echipă. Indiferent de certurile din vestiare. Totul încoronat de faptul că avem doi copii minunați, din toate punctele de vedere. Da, suntem o familie de invidiat.

Doar că astăzi, ceva s-a frânt. Bogdan are diabet. Este încă sub investigații, dar este foarte probabil că va fi dependent de insulină.

Articolul de ieri l-am scris având în minte posibilitatea ca astăzi să aflăm acest lucru. Era ca o pregătire sufletească. Încercam să mă familiarizez cu ideea. Încercam să mă prezint ca având capacitatea de a fi stăpână pe orice situație. Mă credeam capabilă să fac față. Dar nu sunt.

Sunt acasă cu cel mic, complet bulversată fără perspectiva ca oricând capul bălai al lui Bogdi să apară de după ușă și să-mi facă semn că face liniște ca să adoarmă prichi, ca după numai câteva secunde să bușească un robot în perete, să scape o sticlă cu apă, sau să strige Tatiiiiii, vino să ne jucăăăăămm!

Îl vreau aici, îl vreau lângă mine. Ca să-mi dea un sens serii. Ca să pot să dorm. Ca să știu ce voi face dimineață.

***

Mă uit la prichi. Doarme. I-a simțit și el lipsa lui Bogdan, deși a avut toată după-amiaza liber la jucării până acum doar văzute.

A fost o zi lungă.

***

Și nu, nu voi încheia articolul într-o notă tristă. Voi povesti cum a decurs această zi, pentru că viața are un fel al ei de-a te ridica atunci când simți că ai ajuns jos de tot.

2 a.m lui Bogdan îi este rău. Am sărit din pat, am încercat să minimizăm pagubele. Ne-am spălat și am spălat pe jos.
3 a.m la fel.
Între 3-7 a.m, la fel, doar că am fost pe fază cu un lighean pregătit.
7-8 a.m. pregătiri pentru plecare la clinică.
La un minut după ieșirea din casă, s-a luat lumina. Adică am coborât pe trepte. 10 etaje. Am apreciat că se putea și mai rău, puteam să fim în lift când s-a stins.
În mașină, am folosit una dintre pungile de acasă. Prichi a vrut să se implice și el. A primit o pungă din cele multe pregătite, dar una plină este de departe mai tentantă.
Așteptare la clinică, timp în care Bogdi a dormit iar Vlad s-a jucat cu ornamentele din bradul din sala de așteptare. Sclipici peste tot, pe mânuțe, în guriță, dar ce mai contează.
În cabinet, diagnostic pe genunchi, dar cu foarte mare pompă emis: entero-viroză. Valentin solicită testul instant de glicemie.
Înțepătură. Lacrimi.
Indice de glicemie 439.
Stupoare pentru doctoriță. Pentru noi, două priviri albe schimbate de două fețe desfigurate.
Se cheamă salvarea, se scriu în grabă fișe.
Decidem să-i facem vaccinul de 6 luni lui Vlad, așa cum era programat.
Control, injecție, plânsete și o mare surpriză. I-au ieșit dințișorii! Nici nu știam, acasă nu plânge ca să-i vedem atât de bine gingiuțele, iar dacă nu a fost nici agitat, nici nu am bănuit că se întâmplă ceva atât de dulce…
Vin cei de la BGS. Moment în care cedez eu, mă întorc să plâng. Bogdi mă interpelează De ce plângi mami, ești un bebeluș?
Plecăm cu salvarea spre Budimex.
Acolo ne despărțim, cei mari se internează, iar eu mă întorc cu cel mic acasă.
Telefoane, sms-uri, disperare.
Vorbesc cu Bogdan la telefon, eu plâng dar încerc să dau o notă amuzantă situației. Nu reușesc, dar îmi dă puteri faptul că-mi spune Mami, dar eu sunt bine.
Indici peste indici. Valori. Deschid calculatorul ca să citesc. Intru pe adresa de mail a blog-ului pentru a vedea dacă am ceva de la Valentin. Nu am. Dar am un mesaj de la cel mai mare blogger din România, care mă interpelează nu tocmai politicos referitor la necitirea unui mail prin care m-a declarat cîștigătoare a unor bilete la primul film High Frame Rate din lume, mai precis “The Hobbit, o călătorie neaşteptată”. Când am început să scriu pe blog, m-am întrebat dacă Arhi va scrie vreodată pe blog la mine. A venit muntele la Mahomed tocmai într-o mare răscruce de drumuri…
Alți indici de la Budimex. Alte telefoane, alte sms-uri.
Of Doamne, ce ne facem…
Nu. Nu așa.
Va fi bine. Vom fi bine.

12 thoughts on “18 decembrie

  1. Iti scriu plangand, pentru ca am trecut si eu prin astfel de momente. Aveam doar 20 de ani, iar Danutei, o fosta eleva a bunicii tale, la 2 ani si 9 luni, i s-a descoperit o boala incurabila, poate genetica, nu stiu nici acum. E drept ca nu este dependenta decat de regim, alimentar si de viata. Acum are 35 de ani si, multumim lui Dumnezeu, boala ei nu a evoluat in forma severa. Si ca sa ramanem in tonul “se putea si mai rau”, mi-amintesc de un vecin al carui baietel se simtea rau si cand l-au dus la spital voiau sa-i faca perfuzie cu glucoza. Noroc de tatal lui care a cerut intai testul pentru glicemie. Are diabet insulinodependent, dar asta nu-l impiedica sa fie un copil foarte bun la scoala. Bogdan are noroc de doi parinti minunati care au fost “pe faza” si ai incredere ca totul va fi bine. Te imbratisez si te pup, ai grija de Prichi. Numai ganduri bune. Mihaela

  2. Buna
    Imi inchipui ca iti este greu,stiu,il vrei pe Bogdan acasa,dar gandeste-te ca ingerasul de SuS vegheaza asupra ta,si se spune ca Dumnezeu nu iti da decat pot duce.Sunteti o familie puternica,toti sunteti puternici asa ca fruntea sus.
    La multe luni si la si mai multi dintisori, azi 19,lui Vlad.
    Pupici
    Daca pot sa va ajut cu ceva,nu ezita.

  3. Draga mea trebuie sa fi tare ,tu trebuie sa fi cea mai tare ,tu o sa trebuiasca sa-i susti pe toti ,va fi greu si nu asa de usor ,dar trebuie sa te intarasti ca sa poti merge mai departe ,roagate mult Domnului si Maici Domnului pentru Bogdi ,pentru sanatatea lui ,am sa ma rog si eu pentru voi toti sa aveti liniste si pace sufleteasca.Sanatate multa Bogdanel:(((
    Doamne ajuta si mami fi tare

  4. Buna dimineata
    Am urmarit alaturi de voi evolutia glicemiei lui Bogdi si vreau sa-ti spun o poveste care de fapt nu este poveste.
    La inceputul lunii octombrie am cunoscut o fetita blonduta cam de 10 ani.A venit insotita de parintii ei.Fetita mai are un frate elev la liceu si participant la olimpiadele scolare.Parintii au o afacere prospera iar unul din bunici este medic cunoscut in orasul lor.Am stat de vorba cu parintii si cu fetita.Are o mitrita tare simpatica si ochi albastri.Nu vorbeste,este extrem de violenta(acasa parintii au fixat cu suruburi toate piesela de mobilier mobile-scaune ,servanta, televizor,etc) Pentru fratele mai mare sora ce mica,blonduta si frumoasa este o teroare,ii rupe caietele,cartile…Copila nu are nici o vina ,este diagnosticata cu autism,QI 30,deficienta mintala severa.S-a nascut din pacate asa si asa isi va duce viata.Pentru ea nu exista nici viitor si nici speranta si nici pentru parintii ei.
    Ma intorc la povestea de ieri cu evreul cre si-a dat seama ca de fapt poate fi si mai bine.Eu sunt convins ca va fi bine pentru ca Bogdanel are marea sansa de a va avea pe voi ca parinti iar noi ca bunici vom fi alaturi si-l vom sustine si va vom sustine.
    Te pup
    Tatalili

  5. Diana tu sti ca vorbesc din experienta mea,alte diagnostice….dar… durerea e crunta pentru mama care are puiul bolnavior.
    Stiu ca veti invata sa traiti cu acest diagnostic,sa respectati regulile impuse de acesta.Va fi foarte greu la inceput ,mai mult pentru tine…si ai sa constati mereu ca Bogdi iti va da putere prin privirea sau vorbele lui.Apoi prichi va creste si vor fi doi poznasi ce-ti vor bucura zilele.
    Ai parinti care te sprijina ,e minunat sa ai un cuvant de sustinere…eu stiu cum este fara…dar Dumnezeu e mare si sigur totul va fi bine.
    Doamne ajuta!
    Multa putere voua adultilor ,Bogdi multi pupici

  6. Multumesc pentru mesaje, doar seara voi mai intra sa scriu, in rest este multa alergatura, dar suntem optimisti, am primit niste numere de telefon de la medici diabetologi buni, exista si tratamente naturiste care ajuta. Sa treaca baietii cu bine peste perioada de spitalizare, dupa ce la pranz au fost mutati in salon de diabetic, pe seara Valentin a cosnstat cu stupoare ca cei din salon, familia toata, au enterocolita… vomita mama la toaleta, apoi copilul… un cosmar… medicul ii spune lui Valentin ca asta este, ca daca ia si Bogdan va fi mai greu de stabilizat in caz de criza dar asta este, ca nu au paturi, dar cu spaga s-a gasit pat in alt salon. La naiba cu medicii si cu spitalele, dupa experienta de ieri cand doctorita din doua miscari ne spune ca Bogdi are entero-viroza, desi stia de la vizita precedemta ca ne este frica de diabet, acum azi, baga-i pe toti in salon la enterocolita….

    Acum doctorii ca doctorii, dar ma gandesc si la oamenii aceia, pai eu sa am enterocolita, le zic celor care vin langa mine, macar asa, cu titlu informativ… Oameni…

  7. buna..iti citesc de ceva vreme blogul, nu am postat niciodata insa acum e momentul sa fiu solidara. Curaj! si eu am baietelul cu probleme si mi-a luat mult pana am acceptat situatia. Ma bucur ca ai o atitudine pozitiva,esti f puternica,mie mi-a luat f mult pana m-am adunat .multa sanatate!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>