De ce iubim (și) Bucureștiul…

Pentru târgurile de toamnă. În mod clar.

Am crescut cu cozonac, poale-n brâu, pâine de casă. Am crescut cu zacuscă, ciocolată de casă, sirop de trandafiri… Iar când le găsesc pe toate acestea adunate într-un singur loc, alături de șosete de lână împletite de mămăițe, tricouri vintage, bijuterii artizanale și antichități, vibrez cu toată ființa!

de-ce-iubim-si-bucurestiul1   de-ce-iubim-si-bucurestiul2
de-ce-iubim-si-bucurestiul3   de-ce-iubim-si-bucurestiul4
de-ce-iubim-si-bucurestiul5
La Muzeul Țăranului Român are loc Târgul de toamnă. Pe mine una, m-a încântat! Dacă nu ați fost deja, mâine este ultima zi.

În culorile bunătăților din târg, un accesoriu asemănător cu cele pe care le-am văzut astăzi. Are nevoie doar de o încheietoare… sau de o improvizație, gen un șnuruleț care să unească cele două inelușe.

de-ce-iubim-si-bucurestiul6

De vizitat on-line: www.ioana-corduneanu.com (work – cooking book, de exemplu). De asemenea, Mady Handmade, a fost și-n târg, am cumpărat o căciuliță haioasă pentru prichi!

de-ce-iubim-si-bucurestiul7

Hrană pentru trup și suflet

De fapt, otravă pentru trup. Dar hrană pentru minte.

Ieri am re-verificat, în grăsimea de cartofi prăjiți, existența curcubeului. Și am primit a 5-a carte minunată din colecția O lume uimitoare.

Am învățat despre pinguinii imperiali, despre faptul că doar ei rezistă frigului Antarcticii (spre rușinea mea, aș fi zis fără nicio ezitare că pinguinii trăiesc și la Polul Nord…), că peștele îl înghit nemestecat, că adulții au înălțimea lui Bogdi…

hrana-pentru-trup-si-suflet1

De asemenea, am aflat cum se numesc locuitorii Arcticii. Inuiți, sami, neneți, dolgani, dar niciunii la fel de simpatici ca și … ciuchii! Râsete de-ale lui Bogdi, ce sonoritate amuzantă, am repetat cuvântul acesta de mai multe ori decât am spus poezia cu Betty Better

hrana-pentru-trup-si-suflet2

Asoratați cu puful pinguinilor imperiali sunt balerinii de mai jos. Nu și cu temperaturile asociate…

hrana-pentru-trup-si-suflet3   hrana-pentru-trup-si-suflet4
Sunt din piele lăcuită, un pic sidefată, se vede în poza de detaliu. 37.

Corp la corp

Se pare că fiecare zi din ultima vreme m-a adus tot mai aproape problematica violenței. Și data trecută am scris ceva diametral opus față de ceea ce mintea mea vrea cu înverșunare să creadă… și să aplice.

O voi face și de această dată…

Știu din parc un băiețel care crește în Luxemburg. Mai mic decât Bogdi. Un copil extraordinar, mă uit la el cu foarte multă admirație, de fiecare dată. Mi s-a spus că a fost dat la creșă de stat încă de la 4 luni, acolo regulile sunt altfel decât în România, doar 4 luni sunt plătite de stat, următoarele 2 mămica este on her own dacă dorește să mai stea acasă, apoi se întoarce la serviciu. (Desigur, o creșă de stat dintr-o țară civilizată este ceva ce nicio creșă particulară din România nu va reuși să fie. Știm deja acest lucru și nu necesită alte considerații.)

Buuuun… Și într-una din zile, în timp ce noi părinții vorbeam, cel mic a pornit o luptă pentru găletușa altui băiețel (nu, nu a lui Bogdan, el avea treabă de această dată în vârful unui tobogan, dar ar fi reacționat la fel dacă ar fi fost a lui). Tăticul se uita, dar nu intervenea. Mi-a spus foarte franc că nu-și face griji, că puștiul lui e obișnuit cu lupta corp la corp, că în Luxemburg au doar 4 motociclete în incinta grădiniței pe care o frecventează cel mic acum, iar în grupa lui sunt 9 băieți. Lesne de înțeles continuarea. Și l-a lăsat să se descurce, urmărindu-l doar cu privirea. În măsura în care a fost suficient timp să se descurce, mai precis până bunica celuilalt combatant a intervenit cu un discurs moralizator…

Două atitudini complet diferite. O susțin pe prima. Nu implică lipsa dorinței de a educa, ci tocmai reversul.

Îmi amintește de copilăria noastră. Mă băteam cu fratele meu. Mă băteam și cu cei care îl băteau pe fratele meu. La grădiniță fiind, fratele meu împreună cu mine ne-am bătut în baie contra unui băiat din vecini care era de două ori cât noi la un loc. Am izbit în ușa băii, geamul de sus mi-a căzut pe umăr…

Ce amploare ar fi avut un eveniment asemănător astăzi? Probabil ar fi ajuns în presă. Simplu de tot. Nu sunt de acord cu nesupravegherea copiilor, vă amintiți probabil acel caz îngrozitor cu un copil care a căzut de la etaj, fusese trimis singur la baie (ce-o fi cu băile?!).

Dar nici cu supravegherea excesivă. Cu frica de drobul de sare.

Am crescut liberi, fără o supraveghere excesivă. Fiind între copii, ne-am certat și bătut fără ca niciun adult să ne explice ce este bine, ce este rău, dă-i și lui surpriza de la guma Turbo, las-o și pe ea să sară elastic, etc. Am dat surpriza când am considerat, cu mintea de copil, de cuviință. Am fost lăsată să sar elastic când mi-a venit rândul.

Și am luat și bătaie. Veneam acasă cu capul spart, bunica mă primea cu brațele deschise (ca să spunem așa..). În loc să-mi ridic premiul I și coronița în clasa a 4-a, am plecat să mănânc căpșuni. Am luat o bătaie de zile mari deoarece mi-am făcut părinții și bunicii de rușine, o întreagă familie de cadre didactice emerite a fost pusă în situația de a-mi auzi numele strigat, dar premianta… lipsă… :-)

Valentin se juca cu arcuri și săgeți. Din lemn, iar în vârf puneau piuneze. Sau cu praștia și trăgeau cu pietre.

Ne-am jucat cu toții cu tuburile acelea din plastic prin care trăgeam cu săgeți din hârtie. Ustura un pic când primeam una de aproape.

Orice joacă a noastră putea să ne rănească. Uite că nu s-a întâmplat. Sau s-a întâmplat, dar nu prea rău… :-)

Cu ani în urmă, am fost în Plaiu’ Foii. O familie de olandezi, își lăsa cei trei copii să zburde până noaptea târziu, care-n cotro… Iar noaptea era noapte în toată puterea cuvântului, cei trei alergau, se îndepărtau, se întorceau, totul în atitudinea foarte relaxată a părinților…

Parcă am crescut mai liberi decât ne lăsăm noi copiii să crească. Parcă am deprins binele de rău trăind și … făcând. Parcă bătăile la care am participat și cele pe care le-am “mâncat” nu au avut efecte devastatoare asupra psihicului nostru și evoluției noastre ca membrii respectabili ai comunității…

Corp la corp. Copii între copii. Copii și părinți. Și puii de animal se luptă între ei. Și puii de animal mai sunt mușcați de mamă ca răspuns la o mușcătură de-a lor. Este reacția instinctivă.

Nu promovez bătaia. Dimpotrivă. Dar confruntările corp la corp au și ele o latură benefică. Oricât de vehement aș vrea s-o neg.

Departe de lumea dezlănțuită…

BLACK FRIDAY. Ziua cea mare. Ziua cea mult așteptată. De la aragaze la tablete, totul este mai ieftin. Chiar și parfumurile, în premieră. Cărțile de asemenea, dar acesta va fi doar un detaliu uitat repede în verva achiziționării de combine frigorifice la preț de ladă de voiaj.

Caută, compară, verifică, debitează cont, epuizează stoc, disperare, agitație, nervi întinși, peste tot trafic infernal, claxoane, click-uri, unde, cum, repede, acum, Emag, Evomag, Altex, Domo, Flanco, Mediagalaxy, Miniprix, TinaR, Watchshop, vai, dar unde-i lista completă???

… mă uit la mine-n casă. N-am microunde. N-am blender. N-am mixer. N-am placă de întins părul. Valentin n-are perie rotativă. Nici măcar de dinți. Am un HTC care doar poze mai face… Aș vrea un Ipad Mini. Dar pot trăi și fără el.

La fel cum pot trăi și fără cerceii de mai jos, dacă tot nu-i port… Unde mai pui că se asortează și cu negreala zilei!

departe-de-lumea-dezlantuita1   departe-de-lumea-dezlantuita2

Sunt din argint. Piatra? N-am idee…

Din nou, DE NEPREȚUIT!

După așteptări seculare care au durat mai mult de o lună, a venit comanda de pantofi dată de Valentin pe fashiondays!

Bucurie mare, probat de pantofi, entuziasm la potrivirea piciorului cu prețiosul condur.

Ce mi-a plăcut mie la ei sunt șireturile. Două rânduri, unele negre, altele gri. Elegant.

Îl rog pe fericitul proprietar să-mi permite să le fac o poză.

din-nou-de-nepretuit1

Mă întreabă amuzat: Scrii un articol despre ei? (hi, hi, hi, ce glumă bună!)

Răspund: Sigur. Îi dăruiesc.

***

Expresia de stupoare de pe fața lui Valentin? De neprețuit!!!

Până se va plictisi fashionistul Valentin de ei, dăruiesc altă pereche. De aceștia s-a plictisit deja!

din-nou-de-nepretuit2

… aceasta a fost a doua glumă a noastră, când m-a văzut făcând poza! :-)

Nu sunt din piele, dar clar frumușei. Și comozi. Însă balerinii sunt pentru mine un must-have doar dacă am baby-on-board! :-)

De neprețuit.

Pastă de ardei capia (kapia). Gem de perje (prune :-)). Gem de caise. SIROP DE TRANDAFIR! Sunt doar câteva dintre bunătățile făcute de bunica.

de-nepretuit1

De neprețuit. Pentru toate celelalte există MasterCard!

 Am primit ieri “pachet” de “acasă”. Acasă este Bucovina. Și așa va rămâne mereu. Iar atâta timp cât vom avea părinți și bunici, vom primi mereu pachet. Ca-n studenție. Chiar dacă acum avem MasterCard… :-)

Și scot de la naftalină, pentru a fi dăruit, un pulover verde. Verde ca și pădurea de brazi de la Gura Humorului.

de-nepretuit2

De la Mango. Clar S. Spun aceasta deoarece am constatat că M nu mai intră-n el! :-)

Tot despre copii. Tot despre părinți…

Mai am puțin și termin cartea despre care povesteam săptămâna trecută.

Am mai învățat ceva. Referitor la timiditate.

Învață-ți copilul să nu fie timid. Timiditatea ajunge de multe ori sursă de stres: să nu îndrăznești să deschizi gura în public, să nu îndrăznești să bați la o ușă… Învață-ți și încurajează-ți copilul să vorbească, să comunice, să spună ceea ce are de spus!

Foarte adevărat! Majoritatea copiilor sunt îndrăzneți. Este ceva nativ. Dar noi, prin observațiile pe care le facem în permanență, le sădim în minte frica de nou, frica de oameni.

Un exemplu elocvent: câți dintre noi pot vorbi cu dezinvoltură în fața altor oameni?

Există nenumărate cărți care ne învață cum să vorbim în public, capitole importante fiind dedicate stăpânirii emoțiilor care ne fac să ne tremure vocea, să ne uităm ideile, etc…. Toate aceste cărți nu s-ar mai scrie dacă fiecare generație de părinți și-ar încuraja copiii să se exprime liber. Oricând, oriunde.

Of ce bine mă pricep la teorie… Dar îmi amintesc momentul în care Bogdan a mers pentru prima dată la grădiniță. Nu mă încumetam să plec, am intrat și eu în sală… prima jucărie care i-a atras atenția a reprezentat-o un suport de cuie cu ciocanul aferent. Și dă-i și luptă :-) M-am scuzat față de educatoare, Bogdan intenționa probabil să bată cuiele nu în podeaua de la etaj, unde eram, ci să ajungă până la podeaua de la parter…

Mi-a plăcut enorm ce mi s-a spus: Dar este foarte bine ce face! Îi încurajăm să se exprime liber!

… și acum am tendințe de a-l domoli, din păcate… Dacă ieșim din apartament, îi spun să nu scoată niciun sunet, chiar dacă este ora 11 dimineața, când cu siguranță vocea lui cristalină :-) nu ar deranja pe nimeni… Iar acesta este doar un exemplu, aș putea face o listă cu toate interdicțiile…

Însă este bine că pot corecta, la mine, aceste tendințe. Tendințe despotice :-)

Marea artă este aceea de a ajunge atât de creativ și de înțelept, încât să fii în stare să te faci acceptat de propriul tău copil.

Creativă sunt (mai jos, ceva ce dăruiesc astăzi).

tot-despre-copii-tot-despre-părinți1

Mai lucrez la partea cu înțelepciunea! :-)

Latura educativă a violenței. Frumusețea violenței.

Dimineață, după ce am scris despre aniversarea lui prichi, aveam în minte cu totul altceva legat de violență, spuneam acum câteva zile că voi scrie un articol dedicat exclusiv acestui subiect…

Dar am descoperit, cu stupoare, că uneori violența poate avea și o latură educativă…

Iată de ce. Astăzi, în timp ce ne îmbrăcam pentru a ieși pe afară, Bogdan m-a întrebat pe unde vom merge. I-am enumerat locurile unde trebuia să ajungem. S-a uitat la mine și m-a întrebat: Mami, dar când mergem și noi la o galerie de artă?

***

… nu, nu ține minte faptul că am mers cu el, mic fiind, la Muzeul Național de Artă. A fost o dată și gata. Atracția a constituit-o faptul că a găsit un spațiu imens pentru a alerga, cu noi după el. Space, the final frontier… Am ucis atunci – încă din fașă :-) – inițiativa noastră de a-l deprinde încă din pruncie cu arta și cultura.

A auzit acest lucru într-unul dintre episoadele din Iron Man… scena luptei era o galerie de artă.

latura-educativa-a-violentei1

Așadar și prin urmare :-), în acest weekend, vom merge la o galerie de artă.

Dacă Iron Man le frecventează, o vom face și noi!

Ca o coincidență – sau poate pentru că m-a frapat episodul de dimineață și aveam deja mintea “deschisă” – tot astăzi am observat și în revista Ben Ten ceva care se leagă de ceea ce vorbeam mai sus…

latura-educativa-a-violentei2

Iată cum o creatură diformă îi poate deschide unui copil apetitul pentru cunoaștere!

***

Iar acum despre frumusețea violenței…

Bogdan mi-a moștenit temperamentul. Din păcate. Sau poate din fericire… Este ca o furtună.

Este ca o …. cascadă… Citindu-i despre Niagara, m-am uitat la el și … mi-am dat seama că seamănă cu o forță a naturii!

latura-educativa-a-violentei3

Nu vi se pare?!

latura-educativa-a-violentei4   latura-educativa-a-violentei5
latura-educativa-a-violentei6   latura-educativa-a-violentei7
latura-educativa-a-violentei8   latura-educativa-a-violentei9

PERFECT!

5 luni

E 19. Deci suntem și mai bucuroși decât de obicei! Prichi împlinește astăzi 5 luni!

Se impune un rezumat, deoarece, peste ani, acest jurnal și pozele vor rămâne!

Jucăriile preferate:

5-luni1  5-luni2

După cum vedeți. girafa Sophie nu este printre ele :-)

Încărcarea bateriilor:

5-luni3  5-luni4

Sucul preferat…:

5-luni5
… al lui Bogdan, desigur! :-)

Indispensabil pentru distracția zilnică:

5-luni6

Cine altul decât Bogdan?!
Și-un cadou din partea lui prichi!
5-luni7Nu-i mai poartă, i-au rămas micuți! Crește, crește, în fiecare zi crește!